poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3147 .



Interviu luat de Cristian Petru Bălan violonistului și dirijorului român-american, Prof. Mihai Craioveanu
presa [ ]
- Interviu -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2012-11-06  |     | 





Un "superb violonist" (James Laredo), "un artist foarte impresionant" (Radu Lupu), "uimitor, strălucitor" (revista The Strad), "un flamboiant dirijor, cu largi mișcări dominante, mânuind bagheta dirijorală ca pe un metronom atomic" - așa descriu criticii muzicali americani pe încă tânărul profesor Mihai Craioveanu, unul din cei mai străluciți violoniști români din afara granițelor țării noastre, director muzical și dirijor al ansambluilui orchestra "Holland Symphony Orchestra", între 1995-2000. În interviul de mai jos, luat de scriitorul Cristian Petru Bălan, veți putea cunoaște mai bine personalitatea impresionantă a unui mare muzician român-american.

CRISTIAN PETRU BÃLAN: - Stimate domnule profesor Mihai Craioveanu, după câte am fost informați, v-ați născut la Sibiu, în Transilvania, orașul unde am văzut și eu lumina zilei, dumneavoastră devenind, de-a lungul anilor, un promotor activ al tezaurului muzical din țara noastră și al marilor valori muzicale universale, revenind apoi de mai multe ori în locul natal, spre a performa în cadrul Orchestrei Naționale Radio, în câteva emisiuni memorabile radiotelevizate acolo, precum și în alte orchestre românești, cum ar fi Orchestra Filarmonică a Transilvaniei, Orchestra Filarmonică a Moldovei ș.a. Referindu-mă acum la această activitate, v-am ruga să ne spuneți care au fost începuturile carierei dv. muzicale în România?

MIHAI CRAIOVEANU: - Vreți să mă refer la studiile mele acolo sau la activitatea mea muzicală ca profesionist?

C.P.B. - Să începem cu studiile dumneavoastră, pe scurt...

M.C. - Am făcut liceul de muzică la Brașov, unde am locuit mult timp, după care am urmat cursurile Conservatorului "Ciprian Porumbescu", din București, care acum se numește "Universitatea Națională de Muzică". După aceea, am fost recipientul unei burse integrale de la British Council, oferită de guvernul britanic. Au urmat vreo doi ani de zile de studii, la Guildhall School of Music & Drams, din Londra.

C.P.B. - Dintre numeroșii profesori, specialiști în muzică, pe care i-ați avut în România și în Marea Britanie, ați putea să ne amintiți câteva nume care v-au stimulat efectiv cariera dvs?

M.C. - Desigur, cu multă plăcere. Am avut profesori cu care țin și acum legături de prietenie foarte strânse, fiind colaboratori profesionști, printre care aș vrea să amintesc pe dl. prof. Mihai Voicu, de la Brașov, care actulmente locuiește în Finlanda, pe profesorul Dan Cumpătă, care a fost decan, aoi rector la Conservatorul din București. Domnia sa, din nefericire, a decedat în anul 2001. Era un om extraordinar. În străinătate am lucrat cu profesorul Nieman, de la Conservatorul din Londra, cu profesorul Grumberg, specializat în muzica de cameră, și cu profesorul Andrei Gertler, cu care am colaborat la cursurile internaționale de la Weimar, Germania, în timpul studenției mele de la București.

C.P.B. - Știm că, înainte de a vă stabili în Statele Unite, ați fost invitat să concertați în mai multe centre muzicale, inclusiv la Londra, Paris, Barcelona, Edinburgh (Scoția), Bruxelles, Banf (Canada) ori Bonderse (Germania). Am dori să ne oferiți câteva detalii despre turneele dvs. europene, specificând perioada în care ele au avut loc... La fel, ne interesează și plănuitele dumneavoastră concerte americane.

