agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1776 .



Scrisori netrimise (13)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2010-02-15  |     | 



Dragă Lăcrămioară,
De-a lungul vieții, am fost nedrept, uneori. De-o nedreptate crudă, care – judecând la rece – n-aș zice că mă caracterizează. Și totuși, am tăiat cu drujba copaci ai sufletelor, am scuipat peste curățenie, am hăcuit iubirea în bucăți mărunte, lăsând numai Dumnezeu știe ce urme nevindecate. Eu, tămăduitor de trupuri, am strivit suflete sub talpa intoleranței. Pe vremea când mă purtam astfel, mi se părea firesc, îmi găseam scuze nobile, nici n-aș fi conceput că se poate altfel. Ba încă, mă consideram îndreptățit. Traiul alături și ulterior despărțirea de Rozica mă vlăguise sub toate aspectele: fizic, moral, sufletește și material. Tot ce-am avut mai bun îi dăruisem ei (sau poate ea a știut cum să ia de la mine), fără să cer la schimb, fără să pretind nimic, lăsându-mă călcat în picioare, stors, uscat. După ani de dăruire și de speranțe deșarte, Rozica mă transformase într-un adevărat monstru. Ea a avut norocul să ne despărțim la timp, astfel că roadele acestei transformări le-au cules altele, total nevinovate de faptul că eu avusesem o căsnicie ratată. Relațiile care-au urmat divorțului meu au fost de scurtă durată și s-au lăsat cu răni adânci de partea cealaltă. În mod inconștient, mi-am revărsat asupra femeilor care i-au urmat Rozicăi toate neîmplinirile făcăturii mele de căsnicii, toată otrava adunată în ani. Și culmea! Îmi imaginam că astfel voi reuși să-mi acord o a doua șansă la fericire. Unde mai pui că norocul mă răsfățase, scoțându-mi în cale femei minunate, pe care n-am făcut decât să le rănesc. Un vechi proverb spune: „Căruța cu merinde nu trece prin poarta prostului de două ori”. Imaginează-ți că eu am fost cretinul prin poarta căruia căruța a trecut nu de două, ci chiar de trei ori. Condusă, pe rând, de Viorela, Crina și Sanda. Toate au fost tinere, frumoase, de o noblețe rară sufletească, incomparabile cu insensibila și materialista Rozica. Toate m-au iubit și mi-au arătat aceasta, fiecare în felul în care s-a priceput. Și totuși, niciuna n-a reușit să mă „țină” mai mult de patru-cinci luni; în timp ce Rozica mă înrobise mai bine de zece ani. Am încercat să-mi explic aceasta, dar n-am reușit încă. Poate secretul înrobirii e acela de-a nu te ști iubit, apreciat, fiind determinat în felul acesta să lupți, să asuzi pentru a te ridica în ochii celuilalt. Sub jugul acestor eforturi de-a ajunge la inima lui, prins în vârtejul străduinței de abilitare, uiți esențialul, anume că nu-ți dorești decât un pic de tandrețe, prețuire, acceptare și, dacă se poate, dragoste, pentru ceea ce ești. Căci dacă cineva nu te iubește așa cum ești, fără eforturi, fără artificii, orice strădanie de a-i cerși iubirea e zadarnică și n-ai s-o primești în veci, orice ai face. Mă iartă, așadar, Lăcrămioară, că-ți voi descrie un pic pe cele trei, însă exercițiul acesta mă ajută să mă „așez”, să-mi ordonez gândurile și poate chiar să mă împac cu mine.
Viorela era purtător de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție. O fată extraordinar de frumoasă și de inocentă, brunetă, cu ochi verzi, mari și melancolici, pe lângă care se învârteau mulțime de ofițeri de poliție cărora însă ea nu le acorda importanță. Pe mine mă cunoscuse în spital, când i-am operat tatăl. Acesta, după însănătoșire, a consimțit bucuros la relația noastră, și nu doar o dată a făcut aluzii discrete la o posibilă nuntă. Asta pentru că și eu dădusem speranțe, atât ei, cât și familiei sale care mă primise cu brațele deschise. Treceam (și îndrăznesc să cred că și eram) drept un tip serios și responsabil. Nu s-a ales nimic din relația noastră, întrucât mă plictiseau aerele ei de virgină. Þinea la fecioria ei până după căsătorie, iar eu nu puteam s-o pricep în ruptul capului. Acum stau și mă-ntreb câte-s ca ea, în lumea în care trăim. Și câți bărbați nu s-ar considera norocoși având iubirea unei fecioare.
