agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 837 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 26
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-10-20  |     | 



Albă este cărarea către tine, draga mea, albă și ciufulită, ca o păpădie sărutată de fierbințeală.
Uite, seara se cerne peste streșini, peste gardurile căzute pe gânduri și direct în camera de peste zi, unde veghează lumina opaițului, tremurătoare ca un ochi care surâde din riduri.
Rar pășesc spre tine, rar și stingher, draga mea, precum păcătoșii, pe ape.
La apus, drumul acesta e doar un abur dens și care se scorojește din prispe. Doar marginea satului care fumegă roșu din bălegarul de peste zi și cocenii strânși în grămezi și care dorm hoțește.
E o vreme în care singurătatea se plimbă-n șarete, năucă și surâzătoare, direct pe marginea șanțului, prin iarba arsă de sărutul rece al lui octombrie și pe unde un cârd de rațe neguroase a făcut cărare.
Arde acest asfințit direct din țigle. Arde din oglinda bălții, prin vântul care cântă din stuf. Arde ca o rană făcută de frunze, după ce încep salcâmii să se scuture începând de la picioare și scorburi.
În vremea asta, draga mea, eu tot caut drumul către tine și care seamănă cu lungi șine de cale ferată pulsând ca vrăbiile, la primul îngheț.
Voi rămâne aici, cât mai aproape de tine, în această gară unde nu opresc decât trenuri de marfă sângerând din prelate și din uniforma impiegaților.
Draga mea, draga mea, până la tine e un șir aburos de nuci căpiați și cu ochii vineți, năpădiți de corbi, ca de mătreața de peste an. E un drum presărat cu plopi pe care niciodată n-am reușit să-i număr. E un drum stingher și pe care n-am putut să-l străbat până la capăt atâta timp cât mă năpădește strigătul sperietorilor rămase de strajă prin arii, să alunge sfiala și această toamnă care ne cotropește.
Îmi vor crește rădăcini pe această potecă sfioasă care se împleticește ca iedera pe ziduri și precum limbile ceasurilor, când orele devin lichide.
Ca un parfum vechi, înserarea - furișându-se prin cotloane, prin șipcile desperecheate ale gardului, prin tocul ușii, prin memorie și direct în cutia cu amintiri dintr-un veac încărcat de regrete, ca un abator.
În rest, în această cameră lungă și albă, unde până și moartea pășește în vârful picioarelor, mai poate încăpea doar strigătul de peste zi, când dorul de tine începe să plângă isteric.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!