Inchis in cele mai rasturnate custi,
Cuburi alambicate,
cersindu-si forma in coloanele din ziare,
Sfaramat si readus prin puterea a milioane de lacuste
ce impietresc rasa umana,
Renaste.
Stupid de sigur, reinvie.

Am banuiala ca tu esti acela
care impanzesti cu fantome strazile innoptate
ale micului burg,
cel care pictezi euforic prin parcuri in miezul zilei,
imbinand cadavrele
dupa regulile stravechi ale labirintului,
fara oglinzi,
fara masti,
fara spectacole de posesie.

M-as indoi ca prin torentele de lacrimi
mai poti auzi,
Limbile inghetate ale copiilor acestui cuib,
ochii rostogolindu-se fara inertie,
vorbele separate de mainile care cad in tacere,
acide, cu slaba indoiala ca vor agata un maner,
sau vor insoti
picioarele de vata care acopera solul.

Ermetic, plecam in hoinareli,
separate, distincte,
sa adunam pietre de aur, lemne magice, gramajoare de argint,
carbune si pulbere,
si sa zvacnim in sus odata cu ele,
sa nimicim grupurile de ferestre, organizatiile de usi,
sindicatele de clante, chei si zavoare,
care din inaltul cladirilor,
ameninta viata copiiilor nostri.