agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1737 .



Puiul de barză al lui Nedelciu
proză [ ]
schiță-interviu cu mamaia Dica (VII)
Colecția: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-03-20  |     | 



- Despre părinții matale, mamaie, vă mai amintiți?
- Părinții au fost plugari. Avea gospodărie frumoasă. Și… nu eram decât eu și doi frați. Erau mai mici frații. Eu eram cea mai mare.
- Dar aveați și surori, nu?
- Surorile erau mici, după frați. Când a murit mama Tudora, erau mici. Și în albie. Eu, când m-am măritat, le-am lăsat mici, cu tăticu’… Vai de capu’ lor cum a crescut.
- Maică-mea pleca la câmp. Aveam păsări multe. Și maică-mea făcea mălai, ca să dăm la pui, să nu lăsăm gâinile să mănânce tot, ci și puișorii ăia micii să mănânce. Nhă, hă, hă. Și aicea e mai frumos, să vezi! Și plecam la joacă cu copiii – frații mei și copiii de-alăturea – și uitam ca să mai venim, să mai dăm la pui mâncare… Ca să nu ne certe, pe la patru-așa, dădeam mălaiul la toate păsările, ca să nu ne certe că n-am dat mălaiul tot la pui. Și o dată a venit mai devreme. Noi nu știam c-o să vină așa devreme. Și-a găsit mălaiul întreg, că noi dacă ne duceam la joacă, uitam – a găsit mălaiul întreg; cum l-a făcut, așa l-a găsit! (Poți să zici c-a găsit mălaiul neconsumat).
- V-a snopit din bătaie, cred…
- Da, atunci m-a certat. A vrut să mă bată tăticu, dar m-a iertat. Pe mine, că eu eram mai mare…
- Deci nu v-a bătut!...
- Nu m-a bătut, nu… M-a iertat. Mi-a zis să nu mai facem așa.
- Păi vedeau că slăbiseră puii, cât timp erați voi, copiii, la joacă și-i flămânzeați!
- Se culcau păsările flămânde. Ce le dădea mă-sa, cu râcâitul pământului!!! Toată ziua - ce le-a dat mă-sa, că noi mălai nu le-am mai dat… Cam atâta din copilărie.
- Cum doar atâta? Ce făceați cu frații matale, cu Nedelciu?
- Cu fratele mai mic, cu Nedelciu – așa îl chema – eu și încă o verișoară de-a mea, ne jucam în arman. Așa... era la arman, încă nu treierasem. Iar alde tăticu cărase snopi de grâu… Și fiind acolo, jucându-ne noi, a căzut un pui de barză, de la cuiburile lor. A căzut, așa, învăța să zboare… Și Nedelciu s-a dus și l-a prins. Se juca cu el, în brațe. Și i-a dat drumul, dar puiul, dacă nu putea să zboare, noi i-am zis lui Nedelciu – că Dumnezeu îi dă păcate, fiindcă l-a prins și nu mai putea să zboare. Dar nu mai putea el zbura, nu că l-a prins Nedelciu! Era micuț, nu-și dădea seama… Și el săracu a plâns, a plâns. Și când plângea, zicea – aoleu mămico, păcatele mele!, aoleu mămico, păcatele mele! Dumnezeu să-l ierte! Și când au venit în căruța cu snopi părinții, el era bolnav. S-au speriat când l-au văzut în ce hal era. Și, cum să zic, l-a luat și l-a spălat mămica, cu apă rece, pe mâini și pe picioare, că să se învioreze (face cu mâna o mișcare, o rotește – de parcă ar sugera că Nedelciu o luase razna). Și-atunci m-a certat și pe mine, dar și pe verișoara Florica, că ea punea snopii de grâu tot la noi, de-i păzeam de găini.
- Nu s-a făcut repede bine Nedelciu?
- S-a făcut. A doua zi s-a făcut bine. El era micuț. N-am mai făcut nimic rău. S-a lecuit. Nu, n-am fost nicăierea cu el. Sărmanu, ce mai plângeaaaaă. Și noi, eu cu Florica, ce proaste eram, de nu puteam să-l împăcăm, ca să nu se-mbolnăvească de atâta plâns. Noi nu ne-am dat seama.
- Și pe celălalt frate, mai mare, cum îl chema… Petre, nu?!
- Celălalt frate n-a făcut nimic. Cu el n-am făcut năzbâtii. Era mai motârlan. Nhe, he, he!
- Semănau la față unul cu altul, sau nu?
- Nu semănau. Era trei ani diferență între ei.
- La ce vârstă s-au însurat?
- Nu mai știu, mămică, pe la ce vârstă. Tăticu a rămas cu fetele (surorile mamaie-mii) și nu mai știu ce s-a întâmplat cu ei precis, când s-au însurat.

(O las pe altă dată cu interviul. Trec pe hol și încep să sar, să dau din mâini ca să mă vadă vesel, numai s-o înseninez și pe ea).

- Ia uite ce băiat are mamaia, zboară, ca fluturașii!

(Peste o jumătate de oră, mamaia stă la fereastra blocului și se uită pe centrală.)

- Ce faci mamaie aici?
- Nhă, mă uit - poate c-a aruncat cineva vreo bucată de carne și pescărușii trag de ea. O scapă unu, o iau alții! Nhe, he!

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!