agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2135 .



Fragmente de roman
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Prometeus ]

2005-06-19  |     | 



Se asterne iar seara peste mine, searbada si neinteleasa. In gara, cateva femei de servici motaie, sprijinite de matura. E 4.50. Orice om normal doarme la ora asta. La casa de bilete, o tanti trecuta de prima tinerete numara niste bani. Imi pare rau ca trebuie sa o deranjez, dar am nevoie de bilet. Chiar vreau sa plec. De data asta nu ma mai razgandesc. “Un bilet pana la Bucuresti”. Imi iau banii si ma indrept cu pasi plictisiti catre peron. La difuzor, o voce acida, morocanoasa spune: Trenul personal 2114 in directia Bucuresti, pleaca la ora 5.05 de pe linia 5 peroane. Am timp destul sa imi iau si o cafea, sa mai iau o revista de scandal. Nu am chef sa adorm iar in tren. Data trecuta mi-au furat porfofelul. Norocul meu ca era gol. Imi tin banii in buzunarul de la piept. Am patit-o si m-am invatat minte. Pe hol doar niste cersetori se joaca cu pungile lor. Printre doua inhalari din punga de aurolac, zambesc trist printre putinii dinti care le-au mai ramas. Se cearta pentru teritoriu. Ii ignor. Nu am chef de cearta, asa ca imi trag gulerul de la geaca mai sus si incerc sa ma gandesc la ce urmeaza sa fac. Garile imi provoaca o nostalgie dezgustatoare. Imi apar din nou pe retina coji de seminte aruncate peste tot, banchete scrijelite, femei de servici frustrate, geamuri astupate cu scanduri si impiegati de miscare burduhanosi. Vreau sa le las pe toate in urma. Urc in tren. Nu ma mai poate surprinde nimic. Intru in primul vagon gol. Ma asez pe niste vestigii ale altor calatori: Ionel + Ramona=iubire pana la moarte” Uite o dovada de dragoste care nu ma impresioneaza. Din contra, ma dezgusta. Parca iubirea era ceva ce transcede timpul, nu o chestie mazgalita cu un pix de 5.000 de lei pe o bancheta de musama. Mai sunt 5 minute pana pleaca trenul. Cobor sa imi iau o cafea. Vestitul nechezol de pe vremea “odiosului” era mai bun decat amestecul de pamant pe care mi l-a turnat in ceasca vanzatoarea mai sictirita de viata decat mine. Lupta cu kilogramele a pierdut-o de mult. Imi zambeste pe sub mustata. Ma infior la gandul unei aventuri cu ea. Parca mi-a pierit si pofta de cafea. Imi iau si un pachet de tigari. Ma cuibaresc in coltul compartimentului, sa savurez o tigara. Ma invalui in fumul expirat. Azi voi fi misterios.



M-am trezit brusc. Refrenul mult asteptat nu a incetat sa apara. “Biletele la control” Nasul ma streseaza cu binevointa lui. Pare putin cam dezamagit ca mi-am luat bilet. Ar fi baut si el o cafea azi. Poate maine…M-a enervat. Visam ca sunt cu Ea in fata unui semineu, flacarile se reflecta in ochii mei, atat de spalaciti. As fi vrut sa am o privire adanca. Am doar o privire..atat. Ma joc cu mana in parul ei. Ce s-a intamplat oare intre noi? A castigat omenirea in lupta cu noi? Dar cine a zis ca eu avem chef de vreo batalie…trenul continua sa ma legene sacadat, parca as fi intr-un film din primii ani ai cinematografiei..in stanga mea, o babuta simpatica si-a scos din bocceluta cate ceva de-ale gurii. Mi-e dor de satul meu. Ma invita sa gust si eu. Nu o refuz. Nu vreau sa se simta ridicol in fata mea. Gust si eu….imi povesteste ca merge la nepotii ei. Nu i-a mai vazut de doi ani. Presimte ca are sa moara si vrea sa ii mai vada pentru ultima data. Si-a ajutat copiii cum a putut si acum, la batranete, s-a retras la tara. Are o viata linistita. Mosul i-a murit acum cativa ani de cancer. O licarire ii aprinde ochii arsi de batranete. L-a iubit. Isi aduce aminte cum a venit la ea acasa si a cerut-o. Inchid ochii si visez mai departe. Povestea babutei mi se pare atat de indepartata. Vreau sa revin la mine. La povestea mea. Dar a reusit sa imi ucida visul. Azi ea e sunt “ucigasul de vise”. Maine pot fi chiar eu…




Privesc pe geam. Dinauntrul compartimentului, viata pare altfel. Pare mai usoara. Desenez mici figurine pe aburul care se scurge pe sticla murdara. Imi vad reflectia intr-o forma diforma. Parca asta nu sunt eu. Parca e altcineva. Nu pot fi eu asta. Ma tineam minte altfel. Sa ma fi schimbat atat de mult? Nu credeam ca timpul isi va lasa atat de adanc urma pe chipul meu. Parca am prea multe cicatrici. Imi amintesc de ceea ce am fost candva. Nu ma vor lasa niciodata sa uit. De cate ori ma uit in oglinda imi par tot mai strain. Mana e ciunga, chipul inchistat, ochii s-au stins, pana si buzele se inconvoaie greoi intr-un zambet schimonosit. Un zambet sarcastic ce imi spune, pe un glas ragusit de atatea tipete: te-ai pierdut, dobitocule, te-ai pierdut. De ce ai renuntat? Erai atat de aproape de final... de finalizarea viselor tale. Esti un imbecil. Uneori as vrea sa ucid vocea asta. Prea mare dreptate are. Si ce daca am renuntat? Nu au facut si altii la fel? Urmatoarea statie: Calimanesti. Cred ca ar fi trebuit sa cobor aici... sa o vad. Dar nu mai am putere. Merg mai departe. Bucurestiul ma asteapta. Aici sta Ea…. Cred ca ar trebui totusi sa ii fac o vizita. M-a facut fericit. La naiba cu fericirea! Am ajuns egoist, nu ma simt in stare sa imi depasesc azi statutul. Nu mai vreau. Dar ar trebui totusi sa cobor. Macar putin. Poate o vad. Asa, ca un strain pe strada, pentru cateva secunde. Da, cred ca ar trebui sa cobor. S-ar bucura sa ma vada. Sa o strang in brate, sa ii soptesc: te iubesc, iubita mea, te iubesc. De ce sa ii soptesc? Strig cat ma tine vocea: Te Iubesc, iubita mea, Te Iubesc. Dar nu mai conteaza. Poate ca ar fi totusi mai bine sa cobor putin. Da. Cobor. Nu se poate… simt cum trenul imi fuge de sub picioare. Am pornit. Inca mai pot sa sar. Totusi, o iubesc. Taind gandurile mele in doua, trenul porneste mai departe, serpuieste printre sate, orase, atatea mii de universuri. Daca as fi reusit sa o vad putin. Macar pentru cateva clipe…


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!