„ORICE FACI PE LUMEA ACEASTA CERE UN SACRIFICIU”


Angela Furtună în dialog cu Angela Marinescu





„Sunt făcută pentru orice altceva decît pentru un premiu”






1. Stimată doamnă Angela Marinescu, anul 2004 a început bine pentru Domnia Voastră. Ați cîștigat recent, la Botoșani, cel mai rîvnit premiu literar din România, Premiul Național “Mihai Eminescu” pentru anul 2003. Care sînt raporturile dumneavoastră cu ceilalți premiați ce v-au precedat la laurii de la Botoșani, adică : Mihai Ursachi, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu, Mircea Ivănescu, Ilie Constantin, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Constanța Buzea, Emil Brumaru, Ștefan Augustin Doinaș ? și aș dori să precizați dacă vă simțiți acasă într-un teritoriu estetic și moral definit de această mare familie de scriitori români .
2. Sînteți recunoscută ca una dintre poetele cele mai importante ale literaturii noastre de astăzi și dintotdeauna, poetă de geniu care a luat cu asalt lumea marii poesii românești (masculină prin excelență) folosind arma cea mai redutabilă : confesiunea lirică radicală ce pendulează, după cum observa cel mai bine Nicolae Manolescu, între seria roșie a vieții (sîngele, orgasmul) și seria neagră a morții ( întunericul, nimicul, neantul ). După o astfel de experiență din care, iată, trăind-scriind și scriind-trăind, ați ieșit învingătoare, puteți preciza acum dacă ați aflat ce este mai important pentru Domnia Voastră ? Așadar, viața sau opera ?
3. La început a fost o femeie care nu a avut altceva decît libertatea de a nu avea speranță. Apoi au fost Sânge albastru (1969), Ceară ( 1970 ), Poezii ( 1974 ), Poeme albe ( 1977 ), Structura nopții ( 1979 ), Blindajul final (1981 ), Var (1989 ), Parcul ( 1991 ), Cocoșul s-a ascuns în tăietură ( 1996 ), Satul prin care mă plimbam rasă în cap ( 1977 ), Blues & Parcul ( 1997 ), Evanghelia după Toma, o interpretare posibilă ( 1997 ), Skanderbeg ( 1998 ), Fugi postmoderne ( Poeme din ce în ce mai exacte – 2000 ). Cum este să fii, fiind mereu o ființă-cuvînt la limita dintre “ slăbiciune fizică și demență metafizică “ ? Cum este să trăiești mereu starea de iminență dintre femeie și cuvîntul femeie ?





„Nu m-au interesat feminismele în limbaj, cît un limbaj specific feminin…am vrut să exprim în «Parcul» nebunia unei rigori, iar în «Fugi» rigoarea nebuniei”




4. Vă place să vă certați, dintotdeauna, cu toată lumea, cu îngerii, cu demonii, cu Dumnezeu, cu iubirea vieții, cu sinele…Este o stare pe care eu o înțeleg, pentru că este starea celor ce vor merge în paradis călătorind la clasa de lux. Singura forță de combustie care contează în metabolismul artei autentice vine din această nevoie de a nega. Nu ați obosit să inițiați mereu, din protest și zvîrcolire, starea de zero a discursului ce ridică textul pe piedestalul capodoperei ?
5. De ce anume are nevoie mai mult și mai mult poetul aflat la ora bilanțurilor pozitive: de recuperarea ingenuității cu care cuvintele îl recunosc drept stăpîn, sau de sentimentul că nimic nu mai poate schimba sensurile tuturor cuvintelor răscumpărate cu sînge adevărat și cu iubire-ură adevărată ?
6. Sînteți o creatoare de limbaj. Pe de altă parte, scrisul Domniei Voastre a fost încă de
la bun început unul terapeutic. Cum pot să se împace cele două atît de antagoniste finalități ale limbajului ?




„Nu știu cum este să aibă și celălalt un Dumnezeu. Eu am luptat ca să-l am”





7. Studiile de medicină și de psihologie v-au înarmat cu abilități excepționale de
a confisca poemul pentru un tărîm al analizei anatomo-patologice efectuate direct și
precis pe structurile limbajului. Nimeni în literatura mare a lumii nu a mai autopsiat
cu atîta grandoare acea stare specială, descrescătoare, a pierderii vitalității. Cît de
mare este “ prăpastia dintre expresie și adevărul vieții “ ?
8. În anul 2004, în fragedele lui zile de început, au apărut în presa literară de calitate
cel puțin două mesaje ce resuscitează misoginismul cel mai pur: pe de o parte, în
Ziua literară, Florin Iaru își exprimă dezacordul cu literatura feministă, ca și cu
toate formele de literatură născute, susține el, din impunerea mediocrității prin
discriminare pozitivă ( adăugînd și cazul literaturii gay în același spațiu de discuții cu
literatura scrisă de femei, demnă de a fi interzisă ! ).
Pe de altă parte, în Adevărul Literar și Artistic, într-unul din editorialele sale recente,
Cristian Tudor Popescu ajunge să pună, de la înălțimea lui de tătic-tătuc-literar
( cunoscător, poate , al stazei de penis captivus generator al fricii de castrare ? ),
ajunge, prin urmare, să pună diagnostice ginecologice și sexologice unor poete ce
scriu într-un anume fel și nu în altul pentru că, știe CTP, domnișoarele cu pricina ar
avea vaginul uscat ori ar prezenta alte semne clinice și psihice de dispareunie și
frigiditate.
Acest tip de discurs, ca și proliferarea lui în presă, în afara operei literare propriu-zise
mă îngrijorează. Credeți că este bine ca locul polemicii civilizate dintre sexe, veche de
cînd lumea, să fie luat de această alterată formă de golănie, de enunțuri și îndemnuri
exclusiviste făcute în langaj de gang și din pagini de reviste ce dau tonul modelor la
zi din viața literară ?
9. Nu recunosc prea mulți poeți care să vă fi marcat scrisul. Din acest punct de vedere
este limpede că ați creat universul singură. Dar există oameni care v-au marcat existența, reprezentările despre eșec al ființei, reprezentările despre sens, reprezen-
tările despre starea de limită și atingerea ei ?
10. Ce relație aveți cu Dumnezeu ? Povestiți-mi cînd ați început să vă gîndiți la El și în
ce fel.






