Capitolul 2

La săsoaice

Cu toate că Tuteașcă era născut într-un sat de câmpie, adaptarea lui la condițiile unui oraș mare nu era dificilă. Militarii trebuie să se mulțumească cu orice, iar pentru unul care cunoscuse greutățile războiului, o cameră de infirmerie este o adevărată locuință de vis. Încă din prima zi, subofițerul își împodobise casa, cu 2-3 fotografii de familie și își stocase în dulăpior toată averea: uniforma cea bună, câteva cărți și o cutie cu scule. Trecuseră câteva săptămâni de la sosirea lui în Brașov și deja se simțea ca acasă.
În prima zi, Beizadea, bătrânul plutonier care domnea peste infirmerie, îi spuse:
- Mă băiatule, să știi că la mine nu-i hotel de lux. O să ai un pat și un dulap, dar vezi că lumina e stricată, apa nu mai curge, că s-a spart o țeavă anul trecut, mai trebuie reparată și broasca de la ușă...
Floare la ureche pentru tânărul tehnician. A rezolvat totul în scurt timp, iar după ce și-a asigurat confortul, s-a apucat din plăcere să repare și alte instalații din infirmerie.
- Mă Petrică, tu ești un noroc la casa omului, îl aprecie Beizadea. De când am venit eu aici, niciodată n-au mers aparatele astea. Dar ce păcat că nu aveam și doctori care să lucreze cu ele...
- Lăsați, nea Vasile, că puteți și dvs. să lucrați. Uite, aparatul ăsta de ultraviolete, ăsta pot și eu să-l folosesc, d-apoi un sanitar!
Și, întradevăr, chiar la ultraviolete au început să se înghesuie toți ofițerii când au auzit că poți să faci plajă fără soare.
- Plajă la bec! Hai la plajă la bec! își făcea reclamă Beizadea.
Dar fericirea nu putea dura prea mult. Într-o zi, Marica auzi de minunea de
la infirmerie și veni să o vadă cu ochii lui.
- De unde ai chestia asta, plutonier?
- Raportez, era aruncată printr-un dulap, stricată. A găsit-o Tuteașacă și a reparat-o.
- Tuteașcă? Majorul ăla tehnic? Dar ce i-a venit să umble în dulapurile tale?
- Raportez că în timpul liber băiatul mă mai ajută pe-aici, mai repară câte ceva.
- În timpul liber? Păi cum, nu pleacă acasă?
- Nu știți? Locuiește aici de când a venit, așa a ordonat tovarășul colonel.
- Am ordonat eu asta?
- Nu, tovarășu colonel Stupariu.
- A, ăla dinaintea mea? Bă, toate ordinele ăluia se revocă. Ãsta, cum îi zice? … Tuteașcă, să facă bine să-și caute casă. Ce-i cazarma mea, cămin?
- Mă, Petrică, eu te-aș mai ține aici, dar șefu-i încruntat rău... Să știi că Stupache n-ar fi făcut așa ceva, îl înștiință Beizadea pe Tuteașcă în aceeași zi. Trebuie să-ți cauți gazdă în oraș.
- Unde să găsesc eu gazdă, nea Vasile? Nu cunosc pe nimeni în Brașov, la cine să mă duc?
- Stai, mă, nu plânge! Las’ că se rezolvă. Ia și fă o cerere la garnizoană, poate-ți găsesc ei ceva.
- Și pân` atunci?
- Să vorbim cu băieții. Or mai avea și ei prieteni, neamuri ...
Maiorul Negrea de la garnizoană, de la serviciul de cadre, nu l-a refuzat pe
Tuteașcă.
- Bine, domne, lasă cererea aici. Dar să nu te-aștepți să meargă iute, mai am o gramadă de clienți de mulțumit înaintea ta. Ia uite, colonelul Marica, îl cunoști? Stă la neamuri; maiorul Stroie, vezi, ăsta stă la Casa Armatei. Tu unde stai acum?
- Raportez, stăteam la infirmerie, la unitate, dar a ordonat tovarășu colonel să plec de-acolo.
- Te mai descurci și tu cum poți și să sperăm că se-aranjează.
