Ochii tăi
-două zări întredeschise
peste iazuri de galben-
au sclipit felin
odată cu primele șoapte
ale vanității mele
izvorâte de după stânci
măcinate de suflet.
În labirintul
presărat din precauție
cu tămâia lui Ieri
prin toate ungherele
casei mele terestre,
te strecori unduindu-ți solzii
negri, mici și deși
prin scorburi de vise.
Și...ca de-obicei
în diminețile de vară,
îmi presari peste liniștea pernei
ninsoare de aripi rătăcite
și îmi este teamă că nici Astăzi
(Ieri-dacă îl voi cunoaște pe Mâine!)
nu voi simți acreala
dulceții tale de coarne
servită la căpătâi,
în acorduri de alămuri
și viermuială de coadă
ghidușindu-se în spirale
pe sub falduri de alb veșmânt.

(Poezie de zi cu zi...)