agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3493 .



Orasul cu doua taxiuri
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rradu ]

2003-11-20  |     | 



Orasul cu doua taxiuri



Doar citiva isi amintesc de unde vine Mizilul, dar nimeni nu e in stare sa spuna incotro se indreapta. Acum cinci sute de ani, aici, la jumatatea distantei dintre Ploiesti si Buzau, opreau postalioanele, iar vizitiii imbucau pe fuga niste cirnati cit degetul. Acum o suta de ani, faima negustorilor si pielarilor promitea un tirg prosper, cu teatru, hotel, scoli si lume buna. De zece ani orasul a fost ingenuncheat de saracie.

Capre la garaj

La citiva pasi de gara, motaie pe capra unei calesti un mosneag cu basca “Adidas”. Ne descoperim fiecare cu vorba. Vizitiul e Petru Savu, are 80 de ani si a lucrat toata viata la inaltime. Macaragiu. Iapa e Monica. Urc in caleasca. Omul arunca iepei un indemn subtire ca un bici si pornim prin tirgul cu strazile sparte. Oprim in centru, la o terasa, sa ne racorim cu o bere. Nea Savu cere si-o cafea, zice ca nu se poate concentra: “Acum 20 de ani, dimineata era forfota mare, plecau la serviciu 10.000 de oameni, aveam trei fabrici mari, filatura, care-i acu’ a turcului, cea de saltele si cea de tancuri, iar pe la ora patru dupa-amiaza se umpleau circiumile de muncitori. Azi, sint pline doar de tigani. Si asta numai in zilele in care primesc alocatia pentru ai mici”.
Urcam in caleasca si pornim spre fabrica turcului. Un client in caleasca din Mizil!? Hmm.. Trecatorii ne privesc cu uimirea moale cu care te uiti la un nebun pasnic. Tirgul numara acum vreo 16.000 de suflete, din care lucreaza 3.000, femei in mare parte. Multi au plecat sa-si caute un rost prin satele
din jur ori lucreaza pe sezon in Insula Mare a Brailei. Cei care au ramas ingrijesc animale si cultiva castraveti in fata blocului.
Trecem pe linga garajele din cartierul Teilor, unde masinile oamenilor ruginesc in grohait de purcei si behait de capre.In portbagaje cresc gaini nemodificate genetic, inca. Mizilul a fost declarat zona defavorizata din 2001 pina in 2004. Investitori n-au venit decit patru; doi italieni, un grec care face chiloti pentru dame fine si un englez, turc la origine, care a cumparat “Filatura” si a angajat 950 de mizilence. Intram in curtea fabricii, nea Savu trage de haturi si Monica se opreste linga BMW-ul cel negru al turcului. Femei peste tot, femei paznic, femei secretare, femei electrician. “Toata productia, pantaloni pentru femei, in special, pleaca spre Anglia”, spune directorul fabricii, Cemal Birinci. Ar
angaja mai multe localnice, dar nu le gaseste: “Am utilaje nefolosite pentru inca opt sute de angajati, insa n-am cu cine lucra, ca femeile din Mizil, cele tinere, mai ales, parca-s traite la discoteca. O zi vin la munca, alte doua nu, or asa nu se poate. Am adus cinci autocare Mercedes, mai aduc inca sase, si iau navetiste din Ploiesti si Buzau, ca patronul a zis sa angajam pina la 4.500 de persoane”. Birinci e mihnit, nu poate uita intimplarea de anul trecut, cind a descoperit citeva loturi de pantaloni taiati cu foarfecele, asa, de ciuda, dupa ce trecusera de CTC...

