agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2695 .



\"De 65 de ani vind ziare!\"
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rradu ]

2004-03-25  |     | 



"De 65 de ani vind ziare!"


Povestea lui nea Lita, tatucul vinzatorilor de ziare

Cind s-a apucat el sa vinda ziare, prin '35, pe Calea Victoriei, de vedea cum iese regele de la Palat cu securistul dupa el!, nea Lita era o pastaie de baiat. Se credea bun in meseria lui. Stia sa tipe atit de tare, ca fornaiau nervosi caii de la calesti. Nu i se spunea inca Lita, ci Mihaita, iar pina sa-l capete pe "nea" mai avea de strigat o viata pe strazi. Abia ce implinise 13 ani. De atunci au trecut 65. Mihai Florescu vinde si azi gazete.


Are mosul punctul lui strategic, acolo, la statia de metrou de la Universitate, unde vinde ziare de mai bine de 20 de ani. Da, chiar acolo jos, la buza scarilor, sa dea clientul cu nasul de el. Mai mereu in partea a doua a zilei, cind se inchid chioscurile cu ziare de deasupra. Ca stie el nea Lita cum sa-si tina afacerea. Seara, serpeste, ca n-are autorizatie si isi inghite strigatele cind ii trece prin preajma vreun politist. Iar dimineata bate Bucurestiul, girbovit, ba din vina anilor, ba din pricina sacului de rafie in care duce abonatilor gazete. N-a citit niciodata ziarele. Am insistat, l-am rugat sa-si aminteasca vreo stire, vreun titlu care sa-l fi ispitit sa citeasca mai departe articolul, sa-l ajute sa strige chiar despre povestea din ziar... Nu striga demisiile, caderile de guvern, violurile sau scumpirile, striga numele gazetelor si-atit. "Nu intelegi, dom'le, aici e treaba clara: ori le vinzi, ori le citesti!"

Omul e imbracat cu doua rinduri de haine rupte, amindoua cu buzunare mari. Miinile ii intra pina la cot dupa monede. Sosetele groase ii inghit peste bocanci pantalonii murdari. Parca si zimbetu-i cules de pe jos. Are cite-un client la fiecare zece secunde. Multi ii lasa restul. Iar nea Lita e ingaduitor, la rindu-i, cu clientii, nu-l supara nici cei care rasfoiesc fara sa cumpere. Si nu se plinge de nimic, nu spune cum te-ai astepta de la orice batrin ca-i tare greu acum si ca erau bune vremurile dinainte. "Asa-i s-acum, ca-nainte, ca vind de 65 de ani ziare. Cind le vindeam cu trei lei, atunci se dadea cel mai bine Universul, si Curentul se dadea, da' nu asa bine, mai aveam Cronica vremii, Dimineata, Bunavestire, Adevarul, Lupta, Semnalul!"

Sef de teava

In tinerete, Mihai Florescu s-ar fi vrut la scoala de invatatori, dar tatine-su n-ar fi avut bani sa-l tina pe carte. A venit in Bucuresti dintr-un sat din Vilcea, pe cind avea 13 ani, si a apucat sa vinda ziare. Si o sa le vinda pina s-o inteti de tot fierbinteala care-i vine de la o vreme dinspre picioare. Toata viata a luat urma banilor marunti. Locuieste undeva linga Piata Romana,la un demisol, singur cu televizorul primit de la un prieten. De unde sa stie daca e alb-negru sau color, daca nu l-a pus niciodata in functie, stie doar ca e strain. Nevasta i-a murit acum 16 ani. I-au ramas raspinditi fiecare prin lume trei fete si-un nenorocit de baiat, de i-a furat odata niste bani, "ca a dat in darul betiei si-al curvelor". Acum, nea Lita se mai vede din cind in cind cu doamna Barbu, nu sint luati cu acte, "doar cu vorbe bune". A avut Mihai Florescu si carte de munca -"am acolo trecuti 23 de ani, 6 luni si 28 de zile; 5 ani de la vinzarea ziarelor si restul de la IRTA sau cum ii zice acuma, asta cu autobuzele!". La IRTA a
lucrat un an ca taxator, iar restul de 17 ca spalator de autobuze. Dupa schimb, il ardea plictiseala de-acasa. Iesea sa se racoreasca. Vindea ziare. De-acolo, dinspre anii aia in care spala scaunele de burete mizgalite cu pixul si rupte la colturi, primeste pensie, "vreun milion si trei sute pe luna".

Decembrie '89 l-a prins tot la Universitate. S-a dat la fund citeva zile. "Mi-a zis un client, vezi ce faci, ca se face revolutie, si-am stat sase zile acasa, pin' s-a linistit treaba!" De atunci nu si-a mai luat alt ragaz. Calatoria vietii lui a facut-o tot pe cind lucra la autobuze; a prins o cursa spre Constanta, a coborit pina la barul unde feciorul ii lucra ca ospatar, a ras doua halbe si s-a intors cu acelasi autobuz la Bucuresti. Ca intra de noapte la spalat. Si mai are nea Lita o mindrie, de pe cind facea armata la pompieri. "Stii mata facultatea asta de deasupra noastra? E stinsa de mina mea, la 4 aprilie, de Simbata Pastelui, era razboi, iar eu eram sef de teava!"

Incepem sa-i facem poze. Nea Lita striga parca mai tare numele ziarelor. Se invirte-n loc emotionat. Peronul e scena lui. Dinspre calatorii in asteptare, care-l aplauda din zimbete, o voce de femeie scapa un "Merita, saracul!". Semn ca oamenii s-au obisnuit cu el aici, la marginea scarilor rulante. Si ca, precum oricarei statui, i se cuvenea rasplata de a ajunge cindva poveste intr-un ziar. N-o va citi niciodata.

Remus Radu
duminica, 23 Noiembrie 2003
Bucuresti

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!