Consiliul Județean Suceava

Biblioteca Bucovinei

Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iași

Librăriile Alexandria

www. agonia.ro



Prezintă



Programul de Comunicare Publică și Marketing Cultural


Cartea care ne schimbă viața


prin bun gust, eleganță și bucuria lecturii


Coordonator Angela Furtună


Numai la Biblioteca Bucovinei!!!



Episodul al IV-lea





Repere intelectuale ale Dreptei Românești



CRISTIAN PÃTRÃȘCONIU - Editor

Ed. Humanitas, 2010

Cu o prefață de Valeriu Stoica.

Ilustrații de Devis Grebu.

(Volum apărut cu sprijinul Institutului de Studii Populare)



Zece interviuri realizate de Cristian Pătrășconiu în perioada februarie-octombrie 2010 îi așează laolaltă, în acest volum – editat în condiții grafice excelente –, pe Valeriu Stoica (prefața și punerea problemei), Andrei Pleșu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia.

Selecția autorilor, așa cum a fost făcută de editor, nu este nici exhaustivă, nici exclusivistă, dar propunându-și să demonstreze că dreapta românească – atât de vitregită de istoria noastră recentă – este o sferă aflată în curs de precipitare, al cărei centru trebuie identificat cu prudență și al cărei sistem de referință trebuie definit cu nuanțări și subtilități. Esența acestui proces de stabilire a unui domeniu doctrinar respectabil și a unei integrități convingătoare, stă „într-un proces de limpezire, de separare a apelor de uscat, de identificare și de recuperare a reperelor intelectuale, de delimitare a valorilor de nonvalori” (Valeriu Stoica), dar și în „reconstruirea unei culturi românești a convingerilor politice amplasată într-o ambianță politică în stare să încurajeze o angajare care nu distruge, ci sporește valoarea oamenilor ce intră în politică” (Andrei Pleșu). Dacă „liberalismul, aplicat ca atare, duce la o viață de riscuri (bunoară, e știut faptul că lumea artei, foarte liberală prin definiție, e dominată de o concurență feroce, care poate duce până la crimă) ” (Al. George), paradigmele care întrunesc cele mai multe sufragii sunt preferate sub formă de „viziuni ale dreptei moderate, definind un proiect devenit operațional după depășirea perioadei postdecembriste de vulnerabilitate datorată „sclavilor revoltați” și suferinței posttotalitare” (Virgil Nemoianu). În această fază, în care „nu există nimic care să nu merite să fie spus” și în care „mai trebuie să treacă două generații pentru a ne recâștiga țara democrată visată” (Neagu Djuvara), deocamdată „dreapta este cea care și-a făcut onest examenul de conștiință (însă continuă să fie foarte dezbinată),, în timp de stânga are o mare problemă în a se reinventa!,… fiind, în acest moment, principala purtătoare a falselor valori: antiamericanism, antieuropenism, antisemitism, anticapitalism (…), iar stânga mai trebuie să-și rezolve și problema scheletelor din dulap, care se numesc Lenin, Troțki, Stalin sau, mai devreme, Robespierre, Marx etc.” (Vladimir Tismăneanu). Dificultățile unei drepte sănătoase au etiologii decelabile: „lumea românească n-a fost pregătită pentru liberalism, înclinând către doctrinele mixte, social-liberale, de exemplu, dacă nu pur și simplu social-democrate. De aici toată confuzia: măsurile liberale au fost și mai sunt interpretate ca punând în dificultate securitatea socială a oamenilor, iar cele social-democrate nu reușesc să schimbe cu nimic situația economică, oferind, așadar, o falsă protecție” (Nicolae Manolescu). Pe acest background al postmodernității comunistoide din Est, când „comunismul continuă să fie marfa ideologică ce poate fi cel mai bine vândută ca iluzie” iar „propaganda politică aferentă nu contenește să nege ilegitimitatea totalitarismului de extrema stângă”(Gabriel Liiceanu), se întâmplă fenomenul următor: „discursul intelectualilor de dreapta din spațiul public românesc este foarte bine calibrat – practica de dreapta e, ca să zic așa mult mai palidă. În partea cealaltă e invers – discurs al intelectualilor de stânga, în cel mai bun caz anemic, și practică strivitoare, copleșitoare!”(Cristian Pătrășconiu); cauza acestei realități incomode și lipsite de beneficii rezidă în faptul că „în realitate, politicianul român obișnuit nu e un ideolog, ci un oportunist (…) și până la urmă, dacă ne uităm atent, reformele din România – câte s-au făcut! – au fost îndeplinite sub presiunea externă (și nu sub cea a principiilor riguros asumate politic), în pofida declarațiilor sforăitoare. Reactivi, nu proactivi! – iată-ne!”(Andrei Cornea). Ce ar mai fi de făcut, în aceste timpuri de complicate procese de definire a identității politice? Viziunea cu adevărat structurantă, spune Horia-Roman Patapievici, este aceea care, după modelul riguros oferit de modernitate, operează cu toate predeterminările: identitatea individului, identitatea politică individuală, opțiunea politică (…) Dar din păcate binomul stânga – dreapta a fost serios deformat de istorie. Un timp, aproape tot secolul al XIX-lea, stânga și dreapta au fost simetrice. Se detestau reciproc, dar de pe poziții de egalitate. Însă la un moment dat a intervenit un impuls de dezechilibrare, care, după crahul bursei din Viena, în 1873, a permis ascensiunea deformată a stângii. La nivel european, susține H.-R. P., stânga are însă un deficit mai mare de moralitate decât dreapta, deoarece dreapta și-a făcut rechizitoriul pentru crimele dictaturilor care au invocat, întemeiat ori nu, valorile dreptei, în timp ce stânga e mândră de crimele ei, refuzând să ia act de răul cuibărit în înclinațiile ei revoluționare”. Scopul lumii noastre contemporane – când democrația e încă formală și mai fragilă decât în Occident – rămâne cvasinedeterminat (există în continuare o tentație autoritară, totuși), deși există și un orizont de așteptare bine definit, „acela ca societatea românească să ajungă în același punct ca societățile occidentale, căci de asta există Europa”(Lucian Boia). Cum, însă, asumarea ideilor de centru dreapta ale interlocutorilor este onestă, niciunul dintre ei nu-și propune să cadă în demagogie, deci să spună în această carte în ce direcție merge lumea în general, nici lumea românească în particular. Fapt este că noi nu avem o tradiție suficientă de viață democratică iar peste tot oamenii sunt manipulați.

Incitând la discuții despre tradiția libertății (adică tradiția ce presupune a crea și a menține o ordine socială construită pentru libertatea ființei umane), această nouă apariție de la Ed. Humanitas este amplasată în Colecția „Cultura libertății”, care își propune să îl familiarizeze pe cititorul român cu această tradiție, dar mai ales să-l racordeze la dezbaterile contemporane ce se revendică de la spiritul acesteia.




Angela Furtună

16 – 17 februarie 2011