Noaptea in care te plimbi
singur prin calul tau de lemn poate dura o vesnicie.
Sau un secol de departare premonitorie
fata de toate scaunele care iti vor iesi in cale.
Taci. Esti obiectul care nu are ocupatie,
Toata lumea te-a parasit,
ziarele, cartile de buzunar, povestile pentru copiii,
doar fibrele scandurilor au ramas, acolo unde le-am pus
de dimineata,
lipite pe stinghiile calului tau de lemn,
sa te ajut sa te descurci in labirintul
prin care deslusesti
campiile cu verdeata, fluturii prinsi in matase colorata,
si toata lumea care te-a parasit,
dansand.

Noaptea in care te plimbi
singur printre limitele exterioare ale lui Dumnezeu poate dura o vesnicie.
Cam cat ti-ar lua sa amesteci
miliarde de suflete cu zeci de mii de secunde furate.
In acelasi sirop cu gust de vanilie,
ca sa nu poti zice ca nu ai gasit si tu o ocupatie.
Cele cateva gasti de zei pe care le mai poti recunoaste,
nu te-au parasit,
ti-au simtit prezenta
si au inceput sa invoce putinele
lucruri pe care le considera importante,
o petrecere in cinstea ta, multa miere si multa ambrozie.
Taci. Te-ai saturat sa vorbesti tare
cu tine insuti,
desi mima pare cea mai potrivita alegere dintre toate,
atata timp cat si vocea ta
danseaza pe campie
impreuna cu toata lumea care te-a parasit.

Noaptea in care te-ai hotarat sa reinventezi soarele poate dura o vesnicie.