Dimineața soarele atârnă în colț de fereastră,
în plăpând sforăit, în pas apăsat de lumină.
Dimineața vântul doarme cu obrazul îngropat
în frunze verzi și iarbă umedă.
Dimineața ochiul minții se zbate, rătăcind,
orb și veșnic neîndestulat,
printre cântecele zmeului din cer.
Barca prin care se vede fundul lacului,
peștii, apa, copacii...
dimineața pălesc si se-afundă.
Greoi și legănat, dimineața pasul doare
și muzica din cotlon de vise
are rezonanța de clopot.
Dimineața aerul invelește gânduri
și îngroapă trupul în așternuturi,
măsluiește timpul și
răsuflă doinele copilăriei.
Trupul se-ntinde dimineața
și flutură odihna printre oase,
tremură lovit de timp
și...dimineața a mai vestit
incă o dată o nouă zi.