agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9351 .



Levantul
poezie [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Cãrtãrescu ]

2003-10-31  |     |  Înscris în bibliotecă de daria ilaria



din cîntul al șaptelea

[...]

“De ce din umbra-mi ai fugit?
De ce n-auzi chemarea-mi?
În crângul vechi și liniștit
Să vii o clipă baremi,


Și lin al apei scânteiat
Să-ți lunece pe pleoape-ți...
În tristul somnului regat
Intrarea să o capeți.


Tu pleoapa ta o-nchide blând
Sub crengele-n murmure
S-auzi doar stele lunecând
Pe vârfuri de pădure.


Și feței tale-ntoarese-n vis
O zână să-i răsaie,
Sub văl e chipul ei închis
Și pletele bălaie.


Ușor ca umbra a pășit
P-a apelor oglindă
Și-a-ntins a mâinii licărit
De mână să te prindă.


Dar ochiul ei cu gene lungi
E rece cum e gheața.
Din creștet vălul i-l alungi
Ca să-i descoperi fața.


Și inima-ți îngheață-n piept
Și te îneacă plânsu-ți:
Cu ochii goi se uită drept
La tine, singur însuți.


Și te deștepți apoi din somn
În vuietul de ape...
O, vino iar, al umbrei domn,
Aproape, mai aproape...”


Așa mă ispitea odat
A codrilor mireasmă,
Ce inima mi-a sfârtecat
O turbure fantasmă.


De-atunci strein prin lume trec
Cum peste mare luna,
Și-mi vine-un gând: să mă înec,
În valuri, totdeauna.


Să zac sub apele pustii
Închis pe veci în raclă,
Vegheat de-o stea ce-o răsări
Pe boltă, ca o faclă.



[...]

De ce nu-s singur și nefericit?

Tu îți făcuseși din mine un schit
Săpat în hoitul meu, Părinte,
De-ți înălțam în piscuri crucile sfinte.
Cu tine ca un preot în altar,
Mă învăleam în cergi de har,
Singur pe stei, lângă stele,
Aducându-ți mulțumirea nefericirii mele.
Nu venea nimeni ca să bocească
La ușă cu scrisoare-mpărătească
Și nimeni n-auzea ca să vie
Clopotul meu de pâslă, ceață și hârtie,
Iar mâna Născătoarei, cu zmaralde,
n-o năclăiau buzele calde
ale nici unei femei de plugar.
Uscat îți stam la hotar,
Fără un mugur, făr-o ciocârlie,
Fiindcă știam, Părinte, c-așa îți place Þie.


Doamne, stihia nenvinsă a vieții mele!
Eu am vândut lumina ta de stele
Și m-am ticăloșit:
Am mințit și am tâlhărit.
Icoanele le-am stricat,
Care cu har le-ai fost încondeiat,
Am noroit cu cizmele stranele
Ce le luminaseră icoanele,
Am destrămat patrafirele
Să le zmulg odoarele și safirele
Și-am smuls cu jungherul boabe de mărgărint
Din gingiile de argint
Ale chivotului cu lucrătură.
Pe la chindii, iubita ta lepădătură
A dat drumul înăuntru la o femee
Cu idoli în brațe, cu Baali și cu Astartee
Venită din râpe și smârcuri,
Sulemenită pe sfârcuri,
Și cu ea s-a încolăcit
Chiar în altarul tău preasfințit.
De-acum schitul geme de flori,
De cintezoi cântători,
De ceruri blajine.

Doamne, aruncă-ți trăznetul peste mine !



[...]

Numit ținut, grup simplu, falsă landă
La soarele pontifical întors.
Plug străveziu în recea Helgolandă
Văditului tras cu compasul, tors.


Retează emisfere, netezește
Lunulele spre planul sterp, mai pur.
Minune ! Sfânta nu mai dogorește.
Mareea Lunii crește la Mercur.


Aici triumf? În spirit, unic, plugul
La valea divulgată s-a ciobit.
Triumf revers, cum al planetei crugul,
Recesie , dar rai și nenuntit.



[...]

M-am retras într-o peșteră
Și număr stelele căzătoare.
Dumnezeule, încotro ai plecat?
Cerul e gol de tine,
Piatra e stearpă, greierii tac, iezerii s-au uscat
Ca niște pleoape de bătrâni.
Morile lasă umbre de îngeri,
Umbre roșii fără nădejde.
Elohim, unde sângeri?

Cerbii din codrii românești au pierdut
Pe cărări de velință oarne și lacrmi.
Mi-e gura arsă.
De nu m-aș fi născut niciodată
Poate sufeream mai ășor lipsa ta,
Și poate-aș fi iubit noaptea netulburată.

Dar așa , la ce bun cocoșii cu penele,
Și cum să săruți miezul florii de mac?
Mă zvârcolesc ca șarpele în umbrele asfințitului
Lângă fântânele ce desfac
Ochii pământului, mitului.

Și când cu părul plin de stele căzătoare
Mă adâncesc pe cărările somnului,
Elohim, tot pe tine te caut.
Atunci pașii tăi îi aud și îi număr
Și-mi pare
Că o lumină mare vine în peștera mea
Și-o pasăre măiastră îmi adoarme pe umăr.



[...]

Deodată mi s-a făcut moarte
cum altora somn li se face.
și cum lor li se îngreunează ochii
așa și mie mi se îngreunează inima.
Atât inima îmi ajunge de grea
că o scap dintre coaste
cum aș scăpa-o dintre degete.

Și chiar atunci vine îngerul.
- Ce-ai făcut, bă, cu inima ta?


Aripile lui sunt țurțuri de gheață.
În sprâncene are țurțuri de gheață.
Mantia de pe umeri din țurțuri de gheață-i țesută.


- Ai dat-o la porci s-o mănânce
ai dat-o iepurilor să o roadă
ai dat-o la cârtițe să își sape în sângele ei tunele.
Ai sângele plin de cârtițe, bre,
nu vezi că ai sângele plin de cârtițe?

Stăteam în fața lui cu coastele desfăcute
și el tot lopăta din aripi de țurțuri.
Lopăta, lopăta, până când
a izbit cu aripile luna
și-a dat-o jos
și-a călcat-o cu tălpile
până când
a stricat soarele și planetele
până când
a ruinat sentimentele.

- Nu, nu , i-am răspuns
fâlfâind și eu din coastele desfăcute.

Dar deja el povârnise cu aripa
și zdrobise cu talpa toate cuvintele.

- E toamnă, a mai zis îngerul
lopătând,
lopătând...

[...]


din CÂNTUL AL DOISPREZECELEA

[...]

Gene în gene stați și buze-n buze
Întorși cu carnea, venele-n afară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

În stații triste de autobuze
În hanuri dintr-o viață anterioară,
Gene în gene stați și buze-n buze.

În săli de seminar sau la partuze
Vă-mbrățișați, vă contopiți, de ceară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

În fața țevilor de archebuze
Prin boală, prin ruină, prin ocară
Gene în gene stați și buze-n buze.

Mor galaxii ca pe nisip meduze,
Închise-aveți ureche, pleoapă, nară,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

Eterni amanți, încinși ca niște duze
Prin care jetul vieții rupe-afară,
Gene în gene stați și buze-n buze,
Surzi la troznirea lumilor confuze.

[...]

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!