Tu, călătorule, ridică-ți privirile îngenunchiate
către cerul împletit cu vitralii
sprijinit de ziduri cu feline tresăriri,
aprinde-ți ruga tremurătoare
și străpuns de pioșenie, așterne lumina
în umbra pletelor mele revărsate
în cascade ogivale cu rame aurii!
Tu, peregrinule ce vii de la casa ta,
lasă-ți sângele stârnit de răsuflarea
cântată a trunchiurilor pădurii de alămuri,
căci umbra lui Bach o vezi astă seară!
Iar efemera casă a iubirilor tale
să o lași să pulseze în lacrimi de ceară,
cu trupul arcuit în rugăciune
sub arcade fumurii și gotice!
Acum că pleci mai departe, tu,
muritorule...dăruiește dragostea ta,
iar când picurul candelabrelor se va fi stins,
îl voi reînvia negreșit prin credință
- singura cale de prin ținuturile purgatoriului
în drumul tău luminos spre speranță...

Corespondență din Viena
Vineri 25 aprilie 2003