agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1337 .



Scrisori din Þara de Fier
proză [ ]
corespondență fieroasă între Alexandria și Koeln

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2011-08-28  |     | 



Vești din Þara fiarelor 2011


*
Dragă domnule,
presupun că voi muri în curând!

Ascultați-mă – da domnule?! –, pentru că aici toți beau bere, de se aude cum își ciocnesc sticlele, pe terasa lor, până la mine sub acoperiș, apoi se îndoapă cu înghețate făcute din sfeclă adusă cu greu dintre văile din Ural...; mie una nu-mi place înghețata și nici berea fermentată, dar mă gândesc ce bine e să-ți satisfaci poftele, adică să pui mâna pe o lingură și să ai gura plină, evident, cu un ceva bun, așa cum simți că e bine pentru tine.

Eh, eu simt firul de pătrunjel și toată familia verzelor, simt că păstârnacul e tare și cenușiu, dar mirosul lui pe mine nu mă îmbată, așa cum o îmbăta pe mama și nici cartoful nu știu care e pentru supă, care pentru cuptor, care-i de prăjit, ori care-i de păstrat pentru decor; vai, Mara m-a omorât cu: nu sunt buni, cum să nu știi de ăia roșiatici și mai palizi?

Păi... de unde să știu?. Eu, în copilărie, știam că un cartof e un cartof și-atâta, pentru ca abia mai apoi să aflu că nu a aparținut unei familii până în secolul al 16-lea, adică nu a fost de viță nobilă, adică era, pentru mine, numai un cartof ce era bun de pus la fiert și-apoi puneai pe el ceva unt cu sare și piper. Ah, acum... nu și nu: sare n-aveți voie, pentru că reține apa; ah nu, carne tocată n-aveți voie, adică trebuie să mâncați fileu la capac, așa gol... de ajung să cred, dragă, cum că aceste rânduri sunt din acelea pe care le scriu cu gândul la opulența în care am trăit până de curând și nu știu ce mă îndeamnă să spun că nu am păcătuit, însă cred că mă voi apuca să mănânc capacele, mai bine decât nu știu ce „perpelit în abur”.

Și, nu mai vreau nici salată verde, pentru că e prea goală și crudă, deși cică are vitaminele necesare. Eh, fac ceva pe vitaminele lor, eu vreau sarmale, salată de beuf, icre negre și un vin roșu, dar nu un pahăruț, nu, vreau să mă satur. Da domnule, doresc să mă satur!

Cu drag,
A.

A, și dacă nu vă mai scriu, cred că sunt la spital ca să-mi scoată capacele, furculițele și restul de fier, fiindcă trebuie să mănânc mult fier, ca să rezist la ceea ce vine, cred că știți și dvs. la ce mă refer.

A.



**
Doamnă,
cuiele sunt spornice.

Nu vă recomand pionezele – dau un comportament straniu. Alții au încercat un regim alimentar cu șuruburi – sunt de două feluri: holțșuruburi și șuruburi clasice.

Dar există și unii ce au întrecut măsura, adică au început să-și mănânce oalele, tigăile și cratițele și să-și bea ibricele. Cozile tigăilor fac furori – se fac excese! La mare căutare mai sunt paharele acelea pliante, care acum sunt o raritate. Pentru desert recomand un webcam sau rame de ochelari, iar pentru ronțăit în mașină sunt adorabile pixurile metalice, sau stilourile.

Nu vă mai spun că unii își mestecă și carcasele ceasurilor, deși îi costă pe potrivă, adică mai mult.
Ca „răcituri” dintotdeauna au fost și sunt, și acum, preferatele mele capacele sticlelor de bere, lingurițele și unele bijuterii.

În ceea ce mă privește, ultimul ospăț a fost un regal. Am pregătit carcasa PC-ului (adică am golit-o de hardware și de software), și-am îndesat în ea toate resturile uneltelor: clești, șurubelnițe, o pânză de bomfaer cu cadru cu tot, o daltă fără mâner, un ciocan abandonat de propria-i coadă, asezonând conținutul (tendențios și subiectiv, după cum îmi șade în caracter, dar și pentru a păstra secretul de fabricație!) cu mici particule metalice recuperate de prin prizele și prelungitoarele sparte și abandonate.