M.C. - Perioada concertelor europene a fost una relativ lungă, socotind de la plecarea mea din Romănia până la stabilirea mea în Statele Unite, timp în care am concertat la câteva cunoscute festivaluri muzicale internaționale, cum au fost cel din Edinburgh, Scoția, apoi cele din Spania și Germania, de care ați pomenit, toate în baza unor oferte. Nădăjduiesc ca această prezență a mea în Europa să continue. Cât am fost la București, am concertat la Ateneul Român de mai multe ori în serile camerale și de recital ale Filarmonicei George Enescu. Mai recent, în toamna acestui an, 2012, am concertat din nou la Brașov. Am avut, mai înainte, plăcerea să fac un turneu cu o orchestră americană, ca solist, în Spania. Acolo concertul de la închidere a avut loc în celebra sală Palau de la Musica, din Barcelona, cea mai renumită sală de concerte de tip modernist din Europa și poate din toată lumea. Nuitată va rămâne invitația de a participala celebra emisiune "Hour of Power", a lui Robert Shubert, televizată pe tot teritoriul american, în Statele Unite, Canada, dar și în Europa ori în Australia. De asemenea, pe multe canale internaționale. La fel de mediatizată a fost și emisiunea transmisă din celebra Crystal Catedral din California. Aceste concerte mi-au lăsat niște amintiri foarte plăcute și deosebit de impresionante, dublate de neuitatul debut de la prestigiosul Carnegie Hall din New York care au avut loc cu un deceniu în urmă.

C.P.B. - După cum știm cu toții, Statele Unite au constituit, mai cu seamă la finele secolului trecut, un fel de alma mater pentru muzicieniii din toată lumea care, bineînțeles, a atras și pe marii noștri artiști români - George Enescu, Ionel Perlea, Sergiu Celebidache, Sergiu Comissiona, Clara Haskyl, Viorica Cortez-Guguianu, Silvia Marcovici, Iolanda Mărculescu, Cristina Badea și pe mulți alții. Îmi cer scuze că nu pot să-i amintesc pe toți. Implicit, faceți și dvs. parte din ultima generație a acestor muzicieni străluciți. Cititorii noștri ar dori să știe când ați venit în Statele Unite, unde v-ați stbilit și unde ați concertat mai mult aici în America - mai exact, care au fost debuturile dumneavoastră americane?

M.C. - În Statele Unite am venit în 1985, cam odată cu dumneavoastră.

C.P.B. - Nu, eu am venit cu un an mai târziu. În 1985 eu m-am aflat un timp în Austria, unde fugisem ilegal de sub dictatura lui Ceaușescu. Sosisem direct de la Viena.

M.C. - Iar eu am venit direct de la Londra și am primit o ofertă de a fi profesor la Universitatea Bradley, din statul Illinois, și pe urmă la Illinois State University; mi-am făcut debutul imediat, cu orchestra simfonică din Peoria, tot din statul dvs., Illinois, în primul lor concert istoric televizat în direct de către PBS, cântând în Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovsi.

C.P.B. - Într-adevăr, a fost un debut de vârf, impunându-vă cu o activitate interpretativă destul de bogată, de-a dreptul impresionantă, aș zice, care nu este la îndemâna oricărui muzician proaspăt aterizat pe acest continent cu cu critici destul de pretențioși... Printre altele, dirijatul se pare că joacă, de asemenea, un rol important, un rol în creștere, în cariera dvs. muzicală. Întrebarea este cum se împacă activitatea dvs. de interpret cu aceea de dirijor de orchestră?

M.C. - De mulți ani am fost serios interesat în problema dirijatului. Ca dirijor, trebuie să fii un muzician cu informații și cunoștințe adânci în domeniul muzicii, cu tehnici complexe, și de aceea mi-am propus să fac din dirijat o parte componentă a carierei mele. După cum știți, sunt foarte mulți interpreți, de la Itzak Perlman la David Oistrakh ori la Pinchas Zacherman, care au trecut prin aceeași experiență. Deci nu ar fi nimic nou în domeniul acesta, ci un curs normal al unei cariere muzicale complexe, al unui muzician care ar vrea să combine aspectul delicat și pur solistic al unui instrument unic cu amploarea artistică sonoră extraordinară a unei orchestre întregi. Este normal ca, la un moment dat, un artist să vrea să le combine pe amândouă pe cele mai înalte trepte creatoare. Deci și eu mi-am propus acest lucru încă de la început, fiind vreo cincisprezece ani de când am inițiat oficial dirijatul. Drept urmare, am fost director artistic și dirijoral Orchestrei Simfonice din Holland, statul Michigan, între anii 1996-2000. După aceea mi-am făcut debutul artistic ca dirijor și în România, mai precis, ca violonist și dirijor, simultan.