“Să sperăm” i-au spus și colegii de la unitate. Câteva zile a tot sperat, cu lumina stinsă la infirmerie ca să nu prindă de veste comandantul.
- Tuteașcă, te-am aranjat! îl anunță într-o dimineață plutonierul major Constandache. Am o adresă, mergem acolo după masă.
Găsiră casa pe Strada de Mijloc. Dar femeia cu mustăți care le deschise le tăie elanul:
- Ioi! Iștenem! Militar este, ioi! Ieu nu dai camera meu la militar!
- Nea Constandache, bine că n-am rămas la baba aia! Cum să stau eu cu
chirie la o babă? se destăinui Tuteașcă în stradă.
- Păi ce, mă, tu vrei să stai la o fată frumoasă? Unde găsești tu așa ceva?
A doua zi, subofițerii auziră de pățania colegului lor.
- Petrică, să știi că ți-am găsit eu o gazdă în Craităr, dar vorba e că n-are decât o singură cameră și pentru ea, îl abordă plutonierul Talabă.
- Vorbești serios, nea Lambe?
- Da, mă, e o babă de 8o de ani. Vrei la ea?
- Nu, mă, nea Lambe, îl duc eu la una de 20, la Breiner Bella, pe lângă mine, sări cu gura nea Waum, frizerul.
- Voi râdeți de mine și eu n-am unde să stau, frumos din partea voastră.
- Hai, mă, nu te supăra! Găsim noi ceva până la urmă.
După mai multe zile, Tuteașcă se duse din nou la maiorul Negrea.
- Ai noroc, tinere, îl întâmpină maiorul. I-am găsit o casă faină lui tovarășu Marica. A fost a unui sas, un dușman al poporului care a fugit în Germania.
“Halal noroc! își spuse subofițerul. Colonelul primește casă bună, și pe mine nu mă lasă să stau nici la infirmerie”.
- Acum îl ai înainte doar pe tovarășul Stroe. Dacă-l rezolv și pe el, boier ești!
Așteptând fericirea promisă de ofițerul de la garnizoană, Tuteașcă mai vizită câteva gazde. Dar era fie prea scump, fie prea departe, nu se hotărî la nici una.
- Tare pretețios mai ești, îl scutură Talabă după o astfel de vizită. O să rămâi fată bătrână.
Într-o zi pică bomba:
- Petrică, băiatule, repede ia-ți tot de pe-aici, că Mareșalul tău a mirosit ceva și vine în control, anunță Beizadea.
Colonelul, însă, nu se lăsă păcălit:
- Plutonierule, am auzit că tehnicul ăla tot aici stă, în spitalul tău.
- A plecat, tovarășu colonel.
- Lasă, bă, a plecat azi-dimineață. Ce, nu știu eu?
“Să-l ia naiba pe ăla care ți-a ciripit!” înjură în gând plutonierul.
- Mi-l cauți pe Tuteașcă și veniți imediat la mine. Am eu grijă de voi!
Și a avut. Le-a dat câte o zi de arest pentru neexecutare de ordin.
- Măcar am unde dormi la noapte fără să mă tem că mă prinde cineva, comentă Tuteașcă după ce ieșiră de la comandament.
A doua zi, după ce mulțumi pentru “găzduire”, Tuteașcă urcă și până la cadre.
- A, ce bine c-ai venit, domne, îl întâmpină maiorul Negrea. Ai o baftă chioară, chiar ieri i-am găsit tovarășului Stroe un apartament pe Republicii, și azi ți-am găsit și dumitale ceva, poftim repartiția, te duci să ți-o ștampileze ăia de la I.L.L. și poți să te muți. E o cameră cu acces la bucătărie și la baie, dar ești tânăr și-ți ajunge. Te duci pe strada ... stai să văd ... Pavlov.
A doua zi, Constandache aduse vestea:
- Mă fraților, Tuteașcă e bun de cinste! I-au dat ăia de la garnizoană exact ce-a vrut el!
- Ce vorbești, mă? Ce i-au dat?
- Pe Pavlov, sub Tâmpa, o cameră la etajul unu, cu balcon. Și știți ce? E la comun cu trei săsoaice, trei surori nemăritate!