ce frumoasă ești așa cu părul tău negru
și primejdios ca un cartier de țigani
pășești pe vîrfuri în urma ta vine
șarpele hipnotizat de mirosul laptelui din lună
ce nebună ești - într-o zi
nebunia ta a colorat o fereastră –
prea aproape de piele bate ora primejdiei
cînd ne privim ceva sare dintr-un ochi în altul
pe furiș se schimbă suflete între lumi
ești fericită cine te ajută să trăiești
cu această iluzie ca un lanț pe glezna păpușii?
un demon pe care nu știi cu ce să-l hrănești
începe să muște din tine
la început cu milă apoi din obișnuință
te va termina te va termina strig
din cer iese o balanță cu gîtul rupt
se mișcă un deget în spatele crucii
arătîndu-te. ce ești tu?
o linie trecînd dincolo de ea însăși?
rîs umilitor într-un castel de nisip?
toate acestea și totuși de nenumit
ca spațiul dintre pămînt și tălpile spînzuratului.
ce frumoasă ești. în fața ta eu, privitorul,
mă simt un semn obscen
pe nisipul plajei.