Încerc să te simt
în marea de tăcere
care a început să ne înconjoare.
Toți nervii mei
sunt încordați la maxim
și mă dor.
Te percep dureros,
urmând o cale
care mie îmi este străină
iar liniștea în care te învălui tu
e departe de a pătrunde
și în inima mea.
Singurătatea adaugă aripi de plumb
trupului meu
iar tristețea, vultur credincios,
îmi tot ciugulește sufletul.
Te percep dureros,
ochii mei refuză să mă elibereze
de imaginea ta,
nasul inspiră încă
parfumul trupului tău
iar în pălmi mai simt
căldura formelor tale.
Și totul nu face decât să-mi sporească suferința!
Aș vrea să mă retrag în mine
dar acolo nimic nu-mi mai aparține,
ți-am dăruit totul și se pare c-am pierdut,
acum degeaba încerc să te uit.
Va mai trece încă mult timp
în care îmi vor mai sângera rănile
până am să pot găsi un colțișor
în pacea căruia să mă retrag,
un colțișor, undeva,
unde să nu mai pot fi ajuns
și torturat.