Să fugi departe de văpaie
cu trupul mirosind a soc,
să te închizi într-o odaie
cu fața udă lângă foc?

Să te trezești sub sălcii
nebun de frig și somn
s-aștepți să îi trezească melcii
pe cei ce în neștire dorm?

În apă chipul să-ți dezlegi
ca să-l adulmece-un pescar,
apoi transfigurat în larve verzi
să te predai în undița cu gust amar?

Fugind departe de umbrar
și-adăpostit sub pielea arsă
să fii chemat la buze iar și iar
și-apoi sorbit de-o față-ntoarsă?

Să te ridici o umbră-n zbor
cu sufletul încrezător în șansă
să vezi pământul convex și gol
și păsările levitând în transă?

Refuz să cred că vorbele din zori
reiterează milenara neîmplinire,
atâtea brațe-ntinse poduri între noi
se vor atinge în ritual de înserare.

28 noiembrie 2000


Din volumul "Anotimpul licuricilor", apărut 15 aprile 2001, editura Pro Transilvania