Biserica pe vaselina

De la fabrica turcului mergem, la pas, spre uzina “Masini pentru Fortele Armate”, unde lucrau pe timpuri 4.000 de oameni. Acum muncesc 325. Nu ne lasa sa intram cu caleasca. Nea Savu ramine pe capra cu basca mina, iar iapa incepe sa manince din gardul viu, pina cind portarul, un gras in slapi si cu pistol la briu, tipa la ea. Asociatia salariatilor, minuta din penumbra de vesnicul director Cazacu, a cumparat “MFA” cu 101 miliarde de lei, dar a pus pe masa doar vreo 20 de miliarde, iar de restul, promisiuni: ca vor plati datoriile societatii si o vor retehnologiza. Muncitorii n-au venit cu bani de-acasa, au acceptat sa li se opreasca din leafa contravaloarea actiunilor. In mijlocul unui atelier inalt cit un hangar de avioane troneaza o masina de lupta a infanteriei, MLI - 84 i se mai spune mastodontului de 17 tone in care incap 11 soldati, cu pustile lor cu tot. Scoate capul din turela maistrul Stefan Micu, fata de artist, par alb si miini fine, curate. Intreprinderea l-a trimis acum doi ani la o specializare in Elvetia si de atunci lui i-a cazut pe cap sarcina sa vorbeasca ziaristilor. Il rugam sa ne arate cum functioneaza masinaria. Maistrul invirte o cheie. Omida uriasa de otel prinde sa huruie si o zbugheste parca de una singura din atelier, invirtindu-si in soarele amiezii tunul si mitralierele ca pe niste tentacule ce nu-si mai asculta corpul. Granitul tremura sub senile, tancul se-ntoarce aproape pe loc si continua cursa in zgomot infernal. Muncitorii altor sectii ies in prag. Masinaria asta de razboi ce imprastie moarte prin alte tari lor le aduce nu doar chenzina.Ci si parerea ca sint superiori altor muncitori. Monstrul hranit cu vaselina e biserica la care se inchina oamenii astia, asa cum stau cu sepcile in mina, cu zimbetul injumatatit de prezenta directorului. Toti spera ca rodul muncii sa scoata cit mai multe focuri pe minut. Daca nu s-ar mai cauta masinile de razboi, n-ar face cratite sau carucioare, s-ar simti umiliti, doar "noi ne-am calificat superior, cum sa facem tabla indoita!?"
Umbla prin oras zvonul ca fratii Baiculescu, intre care e unul, “fostul ceist al intreprinderii”, au cumparat majoritatea actiunilor, cu ajutorul directorului, dar nici directorul, nici muncitorii nu vor sa vorbeasca despre asta.

“Ii bine sa aibe omu’ curentu’ lui!”

Pornim spre cartierul tiganilor, sint 2.500 in Mizil, la marginea numita “Fefelei” a orasului. Nea Savu ma anunta ca nu ma duce chiar pina acolo “ca mi-au furat tiganii iapa asta si dupa ce mi-au adus-o inapoi caraliii, a trebuit sa-i plimb o zi pe gratis”.
Casele din chirpici stau parca priponite pe copii, asa de multi sint in fiecare batatura puradeii cu ochi de taciune aprins.
Tiganii ne inconjoara in grupuri, isi striga laolalta durerile, din care cea mai grea ar fi autorizatia pentru case. Au ridicat vreo suta, nici una cu autorizatie, ar vrea acum sa intre-n rind cu lumea, sa aiba curent fara sa-l fure. Din mijlocul lor rasare unul mustacios, puternic la glas, dar adevarat puternic prin faptul ca are slujba. E Ghita Marghioala. Arunca spre gloata vorbe tari. Tiganii tac in valuri, dinspre Ghita spre capatul adunarii. Inca mai au naivitatea sa confunde un ziarist cu unul care le-ar putea aduce pe loc dreptatea.
“Una-i treaba a mai grava, domnule draga!”, incepe Ghita, si-abia atunci gruparea simte ca are o singura voce. Doar glasuri de puiandrii, neastimparate, in jur. “Le cere pe o schita cinspe milioane, ca nu face casa cit face schita! Ar vrea sa plateasca, da’ sa plateasca sase milioane, in rate, uite, eu le dau de la mine curent la vreo patru si ei imi platesc, da-i bine sa aibe omu’ curentu’ lui!”. Ghita vorbeste despre ei, fratii lui, neimplinitii, el s-a slobozit de nevoi ca electrician la casele bogatilor in constructie la marginea orasului.
Vacarmul se inteteste, tigancile pling ca n-au bani sa-si intretina copiii bolnavi de SIDA, si sa tot fie vreo 80 de cazuri, barbatii striga ca nu-i primeste nimeni la munca, iar copiii tipa sa fie trasi in poze. Pornim spre centru. Oprim caleasca la frizerie. Inauntru, zarva mare!


