am crescut, bunule, mă strânge trupul,
mi-a rămas mic la mânecile sufletului -
uite, mi se văd bucuriile și tristețile
nu e frumos

dimineața, când mergem înspre soare,
încolonați, copiii ceilalți sunt încălțați,
mă calcă pe tălpile care-mi răsar albe
din rugăciune afară

hă, hă, hă, uitați bă, umblă în sufletul
gol, mă rușinez și mă acopăr cu nămol -
e cald, e moale, e bine și nici scuipatul
lor nu se lipește de mine

ce să fac, taică-mare, de, suntem pârliți,
îmi zice, cu vânt în ochi, privind departe,
e lumea rea, dar mai rea dacă n-ai carte
nici sufletul rău

și mă învață să trag de piele că se întinde -
prin pori mi se revarsă porumbeii-cuvinte
să nu audă, își astupa urechile cu palma:
era bine, zice, când trăia mama

te legăna

când pleoapele-ți cădeau, șoptea:
Nu uita, când te culci, munții dorm
pe ape adânci

cu fruntea-n nori