poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2412 .



noapte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adi Cristi ]

2004-11-19  |     | 



Nu este noroi, este noapte.
O noapte ce s-a scurs pe jos
de când bolta cerească s-a spart,
din neatenție,
lovindu-se de poemul acesta înălțător.

O noapte întinsă pe jos de atâta îmbulzeală,
de atâta hărmălaie
de stele și de comete bezmetice.

S-a accidentat bolta cerească
de mâna ce ți-a rămas întinsă,
dar nu a rugăciune sau a chemare,
ci pur și simplu
ți-a rămas întinsă
de când ai eliberat pasărea din colivie.

Þi-a rămas întinsă mult mai aproape de ea,
mult mai aproape de zbor...
Din unghiul în care mă aflam
aveam impresia că mâna ta era zborul,
iar pasărea o mână întinsă spre mine...

Noaptea devine îngândurată
atunci când este luată în seamă,
când se renunță la somn,
când se renunță la liniște și tăcere...

Se mai spune, din când în când,
- „Ce noapte frumoasă!”
fără ca ea să aibă coapsele tale
și nici măcar sânii tăi...
fără ca ea să știe să îmbrățișeze...
fără ca ea să fie a mea...

”Ce noapte frumoasă”, mai spun unii sau alții,
rătăciți sau uitați prin parcurile publice,
luminați din când în când
de lanterna gardienilor...

Noaptea este, la urma urmei,
vinovată de gânduri ascunse,
de tot ceea ce va urma să se întâmple...
Pântecul ei zămislește visul dar și coșmarul...
A existat o Noapte a Generalilor,
cum a mai existat Noaptea de Cristal...
Noaptea nu lovește decât o singură dată!
După care urmează o nouă zi, un nou răsărit ...

Cuprinde-mă în noaptea ta
să fiu sigur că mă prinde dimineața la tine
să te văd prin peretele transparent de la duș
cum o alungi,
cum o lași să se topească pe tine,
să te alinte și să te iubească,
să-ți facă reproșuri că ai fost prea focoasă,
prea fierbinte, prea năvălitoare,
prea devoratoare...
atâta timp cât
din întunericul ei nu a mai rămas decât
pupilele tale...

Alege-mi noaptea în care voi veni la tine,
dar nu pentru oarece comploturi,
nu pentru tradiționalele puciuri,
voi veni la tine ca o înserare,
ca o lumină strânsă de gât
să mărturisească totul
despre întinderea noastră pe iarbă...

Noaptea aceasta nu are cum să fie
noaptea de ieri
și nici măcar noaptea de mâine
și nici măcar nu poate fi o noapte în toată firea,
atâta timp cât,
eu sau tu,
nu mai țin minte exact,
am aprins din întâmplare lumina
în momentul în care o stea și-a găsit să cadă,
dar nu pe jos,
ci pur și simplu peste noi,
înstelându-ne!



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!