„Pentru mine nu există nefericire, doar moarte”





11. Aș vrea să cred că există și o față frumoasă a vieții Dumneavostră, sau măcar o
etapă de care vă amintiți cu plăcere. Aș dori să-mi mărturisiți despre ea și să
ne povestiți cum era cînd ați fost fericită.
12. Într-o foarte bună cronică a sa, criticul Mircea A. Diaconu surprinde calea regală
prin care delirul poeziei Dumneavoastră se instituie în formă a totalității. Nu mi se
pare deloc gratuit să asociez acum și aici această constatare cu deviza sub care un geniu insuficient cunoscut al muzicii experimentale, și am numit aici pe marele Frank
Zappa, și-a așezat întreaga viață ( în care a dat 60 de opere ): vreau să extrapolez totul. Și dacă măcar “ din două cuvinte îndrăgostite se naște o limbă “, după cum spunea inspirat Ion Mircea, oare nu este posibil ca tocmai dorința de a extrapola totul prin cuvinte să exprime nevoia de întemeiere a lui Unu, de ascensiune a lui Unu în Tot, stare la care aspiră orice artist veritabil ?
13. Trăiți, cu toate că pare un paradox în ceea ce vă privește, în însingurare și
singurătate. Aveți momente de premoniție, de viziune ? Vă auziți poezia, timbrul poeziei, așa cum va suna peste o sută de ani ? ( Nu este o întrebare de orgoliu, ci
una de luciditate…)
14. Starea poetului este foarte delicată în societatea de consum. Discuția se complică în
România, din cauza sărăciei și a politicilor anti-culturale. Cum ar trebui să fie viața
literară care vi s-ar fi potrivit și care ar aduce benefici nete tinerilor ce pleacă azi în
marea aventură a creației și libertății de exprimare ?




„A sosit timpul să fiu obosită și să-mi fie lene”







15. La ce mare problemă a omului contemporan răspunde literatura, și în particular
Poesia Domniei Voastre ?
16. Ati început să luati contact cu literatura care se “ publică “ pe Internet ? Ce părere aveți despre acest fenomen revoluționar și despre a sa coloană a infi-net-ului ?
17. Care sînt sentimentele Domniei Voastre față de așa-zisele generații de poeți români și despre acest concept ce asociază strict, cazon, data de naștere cuprinsă în buletin
unor canoane estetice și chiar atitudinale?
18. Mă plimb din ce în ce mai des goală prin Parcul, și vă mărturisesc că acesta ar
trebui să fie un ceremonial obligatoriu de inițiere a poeților tineri de azi în tipul de
sensibilitate al mileniului actual. Ce credeți că vor aduce nou în poezie cei ce vă
urmează ?




„Aș vrea să mă împrietenesc cu propriul meu scris: să murim împreună, legați fiecare de gîtul celuilalt”




19. O experiență de viață atît de tragică, precum cea pe care ați trăit-o, poate induce
concluzia că în viață nimic nu e de înțeles, deși nimic din ce e omenesc nu ne este străin. Dar este ceva de înțeles în literatură, în poesie ?
20. Dacă magazinele de artă ar începe să vîndă esențe de Angela Marinescu, ar trebui
inventeze prețuri fabuloase și ambalaje unice pentru Fugile Postmoderne. E un fel de a spune ca aceste fugi vă reprezintă în cel mai înalt grad, cu excelență. Ați atins aici stadiul în care
imaginea creată își recrează creatorul. Ca persoană, aproape că nu mai contați. Unde vă mai puteți ascunde acum, cînd litera și cuvîntul v-au smuls deja din ființă ?
21. Aș dori să-mi mărturisiți în încheiere, în cheia Fugii Postmoderne XIX, tot ce vă
induce starea de a vă simți lezată, în scopul de a institui un protest față de o lume care nu a făcut nimic pentru a vă netezi calea, dar care vine, totuși, astăzi, să vă omagieze forța de supraviețuitoare și să vă recunoască valoarea de excepție. Poate că nu este prea tîrziu, deși “ pe o plajă mică nu poate sta un pește mare”…