Fractura poetica


intaia noapte sarata

pretutindeni
in lanul de griu
trupul gol
al celui care
cinta


a doua nopate sarata

impreuna
retraim in soapta
singuratatea
ca pe o margine


a treia noapte sarata

credinta in tine
poate inflori
oricind
toti pomii acestei
livezi
tari ca despartirea


a patra noapte sarata

dimineata
mainile mele
sunt lipsite
de viata


a cincea noapte sarata

cind privesti
adincul vietii
inaltul ei
iti zimbeste
cu ingaduinta


a sasea noapte sarata

cind scriu
uit sa astept
cuminte
in umbra
ceasului cu nisip
sfirsitul
simfoniei


a saptea noapte sarata

timplele simt
miracolul
atingerii laptelui


a opta noapte sarata

sarea nesfirsita a noptii
intrece in maretie
sarea necuprinsa a marii


a noua noapte sarata

cu mersul ei
stingaci
inlatura deopotriva
aerul rece
si
aerul cald


a zecea noapte sarata

recunosc puterea
de a privi medieval
cerul instelat

a unsprezecea noapte sarata

cind poetul
deschide usa
se napustesc
insectele
si viata


a douasprezecea noapte sarata

aceste case grele
si negre
dar proaspete
ca orezul


a treisprezecea noapte sarata

nici un poet
fara flasneta
nici un oras
fara un parc
barbar


a patrusprezecea noapte sarata

daca maninci mincare
poti crede ca ai mincat
daca scrii
poti crede ca ai scris
insa pentru a vedea....


a cincisprezecea noapte sarata

intrebarea i-a ridicat
pe toti in picioare
doar cel intunecat
a facut
un semn scurt
cu mina


a saisprezecea noapte sarata

chiar daca un cuvint
este mai mult
decit un cuvint
o arma ramine o arma


a saptesprezecea noapte sarata

lumina de toamna
atinge blind
solzii singerosi
ai drumului
catre casa


a optsprezecea noapte sarata

pe ascuns
mi se spune
nomadul
si
de citeva generatii
port pe umeri
aceeasi haina
de postav


a nouasprezecea noapte sarata

cind fac efortul
sa imi vopsesc parul
cu vopsea albastra
bucuria stralucitoare
a poeziei
trece
dintr-un cer in altul


a douazecea noapte sarata

doar cei neobositi
si
solitari
vor trece dincolo
de noaptea polara
si
de oceanul
cu valuri inalte
al gindirii


a douazeci si una noapte sarata

niciodata
nu voi mai sta
alaturi de tine
niciodata
nu vei sti
cit de scurt pot scrie


a douazeci si doua noapte sarata

toti
fluturii noptii
sint roz
si sarati
aproape religiosi


a douazeci si treia noapte sarata

sa stii
ca poetul
locuieste
chiar in casa lui
mai bolnav
ca odinioara


a doua zeci si patra noapte sarata

ca si faptele
care zboara
necontenit
prin parul
deschis
de aer


a douazeci si cincea noapte sarata

acest cocos
negru-albastru
aceasta bufnita
aceasta mierla
strinsa
atent


a douazeci si sasea noapte sarata

cea pentru care
nimic
nu este prea putin
merge ingrijorata
de jur-imprejurul
meu


a douazeci si saptea noapte sarata

in prima zi de toamna
voi rupe
prietenia
cu mine insumi


a doauzeci si opta noapte sarata

urma lasata
de spitalul
mare si alb
este de neinteles


a douazeci si noua noapte sarata

doar cind se ridica
fruntea tare
a poetului
numai atunci


a treizecea noapte sarata

in mainile delicate
ale legaturii noastre
sta poezia
ca un falus

ca un falus de sare