A, se mai fac sandwișuri din capace, iar în loc de alune se mănâncă penițe.

A bonne appétite!
A.



***
Dragă domnule,
câtă delicatețe și înțelegere în rândurile dvs.

Vai, câte cunoștințe din lumea fiarelor bune de pus la tavă aveți! Ce bine că am dat de dvs. Păi dacă știam, demult treceam la cele spuse de dvs., care acum abia îmi dau seama, sunteți un expert în ale meniurilor rare și pentru orice oră.

Cel mai mult vă rămân datoare pentru raritatea pe care mi-o propuneți: în mașină, da, acolo e și mai mare apetitul... îi vedeam eu pe ceilalți automobiliști că tot ronțăie, că se uită la mine arogant și mă lasă chiar în urmă, dar că puteau să fi fost chiar rozători/lingători de stilouri, n-am știut – deși mai aveam vreo două într-un sertar moștenit; chinezeștile sunt bune, știți, cele cu pompiță de cauciuc, apăsai și te stropeai tot, eh, și vecinii și pereții...

Să-mi spuneți dacă știți, sau să-mi spuneți o oarece bibliografie, precis știți și o bibliotecă ce se ocupă cu această temă.

Abia aștept să ajung la mama ca să-i spun cele ce mi-ați scris. Acolo, în satul dintre dealuri, nu s-a auzit de invențiile astea.

Ei mai mănâncă de pe câmp. Vai ce rău mi se face. Vai, dragă domnule, se mănâncă roșii, ceapă, ardei, și chiar conopidă, păsările sunt tăiate, iar ouăle se fierb, auzi dumneata, e incredibil așa ceva...

I-am spus mamei că de față cu mine, așa ceva e imposibil să se mai petreacă, și că numai legată la ochi și cu nasul înfundat, poate, sau dacă am la mine niște pilule ca să uit tot, da, cred, că numai așa voi putea asista și face față.

La dvs. ce mai e nou, așa, copiii, vă ascultă, sau se duc și ei prin sate și mănâncă te miri ce fructe culese cu mâna lor?

Cu stimă,
din Sudul foametei,
A.



****
Doamnă,
ați intuit: copilul meu, din lipsă de calciu a avut o confruntare cu un perete, iar medicul i-a compensat lipsa de calciu punându-i mâna-n ghips (ipsos!)... așa că acum se simte bine, dar trăiește un oarecare disconfort firesc în privința manevrabilității tastaturii Pc-ului și-a teribilului său telefon mobil de ultimă generație (tuchscreen!) – până la urmă e bine că nu a încercat să se re-calcivieze izbind cu mâna în astea două din urmă, pentru că se alegea cu o mare pagubă.

Ei, n-am vrut să exagerez până acum, dar dacă totuși m-ați provocat, vă recomand niște delicatese: cheile alea nichelate ale dulapurilor de haine, servantelor și noptierelor. Nici lacătele magaziilor nu au un gust rău.

Un delir gustativ provoacă cercurile putinilor și-ale butoaielor, sau ale lighenelor alea mari cu smalțul sărit, pe care le puneau bunicile, ori mamele, pline cu apă la-ncălzit, la soare, în curte, vara, ca să ne spele după ce veneam noi de la culesul fructelor incriminate...
În mediul rural se mai găsesc sape, greble și câte o seceră.

Dar, mă opresc aici, ca să nu ajungem în pragul cine știe cărui exces.

A, mai există un aliment copios: magneții – dar se consumă numai cu sfatul medicilor și trebuie rețetă.

Închin în cinstea dumneavoastră... magneticul pahar!
A.



*****
Bună seara,

vai de mine, să nu vă sfiiți, nu exagerați, imi provocați o trezire primăvăratică dându-mi speranța că nu e totul pierdut.

