agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7675 .



Endimion în Latmos
poezie [ ]
insotit de un scurt comentariu al autorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jorge_Luis_Borges ]

2004-06-21  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu




Dormeam pe culme și frumos
Îmi era trupul pe care anii-l stricară.
Înalt în noaptea elenă, centaurul
Își încetinea goana cvadruplă
Ca să-mi pândească visul. Îmi plăcea
Să dorm ca să visez și pentru celălalt
Vis strălucitor care eludează memoria
și ne purifică de povara
de-a fi ceea ce suntem pe pământ.
Diana, zeița care este totodată și luna,
Mă zărea dormind pe munte
și lin îmi cobora în brațe
Aur și iubire în noaptea de jar.
Eu strângeam pleoapele muritoare

Nu doream să văd frumosul chip
Pe care buzele-mi de pulbere îl profanau.

Am tras pe nări parfumul lunii
Și vocea-i infinită îmi rostea numele.
O, obraji puri ce se caută,
O, râuri de iubire și noapte,
O, sărut omenesc și încordare de arc.
Nu știu cât a durat acest noroc;
Există lucruri ce nu pot fi măsurate de ciorchini
Nici de flori, nici de zăpada delicată.

Oamenii mă ocolesc. Le este frică de
Bărbatul care-a fost amantul lunii.

Anii au trecut. O imensă neliniște
Îmi umple veghea de oroare. Mă întreb:
Acel tumult de aur de pe munte
A fost adevărat sau doar un vis?
N-are rost să-mi repet că amintirea
De ieri sau un vis sunt același lucru.
Singurătatea-mi cutreieră obișnuitele
Drumuri ale pământului, însă mereu
Caută în noaptea străveche a numerelor
Indiferenta lună, fiică a lui Zeus.



Borjes despre acest poem:

“Endimion en Latmos este un poem mitologic, poate singurul poem personal pe care l-am scris vreodata. Caci Endimion, ca toate miturile, nu este nici nascocire, nici simpla ratiune. Endimion simbolizeaza toti oamenii. Deci spunem ca atunci cand un om a fost iubit, el a fost iubit de o divinitate, a fost iubit de o zeita, a fost iubit de luna. Cred ca am dreptul sa compun acest poem caci, la fel ca toti oamenii, si eu am fost Endimion, de doua sau de trei ori in viata mea. Dupa aceea m-am simtit nedemn, insa recunoscator. De ce sa dureze lucrurile bune? Cum spune Keats: “eterna bucurie-i frumusetea”. Faptul de a fi iubit sau de a fi fost iubit poate fi reprezentat prin povestea lui Endimion si a lunii, iar eu am facut tot ce-am putut ca sa dau viata acestui poem si sa va fac sa simtiti ca nu se bazeaza pe Dictionarul clasic al lui Lempriere, ci pe viata mea personala si pe viata personala a tuturor oamenilor, din toata lumea si din toate timpurile”





Endimion en Latmos


Yo dormia en la cumbre y era hermoso
Mi cuerpo, que los anos han gastado.
Alto en la noche helenica, el centauro
Demoraba su cuadruple carrera
Para atisbar mi sueno. Me placia
Dormir para sonar y para el oltro
Sueno lustral que elude la memoria
Y que nos purifica del gravamen
De ser aquel que somos en la tierra.
Diana, la diosa que es tambien la luna,
Me veia dormir en la montana
Y lentamente descendio a mis brazos
Oro y amor en la encedida noche.
Yo apretaba los parpados moratles,

Yo queria no ver el rostro bello
Que mis labios de polvo profanaban.

Yo aspire la fraugancia de la luna
Y su infinita voz dijo mi nombre.
Oh las puras mejillas que se buscan,
Oh rios del amor y de la noche,
Oh el beso humano y la tension del arco.
No se cuanto duraron mis venturas;
Hay cosas que no miden los racimos
Ni la flor ni la nieve delicada.

La gente me rehuye. Le da miedo
El hombre que fue amado por la luna.

Los anos han pasado. Una zozobra
Da horror a mi vigilia. Me pregunto
Si aquel tumulto de oro en la montana
Fue verdadero o no fue mas que un sueno.
Inutil repetirme que el recuerdo
De ayer y un sueno son la misma cosa.
Mi soledad recorre los comunes
Caminos de la tierra, pero siempre
Busco en la antigua noche de los numenes
La indiferente luna, hija de Zeus.




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!