Dar, cum ziceam, monstrul din mine începuse să-și arate potența. Am părăsit-o fără remușcări, zvârlindu-i în față vini închipuite, încercând, de fapt, să ascund aversiunea mea față de o posibilă căsătorie, atât de repede după încheierea uneia din care nu mă puteam mândri cum am ieșit. Am simțit-o suferind enorm, căci mă iubea cu dăruire. M-am hrănit cu această suferință, m-am folosit de ea ca balsam pentru rănile mele, încă nevindecate. Se pare, însă, că nu mi-a fost de ajuns.
La scurtă vreme, m-am consolat cu Crina. Aceasta mi se dăruise total, și trupește, încă de la a doua noastră întâlnire (lucru care avea s-o coste despărțirea, căci trebuia să-i găsesc și ei pricină, să pot hrăni vampirul din mine). Legat de cele două, voi insista numai asupra unei întâmplări, menită a le pune într-o situație destul de penibilă, ba chiar dureroasă. N-a fost nimic premeditat. Se întâmplase. Și mărturisesc, jenat, că mă simțisem bine o dată-n plus. Crina, care era profesoară de biologie la un liceu, a dorit să organizeze o acțiune la una dintre orele de dirigenție având ca temă „Drogurile”. Astfel că mă invitase pe mine în calitate de medic, pentru a explica influența drogurilor asupra organismului uman și consecințele nefaste ale dependenței de acestea și pe șeful Departamentului Combaterea Crimei Organizate și Antidrog de la IJP, în vederea referirii la aspectele legale cu care se confruntă consumatorii și traficanții de droguri. Cum însă acesta a fost nevoit să-și schimbe programul în ultima clipă, datorită unei misiuni, a rugat-o pe Viorela să-i țină locul. Astfel ne-am trezit toți trei în sala de clasă, fără să știm că soarta ne jucase o festă, așa cum face ea uneori vrând să-ți mai dea câte-o lecție. Crina s-a simțit jenată, iar Viorela, care nu știa de relație, dar își dăduse repede seama, căci avusesem eu grijă, a fost de-a dreptul șocată. S-a bâlbâit, s-a rătăcit și s-a cam ales praful de lecția de dirigenție. Eu, în schimb, am profitat de ocazie să mai răsucesc o dată cuțitul în rană, bucurându-mă de suferința Viorelei ca, de altfel, și de fâstâceala Crinei și, bineînțeles, de gelozia care le stăpânea pe amândouă. Nici măcar nu realizam că-n spatele acestui comportament grosolan pe care, nu cu multă vreme înainte, l-aș fi judecat și condamnat la un altul, stăteau frustrările eșecului meu anterior și umbra neagră a Rozicăi, ce mă urmărea din străfundurile subconștientului. În loc să iau această întâmplare ca pe o lecție, întrebându-mă ce a vrut să mă-nvețe, am profitat de ea pentru a-i picura constant Crinei otravă în suflet. Zilnic, îi pomeneam de Viorela, îi lăudam frumusețea, calitățile sufletești, făceam comparații necuvenite între ea, care mi s-a dăruit cu ușurință, și cealaltă, care riscase să mă piardă decât să-și piardă virginitatea. Spuneam numai tâmpenii, pe care biata Crina mi le suporta, din dragoste și pentru a mă avea lângă ea. Când am considerat că nu mai am resurse s-o amărăsc pe acest subiect,
i-am dat lovitura finală, părăsind-o. Inutil să-ți mai spun ce tragedie am provocat, tăind niște fire pe care le țesusem, tot eu, cu iscusință, lăsând-o neconsolată, chinuită și agățată de speranțele pe care i le indusesem cu consecvență.
M-am aruncat apoi, ca un nemernic, în brațele Sandei, știind deja clar că nu am nimic de oferit, dar promițând, evident, câte-n lună și-n stele. Aș zice că Sanda mi-a făcut terapia finală, căci răul pe care i l-am produs a fost amplificat de faptul că rămăsese însărcinată. I-am făcut o adevărată scenă când mi-a spus – crezând, sărmana, că-mi face o bucurie – eu, care o implorasem pe Rozica să-mi dăruiască un copil, care mă imaginasem tată ani de-a rândul. I-am pus în mână banii de chiuretaj, ca uneia de pe șoseaua de centură, mi-am luat sarsanalele și-am lăsat-o plângând și implorându-mă în timp ce mă îmbarcam pentru Italia. Evident, găsindu-mi și de data aceea scuze nobile, că doar ce fusesem dat afară din spital și îmi făceam, vezi Doamne, griji pentru ziua de mâine. Grijile altora nu mă pasionau.