C.P.B. - Cam ce anume ați dirijat în România - muzică de cameră, fragmente de operă, piese simfonice integrale?

M.C. - Piese simfonice mari, ca simfonii de Ceaikovski, de Berlioz, de Mendelssohn, de Brahms... De exemplu, ați văzut că există anumite lucrări de vioară care se pot cânta fără dirijat, ca solist, ceea ce înseamnă că, în prima parte a programului, de pildă, în "Anotimpurile" lui Vivaldi, am putut apărea, simultan, ca solist, deci fără dirijor, apoi, folosind bagheta de dirijare. La fel, în Simfonia a patra de Ceaikovski și, tot la fel, în Simfonia italiană (a patra), de Mendelssohn. Pentru mine a fost posibil.

C.P.B. - Acest lucru presupune, oricum, o preparare foarte intensă, o pregătire asiduă și minuțioasă, cu repetiții complexe, cunoașterea subtilităților din fiecare partitură.

M.C. - Fără îndoială, este o responsabilitate integrală care-mi revine.

C.P.B. - Eu, nefiind un muzician de profesie, nu pot să mă transpun, decât cu o vagă virtualitate, în pielea unui dirijor, dar știu că multe piese ce urmează a fi dirijate, îndeosebi cele lungi, necesită o memorie muzicală bună, un deosebit simț al ritmurilor, un deosebit efort intelectual creator, dublate, evident, și de unul fizic, bazat pe o comuniune totală între dirijor și întreaga structură orchestrală, mânuitorul baghetei magice dăruindu-se cu totul acestui act dinamic ce depășește un ritual obișnuit, el căutând să imprime, pe cât posibil, un stil personal de excepție, cât se poate de original, fără a ignora intențiile compozitorului și gândirea lui muzicală de bază, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
M.C. - Desigur, iar după părerea mea, definitivarea muncii dirijorului se obține, în cea mai mare parte, în timpul repetițiilor, pentru că atunci se pun bazele pregătirii orchestrei. Când dirijorul ajunge pe scenă, el este deja stăpân pe sine, devenind un suprem coordonator care știe bine ce are de făcut, interpretarea muzicală ilustrând, în final, toată munca lui depusă de-a lungul repetițiilor.

C.P.B. - Și pentru că am vorbit de dirijat, în timpul final, după ce ați pregătit toată piesa muzicală, aveți în plan ca întreaga partitură să fie înregistrată, spre a nu se pierde? Sau... gândiți și dumneavoastră la fel ca regretatul nostru dirijor Sergiu Celibidache care era de părere că orice înregistrare, oricât ar fi ea de bună, nu reflectă nici pe departe sau nu se compară cu sunetele originale ale concertelor "pe viu", motiv pentru care se opunea cu încăpățânare să-și înregistreze concertele dirijate de el, temându-se ca sunetele gravate să să nu fie cumva false, distorsionate, comparativ cu cele reale... Domnia sa, după opinia mea, era unul din marii dirijori ai lumii, comparabil cu Arturo Toscanini ori cu Leopold Stokowski, dar care, din cauză că nu avea încredere în tehnica recordării, care, oricum, chiar și pe timpul lui era aproape perfectă, din această cauză, zic, am pierdut cam întreaga sa operă dirijorală, după mine, o pierdere imensă. Noroc că au fost și câteva cazuri de excepție care ne-au lăsat mici fragmente din imaginea lui de mare dirijor de orchestre celebre. Sperăm ca dumneavoastră să vă înregistrați toate operele dirijate ori interpretate la vioară - și de aici întrebarea mea: aveți ceva CD-uri, casete ori discuri înregistrate?