Respect, ați dorit să mă menajați, să nu mă puneți în fața unor descrieri, care m-ar debusola la prima citire, căci în fața opulenței cine știe ce gânduri îți vin, de înghiți cuțitul de pâine în loc să te mulțumești cu cleștele cel arătos, de argint și o amitire scumpă, cleștele de zahăr, dar, cred că aveți și dvs. pe lista de bucate, la sfârșit de săptămână, o așa bucurie pentru cupola gurii (am uitat cum îi zice!).

Și mai apoi vă suntem cu toții recunoscători, trebuie să vă scriu în altă scrisoare ce bucurie a fost pe capul mătușilor mele când au auzit de aceste rețete și sfaturi venite de la dvs. de atât de departare, că ne-ați spus de bogățiile rurale, și că nu trebuie să disperăm.

Acum tocmai spargem niște capace de conserve de pește, ca să ne mai ia din apetit. Afară câinii latră, căruțele trec spre dealurile de după păduri. De departe se văd fumuri ridicându-se, nu știu dacă sunt căldurile ce ies acum din pădurile de foioase, sau de sunt satele aprinse de unii mai flămânzi decât noi.

Da, unii își permit luxul să-și pună toate aceste minunății de bucate pe grătare, pe care le încing cu uși, ferestre, sau cu parchetul acela adus din marea Rusie, iar cei cu dare de mână pun și noptiere sau fotolii.

Pe curând și salutări familiei, care mare noroc are cu dvs.; după ce trece această perioadă și secetă sper să ne întâlnim în oraș, la o salată de andrele și un aspic de scobitori cu vârfuri de sabie, așa cum mi-a spus femeia care spăla la noi rufe, că sunt delicatese venite din Asia...

A dvs.,
A.



******
Doamnă,
mmm, salivez deja!

Se numește „cerul gurii” ceea ce nu vă aminteați, dar să vă feriți să intrați în „gura lumii” pentru că dați de naiba!

Știu să fac burlan umplut cu croșete pentru macrameuri. Se cere să fii foarte atent în timpul preparării, pentru că te poți zgâria, ori poți scăpa croșetele pe jos. Se prepară în două feluri: afumat și rasol – urmele de praf și pulbere de pe afumătura scăpată pe jos se pot îndepărta complet cu mâna, dar cu rasolul scăpat din mână, lucrurile devin ceva mai complicate, solicitând atenția unui filatelist experimentat.

...
O mâncare foarte grea (ține de orgoliul preparatorului!) este godinul. Se prepară cu ușa închisă, sau deschisă. După gust, unii preferă să mănânce numai cercurile acelea de deasupra godinului.

Sunt crocanteee... până la Dumnezeu.

De gustibus non disputandum!
A.



*******
Stimate Domnule,

În ultima depeșă chiar că s-a adeverit ce-am presupus nu numai eu, ca să vă spun acum adevărul, ca să vă bucurați și dvs., câtă vreme toți din casă știu ce bucătar sunteți, cum îi uimiți pe oaspeți cu scoici umplute cu bigudiuri, cu săbii de samurai unicat, vorba ceea, la tavă, umplute la rândul lor cu cercei rari purtați de înțelepți în Asia Mică.

Nu, mâncăruri grele nu mai servim, pentru că nu mai avem godin demult, dat fiind că l-am vândut pentru câteva role de streașină și câteva lanțuri de puț. A fost dorința bunicii înainte de moarte, care asta și-a dorit: să aibe pe masă tort din lanțurile acelea vechi din deal, de care se spânzurau cei din generația sa înainte de a ajunge la maturitate, dar și după aceea, atunci când nici eu și nici dvs. nu eram cei nemulțumiți... cu te miri ce, adica ei nu acceptau, de pildă, să li se taie degetele dacă era foamete în Senat, pentru că pur și simplu, ei, cântau altceva...

prefăcându-se că-s surzi săracii, dar asta nu conta, eh, și tocmai pentru a obține acele lanțuri înapoi de la actualii propietari, le-am dat godinul.

