A sunat telefonul neasteptat de tarziu
graindu-mi sosirea diminetii
nici nu stiu cand timpul s-a scurs
fumand pachetul de tigari fara filtru si
savurand sticla de vin rosu, veche
de zece ani, pe care o pastram
pentru inmormantarea idealurilor.
Plec...trebuie sa-mi astept camarazii
intr-un birt la marginea lumii
sunt impacata cu universul din mine,
iar calmitatea ma avanseaza in
construirea unor idei.
Astept...actorii viselor mute se lasa uitati
prin scoarta punctualitatii,
ceasornicul pare derutat de privirea-mi
insistenta ce i-o asum la fiecare minut.
Indispozitia nu evita sa apara asa ca
o accept si in-franta ma intorc langa
telefonul care inca mai suna;
Raspund: intalnirea se petrece abia maine...
deconectez telefonul si-mi ocup
locul in mine de unde nu voi mai
pleca nicand.