M.C. - Da, am. Primul CD este înregistrat ca violonist, lansat cu titlul "Introducing Mihai Craioveanu". El a fost promovat cu succes în 1997, în timpul turneului meu în Spania, și este transmis deseori la posturile de radio din Statele Unite și din alte țări. Cine dorește să-l cumpere îl poate comanda prin internet la "Amazon.com" (unde va descoperi și alte înregistrări ale mele, menționate pe websit-ul propriu de acolo), găsind în acest prim disc o combinare de piese spectaculare de mare virtuozitate, de o deosebită dificultateși rafinament, cum ar fi lucrări de Paganini, Wieniawski, Neustein, dar și trei vestite compoizții românești - Rapsodia I de George Enescu, aranjată pentru vioară și pian, Balada lui Ciprian Porumbescu și Hora Stacato a lui Grigoraș Dinicu, în aranjamentul celebrului violonist american Jascha Heifetz. De altfel, aceast ultimă piesă o puteți vedea și pe Youtube.

C.P.B. - Am auzit că au existat compozitori care au scris piese de vioară special pentru dumneavoastră... Ați putea să ne detaliați acest amănunt, această informație a noastră, dacă ea este cumva corectă?

M.C. - Da, desigur. Informația este corectă. Așa ceva nu-i un lucru nou, deoarece dedicații componistice pentru interpreți s-au făcut și acum două-trei sute de ani. Brahms, de pildă, a scris concerte pentru Dvorak; Schuman a scris concerte pentru celebrul violonist Joseph Joachim; Șostakovici a scris pentru David Oistrakh; Haciaturian a scris și el un concert de vioară pentru același Oistrakh. Deci sunt multe, foarte multe exemple. Nu pot să le înșir pe toate acum... Eu am avut plăcerea să colaborez cu unii compozitori americani, printre care Ray Shattenkirk, care mi-a dedicat un concert pentru vioară și orchestră, "Velocirapsody", pe care l-am prezentat cu mult succes în premieră mondială, cu două orchestre simfonice, prima fiind Holland Symphony Orchestra, din Michigan, dar ulterior mi s-au dedicat și alte lucrări camerale, de către alți compozitori americani pe care, de asemenea, le-am prezentat în premieră absolută și vă mărturisesc că sunt niște lucrări foarte frumoase. Bineînțeles că voi căuta să colaborez și cu diferiți alți compozitori, din întreaga lume, inclusiv cu cei din România unde eu călătoresc în fiecare an.

C.P.B. - Revin acum cu o întrebare pe care o adresez întotdeauna tuturor interpreților instrumentiști: v-a tentat vreodată această mirifică artă a compoziției? Cu alte cuvinte, ați dorit ca, mai spre apogeul anilor de maturitate, să compuneți una sau mai multe piese muzicale, pentru sufletul autorului sau pentru noi toți?

M.C. - Da, să știți că acest lucru m-a tentat toată viața și bineînțeles că, la un moment dat, mai încolo, în cariera mea, voi pune pe hârtie și pe portative anumite gânduri muzicale. Unele încercări, cred reușite, chiar le-am și făcut, dar nu am ieșit cu ele în public, deoarece, deocamdată, nu m-am decis cu totată convingerea în care anume gen să scriu, pentru că, sincer vorbind, îmi plac toate genurile...

C.P.B. - Asta mi se pare firesc pentru un muzician complex de nivelul dumneavoastră.

M.C. - Pe de altă parte, adevărul este că, pe lângă faptul că sunt un muzician profesionist, am rămas dintotdeauna și un mare meloman, cu gusturi diversificate. Deci îmi place orice, de la concertele simfonice, la muzica de operă etc. Încă nu știu pe ce gen specific să mă axez și să-l abordez cu predominanță în viitor, dar sunt sigur că voi scrie ceva util, fiindcă este de datoria oricărui muzician, dacă se poate, să lase un fel de testament muzical propriu pentru generațiile următoare.

