agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2145 .



Normalitatea, ca adaptare la anormal-factor actual al dezvoltării depresiei
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [edu ]

2011-01-23  |     | 



Atât în plan individual cât și la nivelul reprezentărilor sociale funcționează modele pe care adesea le identificăm cu însăși normalitatea, datorită obișnuinței de a le întâlni mai des sau din tendința de a ne apăra de tot ce ne “sare în ochi” și “sparge tiparele”. Aceste modele mai des valorizate social constau în complexe structurate de reprezentări și atitudini la care se raportează toate fenomenele familiare de prejudecăți sociale sau rasiale, de stereotipuri și credințe. Trăsătura lor comună rezidă în faptul că exprimă o reprezentare socială pe care indivizii și grupurile și-o formează în scopul de a acționa și de a comunica. Asemenea modele sunt, evident, cele care fasonează acea realitate pe jumătate fizică, pe jumătate imaginară care este normalitatea.

La antipodul normalității, se află conceptul de “anormalitate” regăsit în psihologie, sociologie, filosofie prin sintagme ce au suferit de-a lungul timpului diverse mutații semantice: “persoană anormală”, persoană deviantă, persoană exclusă, persoană cu maladii cronice, infirm, persoană cu deficiențe, persoană cu incapacitate, persoană cu handicap. Sintagma “persoană în dificultate” este astăzi din ce în ce mai folosită față de termenul “handicapat”, pentru desemnarea unei persoane considerată “anormală”. Criteriul acestor deplasări de accent este generalizarea, prin faptul că sfera conceptului de “persoană în dificultate” include toate categoriile de persoane care au acces la sistemele de protecție și asistență socială, incluzând categoria șomerilor, săracilor, pensionarilor, această sintagmă având totodată și conotații mai puțin depreciative.

Normalitatea și anormalitatea, surprinse ca poli ai unui continuum existențial sunt determinate pe criterii statistice; majoritatea absolută coincide cu normalitatea iar minoritățile extremelor gaussiene descriu anormalitatea. Așadar, în termeni statistici, coincidența cu normele, cu ceea ce este comun, reprezintă normalitatea.

Interpretarea anormalității ca abatere de la media statistică ține cont și de principiile logicii; dacă majoritatea unei populații este alcătuită din actori mai puțin cunoscuți, nu înseamnă că restul populației de actori celebri reprezintă anormalitatea! Normalitatea este interpretată ca stare ideală de conformitate la conceptul definitoriu (optimum funcțional).

Din perspectiva filosofiei, conceptul de normalitate îmbracă forme diferite. În “Vocabulaire technique et critique de la philosophie” filosoful André Lalande, creatorul distincției dintre “rațiunea constituită” (mode, principii ale gândirii și acțiunii în general admise ce variază odată cu epocile) și “rațiunea constituantă” (model, judecată de valoare care nu se schimbă și care determină calitatea morală, câștigul evoluțiilor dintr-o epocă dată) nuanțează termenul, definind starea obișnuită ca “majoritate medie” sau realitate, iar “corespondența cu norma” drept “ceea ce ar trebui să fie”, sau ideal.

Hegel a definit normalitatea că fiind “corespondentul dintre conceptul și realitatea unor entități oarecare”, iar Heidegger drept coincidența dintre “condiția de posibilitate” și “condiția de realitate” a unei persoane.

În psihiatrie, conceptul de normalitate circumscrie starea generală de sănătate, iar anormalitatea coincide cu procesul patologic, starea de devianță, boala.