Sunt sigură că actualii propietari, mari cântăreți pe la nu știu ce curți de palat, precis că l-au gătit la vreo nuntă... sper să fi adus un bucătar mare de prin țară (unul ca vai de dumneavoastră!), pentru că am auzit și noi, că dacă mănânci godin la cuptor cu ușa închisă și îi mai pui și niște ciuperci din lacăte și lame de ras, rași sunt.

Da, chiar așa e!

Domnule dragă, mama vă transmite salutări și spune să veniți la iarnă la o saramură de clanțe de ușă și, poate, dacă dă Domnul și avem noroc să facem noi rost și de lampadare Louis al XIV-lea, să vezi atunci cum e să te pui cu burta-n sus după o masă bună, cum zice Veta, fata noastră ce spală burlanele înainte de a le pune la fiert.

Vă așteptăm cu noutăți și să nu uitați să însemnați în calendar, cu roșu, că veniți la iarnă. Ne-ar bucura să vă plimbăm cu caleașca, sau cu sania, (depinde de vreme!) prin pădurile de pe deal, să-i vizităm pe cei care n-au nici ce avem noi și să numărăm, de pildă, câte cadouri a primit fiecare de la Moșul Fierului... care bate tot, și nu numai când și cât e cald.

Cu stimă,
A.


********
Doamnă,

Constat, cu strângere de inimă, că un aliment a dispărut complet: blacheul. Eram înnebunit după blacheuri. Plescăiam de plăcere. Acum se găsesc numai chestii din astea făcute din plastic, complet nesănătoase.

Un alt fel după care mă dădeam în vânt erau fasungurile. Aveam buzunarele pline de fasunguri. Iubitele și prietenii mei foarte buni se puteau delecta cu așa ceva. Alimente stranii erau și bălămăluțele diverselor cutii – sacrificam orice pentru alea ale cutiilor de șah.

Balamalele ușilor nu mi-au plăcut niciodată. Au ceva grobian. Sunt inestetice și mai și scârție printre dinți. Nu le recomand cuiva, nici în cazurile de mare criză alimentară.

Stați cu ochii deschiși cât... cepele,
A.



*********
Bună seara domnule, bună seara familiei,

la noi, la țară, nu se moare așa, dintr-o furculiță care ți-ar putea trece prin stomac pentru că nu e fiartă cum trebuie, adică la foc mic timp de două ore, ca să poată fi mestecată, nu, se moare ca să știți și dvs., acolo, la capitală, pentru că nu avem sare – dar și fără sare, și fără piper... lucrurile nu par a sta bine!

S-a stopat importul, că asta nu ni s-a spus?
Stiți ceva mai în amănunt?

Cred că mulți știu, dar nu vor să spună. Am auzit tot de la Veta, fata care acum e pe drum toată noaptea, doar ca să facă rost de sare, că uite, au murit deja doi făra sare și piper în ciorba de măruntaie de ceasuri deșteptătoare. Da, erau frați buni, erau în Guvern, au mâncat și nu s-au mai deșteptat.

Și ca să nu ni se întâmple și nouă, am renunțat la ceasuri și la ciorbe, iar acum ne înfruptăm pe furiș, așa cum ne-ați sfătuit, adică noaptea, în pivnițe, lingând butoaie și doar așa, din când în când, câte un mâner de topor ca pe o delicatesă. Adică așa cum făceau francezii pe vremuri, când mai existau, știți și dvs. cine sunt, sunt sigură, eh, ei mâncau brânză la finalul opulentelor ospețe.

Mă duc să o strig pe mama, să-i spun să ducă depeșa vecinului care pleacă azi spre capitală cu caleașca, asta dacă nu i-a mâncat cineva roțile – caii nu pățesc nimic, pentru că fug mâncând pământul atunci când încearcă cineva să le mănânce potcoavele.

A dvs.,
A.



**********
Binețe,
a, nu, nu și nu!

Detest bucătăria franțuzească. Numai gura-i de ea. Ba, au mai inventat și felul ăla macabru: ghilotina. Nu poți și tu să-ți pui o proteză craniană metalică, pentru că ți-o face ghilotina praf și pulbere.

