Buzată, primăvara asta nătângă
îmi vâră în ochi zboruri grele de gâște:
- Cocori sunt, albi, de sidef
egrete și berze, lăstuni, ia privește-i!
Imi stupește-n urechi lălăieli
albastre de ploi și zăpezi topite-n urzici:
- Violete-s, fetițo, toporași, uite narcise
magnoliile ard lângă ziduri!
Sulemenește apoi cerul cu pensula ruptă
îi întinde vopsea expirată pe pleoape:
- Ia vezi, bate lumină nouă în poartă
ți se topesc țurțuri de soare în ochi
Scoală, fetițo, și vino cu mine
balul începe, înflorește-ți obrazul
dansează
și cântă!
- Hei, babo, nu mă înșeli
cu una cu două, crezi tu că nu-ți văd
obrazul boit și dinții roșii de rugină
că nu-ți simt duhoarea de vulpe
mâncată de foame, cu burta lipită de șiră
plecată fără sorți de izbândă
la furat de suflete crude?
Nu vin cu tine, nu-mi desfac
brațele goale, cum zici
să-mi lăstărești tu chemări
șoptitoare spre coate, nu-ți dau voie
să-mi înfășori ca pe-un șarpe răsăritul pe gât
nu te las să-mi roiești albine pe glezne
nici fluturi tremurând, cu aripi abia desfăcute
pe șolduri
uite așa
că nu vreau!