poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2219 .



Frații
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [war4peace ]

2005-05-14  |     | 



Numerele se rotesc înnebunitor, maneta nesimțitoare de metal așteaptă cu teamă ca degetele albite de furie, neputință, frustrare să o smucească nerăbdătoare, mecanisme interne țârâie și se blochează în configurații mereu necâștigătoare. Încă o dată...
Poate fi începutul unei povești de iubire sau al unui coșmar, poate fi cerul sau focul iadului cel care așteaptă dincolo de trei sau patru numere rotindu-se în indiferență. De mult cifra care aleargă în spatele geamului incasabil și totuși bruscat de nenumărate ori se pierde în vârtejul încețoșat din mintea celui care fumează țigara pe jumătate dintr-un fum sau își uită pe suport paharul plin cu băutură tare și ieftină. Ulcerul îl atinge cu degete mătăsoase, ochii gem afumați fără ca stăpânului să-i pese, oboseală nesfârșită la patru dimineața în barul în care doar doi-trei alcoolici dorm printre pahare. Numai maneta prinde viață și alunecă dintre degete slăbite, o ultimă mie de lei iese la iveală după o puricare amănunțită dar e înghițită mult prea repede de metalul vorace, nimic de făcut, o despărțire aproape lăcrimândă de mașina care îl va aștepta să vină și mâine. Ca o iubită credincioasă îl va aștepta, aproape cu recunoștință, căci pentru ea își vinde el patul pe care doarme, unica farfurie rămasă și de care nu mai are nevoie, viața și-ar vinde-o doar ca să mai simtă vibrația cilindrilor pe care cifre desenate își pierd identitatea.
Însă el știe. În spatele mâinii drepte cu mușchi încordați și în spatele figurii crispate într-un rânjet inutil se află calcule febrile, estimări în care crede cu forța misionarilor ce-au sfârșit ca delicatese în meniuri din Africa sălbatică, sunt statistici care se întind pe ani întregi, singurătate și sacrificii de neînchipuit. Recită fără greșeală ultimele o mie de trageri și știe fără să privească, numai după sunet, ce numere și ce simboluri rămân înghețate în spatele sticlei incasabile, pe care-n trecut a lovit-o de nenumărate ori.
Numai patima mai trăiește în el, și-l devorează.
Ziua de ieri nu și-o amintește decât vag. Știe că a trăit-o și-atât. Numai mașina de metal își toarce numerele-n mintea lui. Îl cheamă acest sunet din vise și poate că și din moarte l-ar chema. Rotația acelor simboluri reci îi este nume, maneta veche cu mâner lustruit îi este mamă și tată îi este sticla în spatele căreia hora numerelor ronțăie timpul. S-a născut, a îmbătrânit și va muri o dată cu mașina.
Este fratele meu. Mamele noastre nu s-au cunoscut niciodată, ne-am întâlnit întâmplător în barul care-i devenise casă. L-am privit ore întregi, și îl simțeam aproape, ne lega un ceva nedefinit. Simțise și el același lucru, căci de două ori s-a întors fără vest și mi-a aruncat priviri încruntate, a doua oară rostind un scurt și răgușit „Ce?”. N-am spus nimic, eram pierdut în acea privire tulbure, și-atunci am aflat cum privește un om care știe totul despre el. Era una cu mașina, știa că nu va câștiga vreodată, și-oricum în zece vieți n-ar fi putut să câștige la loc tot ce pierduse. Familia pe care n-a avut-o niciodată, prietenii, iubita nevăzută, dar toate acestea le-ar fi calculat apoi în număr de trageri, aceasta era moneda și religia pe cale o alesese, sau îl alesese ea pe el. Stătea acolo uitând de tot și când nevoia devenea prea intensă tresărea brusc și își căuta cu priviri febrile pachetul de țigări, și tremurând cu totul își ardea degetele cu chibritul.
Și când mi-a cerut cinci mii l-am cunoscut deodată și i-am dat și ultima mie de lei care zăcea mâhnită în colțul ruginit al unui buzunar. Îi știu povara și i-o port asemenea, căci... patima scrisului și a mașinii sunt surori.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!