Ca să vezi, Lăcrămioară, întreaga imagine a nemerniciei mele, îți voi mai spune un lucru, anume că pe fiecare dintre ele am lăsat-o să creadă că e posibil oricând să mă întorc la ea, deși eram perfect conștient că n-am s-o fac niciodată. Dar ce nevoie aveam de lacrimi, de suspine, de reproșuri? Deodată îmi venise cheful să umblu cu mănuși cu propria-mi persoană, deși mai înainte, mă lăsasem terfelit și umilit după bunul plac al nevestei. Nici astăzi, când îți scriu, nu le-am spus un definitiv „adio”.
Ei, ce zici? Crezi c-ai putea iubi un asemenea om? Iată un motiv în plus pentru care nici nu-ți trimit scrisorile, nici nu m-am hotărât încă să te chem la mine. Nu sunt convins că m-am vindecat de mine, c-am reușit să sufoc monstrul care s-a trezit, fără să fi fost dintotdeauna acolo. Încă mă urmăresc ochii melancolici ai Viorelei, pe care i-am umplut de lacrimi, privirea de căprioară rănită a Crinei, pântecul pulsând de viață al Sandei. Cine sunt, de fapt? Bărbatul care a sacrificat totul pe altarul iubirii pentru o femeie care nu l-a meritat sau călăul care se hrănește cu suflete înjunghiate? Nici unul, nici celălalt nu-mi dau motive de mândrie. Dacă m-am îndrăgostit de tine e pentru că am simțit că vei învia pe cel care a fost înaintea celor doi, cel care crede în dragostea reciprocă și în acel minunat cuvânt „noi”. Dar încă mi-e frică. Iar frica ucide cugetul.
Ca un epilog la toată povestea, am să-ți mai spun ce știu despre ele. Am aflat trăgându-i de limbă pe Andrei și Dalia, prietenii mei, singurii care îmi știu istoriile, dar evident în lumina în care le-am prezentat eu, o lumină falsă, ceea ce a determinat-o pe Dalia să le numească pe cele trei cu apelativul „pupeze”, convinsă fiind că eu aș fi tipul extraordinar, dar care n-a avut noroc. Viorela, din fata cuminte care era, a ajuns un soi de prostituată. Și-o trage cu toată Poliția Română, asta ca să folosesc tot o expresie de-a Daliei. Dacă mi-ar arde să glumesc, aș zice că Poliția Română ar trebui să-mi poarte recunoștință veșnică. Crina a făcut o depresie puternică din care n-a reușit să iasă, a luat-o razna și n-a mai putut lucra în învățământ. Umblă pe la colțuri de stradă, oprește trecătorii și le spune că e virgină și își așteaptă iubitul s-o ia de nevastă. Iar Sanda a încercat să-și ducă mai departe viața, fără succes. S-a căsătorit, însă bărbatul a părăsit-o, întrucât ea nu mai poate avea copii. Se pare că asta este urmarea chiuretajului făcut de vreun nepriceput. Nici măcar nu mă dusese mintea s-o recomand unuia dintre ginecologii buni pe care-i cunoșteam. Am considerat că-mi făcusem datoria oferindu-i bani. Ea lucrează ca secretară la firma lui Andrei și a Daliei (de fapt, prin ei am și cunoscut-o). Dalia mi-a spus că adeseori o găsește plângând și desenând bebeluși.
Iată deci că revin cu întrebarea: eu cine sunt? Cu ce măsură să cuantific răul pe care
l-am făcut? Căci nu există unitate de măsură pentru a ierarhiza durerile sufletești, nici sistem de monitorizare prin care să poți evalua toate consecințele. Și cum să te cureți de asemenea păcate? Pentru alții, toată situația ar putea să pară o ecuație cu mai multe necunoscute. Pentru mine există garanția că tot ce a urmat rău în viața acestor nevinovate mi se datorează în întregime.

Dar eu, eu cine sunt, în această ecuație în care, pentru mine, apare o necunoscută în plus: Lăcrămioara…


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!