agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2382 .



Cunoscuti
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Stejan ]

2002-12-09  |     | 



Lansare de carte. S. Desan ajunse cu trei minute inainte de inceperea evenimentului propriu-zis si-si cauta un loc spre capatul salii. In timp ce se instala in coltul de unde avea sa asculte discursurile, apuca sa arunce o ocheada, sagetandu-l o clipa speranta ca va gasi o cunostinta, pentru a incropi macar o infima conversatie. Chiar trei vorbe l-ar fi salvat, poate, din starea bizara a inapartenentei, indusa de cateva perechi de ochi. La a doua privire observa pe domnul Petrisan, cunoscutul om de litere, pe care-l intalnea la expozitii. Ar fi vrut sa-l salute, dar, in momentul urmator, scriitorul se intoarse spre domnul Sovescu - caruia Desan ii schitase candva o caricatura-portret si incepura sa schimbe impresii despre cartea cea proaspata, mult rasfoita in aceasta zi. In fata, vazu printre altii, pe domnisoara sau doamna Popan. Isi aminti ca-i fusese prezentata, cu doua-trei luni inainte, de Radu, un fost coleg de facultate, intalnit intamplator in pauza dintre actele "Barbierului". Domnul Zorescu pe care-l recunoscu din "Dictionarul de poeti" ai orasului se aseza langa tanarul poet, apoi avu ocazia sa observe si alti reprezentanti ai vietii culturale locale, carora nu le retinu exact numele. In sfarsit se anunta primul discurs, din care retinu tendinta avangardista, specifica postmodernismului, evidentiindu-se insa si o anumita nota de noblete a scriiturii tanarului poet. Inainte de a debuta cea de-a doua alocutiune, Desan se trezi cu o mana pe umar si-un salut indraznet. Tresari, tintuit de fatza oachesa. Privi mustata vorbitoare a acelui cunoscut pe care-l stia de ceva vreme, fara a i se parea important si de unde. Atunci isi aminti ca se izbea des de el pe strazi, fiind un personaj greu de ignorat: intotdeauna il saluta energic si-l intreba obisnuitele conveniente. Fara a-l cunoaste indeajuns, s-a mirat mai tarziu de unde-i pornise acea sinceritate neobisnuita cere-l indemna sa-i raspunda:
- Am venit si eu pe-aici sa ma delectez cu poezie, dar nu cunosc pe nimeni! suna replica data barbatului care-i spusepe nume si-l intreba ce mai face.
- Nu? Pai, aici sunt o gramada, pe care-i cunosc!
In momentul urmator un posibil jurnalist din fata lor se intoarse mustrator, clipa in care Desan isi regreta aproape vociferat spontana sinceritate.
- Un', ...doi, ...trei, ...pa', ...cin', ..., cred ca sunt vreo optsprazece pe care-i cunosc, spuse Raul, fiindca asa-i venea sa-i spuna tanarului energic, cu aer boem, care, fara sa astepte vreo replica iesi brusc din sala.
S. Desan respira usurat si urmari cu atentie discursul doamnei Popan, despre o gramatica originala, specifica poetului, cand simti o lovitura in picior: Raul aducea inca o banca in sala. Mirarea lui Desan crescu, dar si curiozitatea.
- Te rog sa ma ierti, Steliu, te rog din suflet, n-am vrut. Te-am lovit? Te doare?
- Nu! Nu-i nici o problema, scurta Desan.
Doamna Popan ii privi o clipa, fara a-si opri disertatia, iar Raul se aseza in spatele lui Desan. Cineva ii impinse in fata.
- Pardon! inainta un domn in varsta, cu ochii atintiti pe banca aproape goala.
- Sa traiti domnu' Cerdam! Respectele mele! recunoscura auditori vocea strident-indrazneata, indignati cu totii de entuziasmul dezinteresatului agitator. Dupa bune secunde de nedumerire, "respectabilul" domn raspunse salutului, tasnind pe banca aproape goala.
In sfarsit, lua cuvantul si domnul Petrisan, care vorbi despre importanta logicii unei scrieri remarcand si multitudinea de poeme din poemele tanarului scriitor. De asemenea, nu uita sa aminteasca metaforele, vorbind si despre aelea placute mai mult auzului decat subordonate unor reguli poetice generale. In finalul expunerilor, invitatii au fost indemnati sa se apropie de mese si sa serveasca. Atunci incepura sa se formeze mai clar grupurile: cei ce felicitau, cei e serveau comentand, cei ce rasfoiau comentand, cei ce ieseau sa fumeze si cei cativa care priveau dezorientati. S. Desan il observa pe Vali, asistentul universitar, ale carui seminarii il fascinasera in studentie - la care, insa, fara voia sa, absentase des - si il saluta. Acesta ii raspunse scurt. Domnul Petrisan vorbea intr-un grup, doamna Popan statea cu spatele si inca rasfoia pagini, domnul Sovescu servea din fursecurile de pe masa din dreapta, intretinandu-se cu jurnalistii, Raul felicita si strangea mainile pe care le intalnea in cale, iar Vali, intre timp, plecase. Ar fi ascultat poezie, dar, in acel moment, pe masa cu pricina volumele formau doua coloane gemene si indestructibile. Desan privi inca o data deznadajduit si fu nevoit sa iasa, simtindu-se mai singur ca la inceput. Astepta doua-trei minute afara, fara sa stie cu adevarat si ce anume, isi lua un aer degajat si intra cu o alta stare in sala. Acelasi peisaj ii crea aceeasi stare si iesi, de data aceasta ireversibil, fata de acel eveniment.
Trecu o saptamana si apropiindu-se de finalul plimbarii de seara, S. Desan, ingandurat, tresari la salutul indraznetului Raul. Acum, insa, dupa binecunoscutele-i conveniente, il intreba la randu-i cum o mai duce.
- Beau! Ziua... serviciul, seara... din bar in bar, noaptea... paza, uneori discoteca, de nu mai stiu nici eu cand e noapte sau zi, raspunse mustaciosul, degajand o briza de alcool care irita narile lui Desan.
- Stii, nu te-am intrebat atunci, cu ocazia "lansarii", de unde-i cunosti pe toti acei domni?
- Din "Emma"! Un bar... imediat dupa colt... in fiecare seara... te duci acolo si-i vezi pe toti!
- Din "Emma"?!
- Da! Toti is acolo!... Pe pereti. Si Zorescu si... nu mai stiu acuma, toti.
- ...?!
- Pe pereti... pictati... sunt vreo patruzeci si vor fi o suta... un pictor pe care-l cunosc, un prieten de-al meu... sa treci sa-i vezi, numai din curiozitate... sunt acolo... ai sa-i vezi pe toti... pe pereti!
- Cum s-ar spune, locuiesc de cand ma stiu la vreo douazeci de metri de a-i "cunoaste"? zambi curios, S. Desan.
- Da, draga! Du-te sa-i cunosti! ii recomanda bine-intentionatul, Raul.



Intrand pentru prima data in barul-pizzerie "Emma" si vazand portretele, ce-i drept, reusite, ale unor personalitati, le spuse in sine: ||Buna ziua, domnilor! Imi pare bine sa va "cunosc"! Aaa...! Ca tot veni vorba de cunoastere: cu un autoportret in pizzeria "Emma" cred ca as rezolva si problema sau indemnul lui Socrate, nu?||
Clientii vechi ai "Emmei" avura ocazia sa observe un nou venit care se arata interesat de peretii localului, iar doi dintre ei se intrebara daca acest intrus incruntat n-o fi cumva de la Sanepid?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!