Daniel Lagache (“L’unité de la psychologie clinique”, Sorbona, 1949), sintetizând datele lui Henry A.Murray și Karl-Eduard von Hartman, definește normalitatea psihică prin următoarele trăsături:

* capacitatea de a tolera tensiuni suficient de mari și de a le reduce la un nivel satisfăcător pentru trăirile individuale
* capacitatea de a organiza un proiect de viață și existență care să permită satisfacerea periodică și armonioasă a majorității trebuințelor vitale.
* proiectarea scopurilor imediate și a finalităților mai îndepărtate
* capacitatea de sincronizare a aspirațiilor individuale cu cele de grup
* capacitatea de a adera echilibrat la tendințele conservatoare și la cele novatoare ale societății

Constantin Enăchescu identifică drept comportamente anormale:

* criza psihotică de dezvoltare sau de involuție (pubertate, adolescență, climacterium, andropauză)
* comportamentul de tip carențial (frustrare afectivă, carențe educațiunale, disfuncționalități intrafamiliale și în mediul de viață) care creează dificultăți adaptative
* comportamentul sociopatic constând în conduite delictuale agresive, în toxicomanie sau în conduite de furie, cu caracter recurent sau episodic
* comportamentul de tip patologic, parțial sau ireversibil, de natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu intensități și forme variate (stări reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).

Pentru evaluarea stării de normalitate a unei persoane, conceptul de normalitate trebuie raportat nu numai la nivelul individului ci și la contextul social al relațiilor și interdependențelor fizico-biologice, psihice și sociale ale acestuia, la modul în care persoana este mai mult sau mai puțin adaptată și integrată.

Fenomenul inadaptării este tot o formă de anormalitate, mai ales în cazul școlarilor care au diferite deficiențe, deoarece dificultățile generate de aceste deficiențe devin manifeste, fiind dublate și de dificultățile de adaptare la mediul și exigențele școlare. Sondajele UNESCO atestă la nivelul anului 2010 o creștere alarmantă a numărului persoanelor care prezintă diferite forme de inadaptare. Conform acestor sondaje, mai mult de 1/3 din numărul școlarilor, la nivel mondial, prezintă forme de inadaptare.

Sunt considerate inadaptate persoanele care:

* fiind afectate de anomalii, deficiențe, incapacități sau defecte de caracter se află în conflict cu cerințele și exigențele mediului
* fiind normale din punct de vedere intelectual și psihic suferă de pe urma unui mediu inadecvat nevoilor lor afective, corporale, intelectuale, spirituale.
* având deficiențe constitutive sau dobândite, trăiesc într-un mediu inadecvat pentru corectarea sau ameliorarea disfuncționalităților.

Reiese, așa cum relevă, de altfel și R.Laffon, că inadaptarea este o formă de anormalitate, o formă manifestă de handicap, un fenomen bio-psiho-social, multifactorial și cu o diversitate de manifestări, din care una este prevalentă. Este și cazul tuturor tipurilor de deficiențe.

Normalitatea văzută ca adaptare este locul comun al celor mai spectaculoase confuzii în psihopatologie.

La nivelul simțului comun, însuși conceptul de normalitate psihologică are de suferit modificări de substanță, dacă principiile logicii nu mai sunt respectate, sănătatea mintală nefiind rezultanta sumei regăsirii unor definitori ai săi în majoritatea unui grup, ci raportarea, menținerea sau redobîndirea unui optimum funcțional personal și interpersonal, norma fiind privită axial ca o stare ideală de sănătate. Cu alte cuvinte, normalitatea psihică se stabilește prin raportarea la normă, nu la majoritatea statistică în care sănătatea psihică se regăsește în diferite proporții.

Normalitatea văzută ca adaptare la consecințele psihopatologice pe care astăzi mediul social și politic le impune, legitimîndu-le speculativ drept modele normative, acel "a fi în rînd cu lumea" este rezultatul confuziei dintre normă (optimum funcțional sau conformitate cu conceptul definitoriu) și majoritatea statistică, confuzie care le permite liderilor de opinie să redefinească axa normalității, sau norma. Astfel, normalitatea ca anormalitate devine posibilă. Normalitatea văzută ca adaptare la anormalitatea psihică subliniază de facto atît faptul că majoritatea statistică nu poate coincide cu normalitatea psihologică, cît și faptul că privită ca optimum funcțional personal și interpersonal, orice grup social, incluzînd aici și societatea românească se află într-un proces de destructurare. La data la care fac această observație, normalitatea, acest concept cu semantica multistratificată, devine contraintuitivă, generînd stări confuzionale și depresive.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!