C.P.B. - Domnule profesor Craioveanu, dintre marile personalități muzicale pe care le-ați cunoscut, v-aș ruga să ne amintiți aici câteva nume celebre...

M.C. - Sigur, am cunoscut câteva celebritați. Dintre marii muzicieni străini, am avut ocazia să-l cunosc personal pe Yehudi Menuhin, cu care am stat de vorbă la primul Congres american de vioară, de la Universitatea Maryland din Washington DC...

C.P.B. - Mă scuzați că vă întrerup... Sir Yehudi Menuhin care, din păcate a decedat nu prea demult, după ce a revizitat România, v-a pomenit ceva oare despre George Enescu, marele lui profesor de vioară?

M.C. - Totdeauna Menuhin vorbea cu cea mai mare plăcere despre George Enescu, ca despre un fel de icoană vie ce a rămas adânc imprimată în memoria sa. Nu a pierdut ocazia nici față de mine să-mi amintească de mentorul lui absolut, cu adâncă emoție și respect. De asemenea, eu am avut plăcerea să-l întâlnesc pe marele violonist american Isaac Stern, pe maestrul Celebidache de care ați pomenit, pe violonistul Hary Shering, pe violonistul Ion Voicu și, desigur, și pe alții.

C.P.B. - Ce ne puteți spune despre cariera dvs. de profesor de vioară, de violă? Când ați început-o și unde v-o desfășurați în momentul de față?

M.C. - Actualmente sunt profesor de vioară la Hope College, statul Michigan; am mai funcționat și la alte universități, printre care Bradley University, Illinois State University, de când sunt în Statele Unite. Vă garantez că este o carieră care-mi place. Am predat și la cursuri de vară prin diferite părți ale Americii; predau și la cursurile internaționale de măestrie, în România și în toate locurile din țara noastră unde sunt invitat. Să nu uităm că profesorul este un testament viabil și rezistent pe care-l lași generațiilor următoare.

C.P.B. - Bineînțeles, învățând pe alții, te perfecționezi pe tine însuți... O altă întrebare: ce premii muzicale ați primit dumneavoastră, de-a lungul carierei desfășurate, ca răsplată pentru munca depusă?

M.C. - Au fost mai multe, însă cel mai onorat m-am simțit atunci când mi s-a decernat Premiul I, la Festivalul Internațional "La Jeunesse Musicales" din Paris, ca și Diploma de Concert și Recital, oferită de British Council din Londra.

C.P.B.- În sfârșit, ce proiecte de viitor aveți în momentul de față?

M.C. - Am în proiect o mulțime de concerte pe teritoriul Statelor Unite pentru anul 2013, în California, în Washington DC, în Oregon, unde am mai fost, dar și în locuri încă nevizitate; apoi în Canada, în Europa, posibil în America de Sud. Voi continua sa dau concerte în România, unde voi preda noi cursuri de măestrie și dirijat. Așadar, am o grămadă de alte planuri mari, dar totul depinde dacă îmi găsesc timpul necesar și puterea de a le îndeplini.

C.P.B. Sunteți căsătorit, domnule profesor?

M.C. - Da. Sunt căsătorit cu o violonistă americană.

C.P.B. - Ce să vă mai spun? Am fost foarte norocos că am întâlnit un mare artist și un mare Român ca dumneavoastră. De aceea, eu, românii din țară și întreaga comunitate românească din America vă felicităm călduros pentru ceea ce ați făcut până acum, cu atâta dăruire și cu desăvârșit talent, dorindu-vă alte mari succese în realizarea tuturor planurilor frumoase de viitor. Suntem profund impresionați. Deja vedem clar și ne bucurăm sincer că profesorul și violonistul Mihai Craioveanu s-a impus ca un nume respectat și apreciat în lumea artistică americană și nu numai, iar românii de pretutindeni se mândresc cu un strălucit artist de talia dumneavoastra. Încă o dată, vă mulțumesc.

M.C. - Cu multă plăcere!



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!