Când a înmugurit magnolia
țineam în brațe chivotul iernii,
ridicasem imprudent capacul
și cu fruntea rezemată de ninsori
îi vorbeam duhului dinauntru
despre atingerile și miresmele
din simfoniile dezghețurilor.

Magnolia a înflorit iarăși
mult prea devreme,
petalele îngerești au înghețat
am plâns și l-am certat
și-apoi copilărește m-am temut
de viscolul neființei
din privirile-i vag dezmorțite.

Poate de-aceea a tăcut
și s-a cuibărit sub capac,
mi-e greu să-l mai deschid,
și plouă cu mirări fierbinți
pe ramuri de magnolii fără fructe
pe frunze verzi de ceară
pe pântecele verii sterpe.

24 mai 2001


Din volumul "Sacrificiul mirării", apărut 8 martie 2002, editura Pro Transilvania