Politica la frizerie

Frizerii s-au adunat in jurul unor sticle de bere, au pus pe masa niste covrigi, un pumn de alune si gata-i petrecerea de “Constantin si Elena”. Au venit si vinzatoarele de la magazinele din jur, “ca oricum n-avem clienti”, ride blonda Alinuta, de la “Confortul”, iar Vasile Cocosatu, un tigan cu fata dolofana si dinti albi, o invata pe noua sefa citeva tunsori. Sefa e angajata de vreo luna, dar mai are inca de invatat. “Nu-i iese la stilul “Samson”, cind trebuie sa cada parul peste ureche, ca-n rest stie sa tunda, sa rada, toata treaba e sa-ntinzi bine pielea clientului”, spune Cocosatu. El a prins meseria de la taica-su, Ion, care a tuns vreo 40 de ani mustatile mizilenilor. Se prinde in vorba si Elena, coafeza, circumspecta care-mi ceruse de doua ori legitimatia, “era mai bun primarul ala vechi, domnul Emil, farmacistu’, ca da pe datorie si ia tensiunea gratis la oameni”. Se baga si Ghita Barbu, zugravul, “n-au dat o garsoniera de la revolutie, dom’le, pai aia a fost revolutie, fara nici macar o garsoniera!”.
In frizerie intra un client, are blana pe cap, nu par, asta-i ia apararea actualului primar, “a cistigat cu UFD, a trecut la PSD, dar uite c-a dat sase miliarde din cele zece de la buget la scoli!”. “Ca e profesor, d’aia!”, dezvaluie, ofticata, coafeza. Cocosatu il ia
repede-n primire pe nitos, iar vorbele-i urmeaza tacanitul foarfecelor: “Erau vremuri bune, ieseam la un gratar la Cateaua, acum nu se mai poate, ca oamenii se tund doar de sarbatori, popa cere un milion jumate la botez..!”
In oras sint doua taxiuri, doua “Dacii” in care urca satenii din imprejurimi, cind isi termina treaba la oras si doar daca scapa “rata” spre casa. Gheorghe Frincu, maistru la o scoala dimineata, taximetrist in restul zilei: “Rar imi cere careva sa-l duc prin oras, aici nu se urca decit cite patru-cinci in taxi si platesc fiecare cinci mii de lei”.

“Mizilul” sub boicot

Tirgul are si o gazeta, numita “Mizilul”, cu doi angajati. Apare saptaminal in o mie de exemplare. Asa mititica, foaia e totusi victima unui boicot. Se vinde “doar in piata, pe la farmacia
domnului Emil si pe la centrele de piine. Nu se gaseste la chioscuri, ca nu ne-a lasat directoarea de la Rodipet Prahova, zice ca facem concurenta ziarelor din Ploiesti”, explica Florentina Musat, redactorul-sef, sotia singurului redactor. Florentina a fost actrita in Bucuresti, s-a maritat cu Eugen, un disc-jockey din tirg, care e si consilier local, si uite-asa a ajuns mizileanca, da’ nu mai poate, se sufoca, vrea inapoi la Capitala. Nu e singura care vrea sa plece din Mizil. Pe o banca, linga o capra priponita de un corcodus, am descoperit trei domnisoare de liceu. Monica Croitoru cu prietenele ei, Amalia si Paula. Chiuleau de la ora de informatica. Minate erau toate de acelasi gind, “Sa plecam la Ploiesti sa ne facem asistente medicale!”. “Sau mai bine nevasta de politist, tu, nu-i mai bine!?”, rataci cu gindul Amalia...

“Aurelia, ada, tu, fata, cartile alea inapoi!”

Iarasi in caleasca lui nea Petre Savu, iarasi hurducaturi, caleasca asta n-are amortizoare, “pai cum sa aiba, ca-i facuta de nepotii mei, macelari la Bucuresti”. “Hai, du-ma pina la biblioteca!” “Pai nu te mai duc, gata, am obosit si-mi vine somnu’, ma duc la Gherghina mea!” Mai bem o bere, la despartire, si ne vedem fiecare de drum. Mizilul nu mai are teatru, iar Casa de Cultura are degeaba, ultima oara a urcat pe scena Adrian, pe cind se chema Copilul Minune. Orasul nu are nici un loc de joaca pentru copii, dar are trei scoli si doua licee, unul teoretic si altul de contabili, “de aici a urcat in societate domnul Nicu Voicu, contabilul-sef de la Cotroceni”, povesteste, onorat, directorul liceului. Exista si o biblioteca. E locul unde doamna Nicoleta ii asteapta pe cei vreo 700 de abonati, cine vrea sa se aboneze tre’ sa vina cu buletinul si sa doneze o carte aparuta dupa ‘90, dar mai ales pe cei care au uitat de multi ani sa inapoieze cartile imprumutate. Asa ca, daca citesti articolul asta, tu, fata, tu, Aurelio Chirita, care-ai luat o “Inima salbateca” si alte trei, alea de dragoste, tu, in toamna lui ‘98, cind erai somera, sau matale nea Ghita Cristea, electricianul, cu poeziile alea de Alecsandri, aduceti, oameni buni, cartile inapoi la biblioteca! Doar n-ati vrea sa trimita viceprimarul doi gardieni publici si pe la casele voastre, ca sa bagati apoi si voi mina in git bibliotecarei, ca alde Tutupan! (rradu)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!