Îți amintești,
noaptea aceea în care stelele
rătăceau bete prin întuneric,
martore ale unui viol cosmic
- „carul mic îmbrățișat cu calea lactee” -
cu blugii rupți și suta de votcă
cumpărată din banii de alocație
„câtă grijă din partea statului”, spuneai
zâmbetul ți-l înecai în sinceritate,
mă puneai să aleg între Morrison și Joplin
Jim Morrison a fost un mare poet, spuneam
nu, un simbol, spuneai tu,
iar privirea aceea a ta,
de viitoare suparată pe necredința mea
într-o ușă între-deschisă,
aducea de la sine împăcarea.

Îți amintești
cum îți spuneam că mă doare sufletul,
nu, inima, spuneai tu,
cum lacrimile mi-au împietrit în piept,
ca într-o carieră a sentimentelor,
în care tu săpai din greu
cine știe, poate vei da până la urmă,
de diamantul pe care pornirile mele ți-l promiteau.

nu îți amintești,
cum să îți amintești,
totul a fost doar în mintea mea
de adolescent picat la examenul
de intrare în viață pe ușa din dos.