agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 656 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 28
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-11-19  |     | 



Ca nerozii trec anii, că tocmai d-aia-ți spun: să n-ai curajul să mă-ntrebi de ce-n fiecare rest de grădină există câte o sperietoare care urlă, care urlă direct din fluierul picioarelor!
Uite, păduricea de salcâmi ruginește direct din scorburi, când nu mai sunt iepuri fugiți de-acasă și nici măceși care să stea de pază, la marginea satului, acolo unde, în poartă, ca o umbră ai rămas să veghezi lumina venind dinspre gutui.
Ca o apă tulburată de griji e această fereastră care ți se deschide în inimă. Ca o apă care curge prin riduri și prin cochilii de melci urcând anxioși din fântânile de pe lumea cealaltă.
Aici, în mijlocul ariei, unde am rămas să mă joc cu puști de coceni, amurgul coboară totdeauna timid, ca un pisic de lapte la vânătoare de vrăbii, și violet, precum echimozele făcute de sărutarea ta pe umărul drept, pe umărul stâng, la rădăcina aripilor.
Să-mi fie frig, atât mai aștept, să-mi fie atât de frig cât să lăcrimeze icoanele direct cu cerneluri și până când șinele de cale ferată se vor strânge șerpește, ca o capcană de grauri.
Eu nu te-ntreb de ce nu vii, când noiembrie, ca un ticălos, încarcă orele cu teamă, plictis și tablete întregi de tranchilizante, ca-ntr-un salon de sinucigași, unde pereții sunt totdeauna prea albi și prea strâmți.
Cum trec anii, draga mea, cum trec anii, nerozi, zemoși și umflați precum dovlecii plăcintari, după ce au fost puși pe jar de coceni, asta până când înserarea se cerne pitică, rotindu-se pe la răspântii, ca iedera pe ziduri mucegăite.
Aici, toamna e totdeauna umflată de plâns, ca un cor de văduve, lăcrimând direct cu șarete în flăcări, pe drumul dintre bostănării, pe unde praful a devenit cleios ca pereții din tule după ce se scutură norii.
Doar satul, ca o limbă de gușter de pământ, respirând prin pătule și streșini, din garduri știrbe și prăvălite prin arii. În vatră, se-mplinește pâinea din care, în zori, mama va pregăti colăvia pentru sufletul morților care ciocănesc, în miez de noapte, în lemnul de la șifonierul din odaia cea bună.
În rest, doar un sac de rafie, fluturând în susul stâlpului, lângă cuibul de barză care-a plecat să numere zilele până când ferestrele se vor aprinde de febră.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!