A da, pâlniile mă balonau mai tot timpul. Nu chiar toate. Alea roșii mă balonau cumplit. Le evitam.

Ei da, dar pilitura de fier era și a rămas o desfătare estetică, mai ales dacă e veche, adică dacă a prins ceva patină. Nu prea mai există oameni care să se priceapă la așa ceva. Acum nu se mai pregătește felul ăsta cu pila, ci se folosesc niște instrumente din astea mari și zgomotoase.

Sincere...,
A.



***********
Domnule,

...
și iar spuneți cum scrie la carte, cartea asta pe care o tot cita bunică-mea. Da, asta era, iar noi nu știam că pilitura de fier precis era contrafăcută, adică nu făcută pe stilul vechi, ci numai ca să ne scoată banii din buzunar și pentru ca supa să nu prindă culoarea aceea de șofran original.
Stiți doar, pentru că v-am povestit atunci când ne-am întors din Luxor cu șofranul pe care dăduserăm o avere, dar s-a dovedit că nu era decât un fel de iarbă colorată. Așa este, ochiul necunoscătorului se lasă des păcălit. Dacă ați fi fost pe lângă noi, vai ce ne-ați mai fi sfătuit. Că așa, doar noi cu caleașca prin Luxor, pierdute printre bărbații cu ochii ca de viezure și cu limbile ca de șarpe, despicate și țâșnind venin și vorbe ce ne amețeau... ne-am ars.

Ne-am retras noi, în cele din urmă, pe apa unde liniștea Nilului ne-a lasat să ne revenim după ceva zile, unde numai țânțarii ce ne mai căutau pe ici pe colo, acolo departe, unde mâncărurile se prepară cu șofran și alte condimente cu mirosuri amețitoare originale.

Da, chiar așa este: cu mâna, azi, nu se mai pregătesc decât puține mâncăruri. Aveți dreptate. Numai prin hotelurile scumpe din varii capitale se fac mânării, dar cine să ajungă acolo și cu ce să-ți plătești intrarea? Așa că... încropim și noi ce putem!

Estetice ziceți? Ce cuvinte demult apuse: estetice n-au fost, ele, balamalele niciodată, poate numai cele mici ale ceasului cu cuc, sau cele ale cutiilor (aduse din Asia!) de bijuterii sau de mirodenii, însă acum ne mulțumim, deseori cu un simplu deschizător, cu un tirbușon, sau cu un cleștișor pentru tăiatul unghiilor.

Să aveți o seară plină de gânduri bune și să vă ocrotească Cel de Sus, trimițându-vă niște avioane care cad pe câmpiile din fața străzii, ca să aveți de mâncare cât o fi toamna de lungă.

Cu mulțumiri,
A.



************
Doamnă dragă,
ceva mi-a scăpat...

Tabacherele. Da, astea se vaporizau! Dar, ce vreți acum, vreți să trecem la chestiuni globalizante, la betoniere, cisterne de tren cu osii și boghiuri? Ultima plăcintă am înțeles că a avut un diametru de șase metri și ceva și a intrat în Guinnesbook și că a fost făcută pe la Piatra Neamț, iar cel mai mare cârnat din lume l-a făcut Primarul sectorului 2 din București, anul ăsta?!

Sincer să fiu, tânjesc după o sondă. Ar fi pentru mine ca o înghețată pe băț. N-am mai văzut sonde așa cum erau ele pe stema drapelului nostru de dinainte de Revoluție. Acum sondele sunt ca niște biete păsări care ciugulesc pe un spațiu restrâns.

Podul de la Cernavodă o fi el un tort fabulos, dar nu prea avem cu ce-l tăia, iar invitații se vor simți de parcă au venit la pomul lăudat cu sacul, dacă nu li se pune nimic în farfurioare.

Petrecere frumoasă,
A.


P.S.
"Insomniile produc pilituri."
Semnat Adrian Firica si Anni-Lorei Mainka.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!