O umbră, o voce, două șoapte
Mai simt câteodată-n noapte;
Mai plâng câteodată-n taină
Sperând ca nimeni să nu vadă.
Și-aș vrea să mă ridic la cer
Să mă învălui de mister,
Să îți vorbesc și să te simt,
Să te ating să nu mă mint.
Aș da orice să fii cu mine
Să te întorci pentru o zi
Să-ți povestesc că nu mi-e bine
Că nu mai poți și tu să fii.

Se scurge-o lacrimă sărată
Peste obrazul de argint,
Ai plâns și azi ca altădată,
Plâng florile de pe mormânt.
Te trage sufletul în jos,
Ai vrea să intri în pământ,
Simți tremur rece-n orice os
Când te trezești cu el în gând.
Și știu că n-ai vrea să mai plângi
Pentru ceva ce nu mai e,
Dar amintirile-s adânci
Iar tu ai vrea să fii cu el.

Eu n-am simțit așa profund
Când am fost lângă un mormânt,
Dar simt ce e-n sufletul tău,
Ai vrea să uiți tot ce e rău.
Aș vrea să vezi în ochii mei
Că te iubesc și-mi este greu
Când tu privești adânc în ei
Și apoi te pierzi fără să vrei.
Aș vrea să mor pentru o lună,
Ca tu să-l vezi o săptămână...