* urmare la “Manifestaţie cu violenţe. Cleptocraţia”.



Cum era de aşteptat, iubirea dintre jandarmi şi protestatari a fost o abureală demnă de tot dispreţul. Numai aşa se explică acţiunea violentă a haitei de câini agresivi, din curtea fostului siloz, îndreptată împotriva manifestaţiei spontane, dar gândită din timp şi pusă în exerciţiu în acea dimineaţă de către domnul Radu Fălescu.

Mă întrerupe Nimeni, pacostea mea întruchipată:
- Romania nu mai este de mult condusă de o clasă politică, ci de oameni răi, cu suflet de câine, profitori ai guvernărilor de până acum. Realmente, nu există partid politic care să nu fi pus botul la ciolan. Împotriva lor nu mai există ac de cojoc, jefuiesc poporul prin rotaţie. Au ajuns atât de puternici încât nicio forţă nu-i clinteşte din loc. Vor continua să se îmbogăţescă la umbra oricărei culori politice. Vor continua să cumpere conştiinţe, să controleze, iar oamenii cinstiţi se vor zgâi la televizor şi vor tremura de frig prin pieţe publice, scandând lozinci deşarte. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mâine, cum bine spunea Cineva, iar copiii noştri vor fi tot la proteste, în stradă.

“ Eu nu pot să-mi asum riscul de a fi ucis de câinii puterii, aşa cum s-a întâmplat sau nu în ’89…, gândi domnul Fălescu. Nici măcar gândul că sunt la discreţia lor, la bunul lor plac, de voi mai trăi sau nu când trec pe lângă ei, gândul respectiv nu-l pot suporta… Nu că aş avea fobia muşcăturilor, dar nimenea, oricât de neînfricat ar fi, nu s-ar putea apăra de zece câini care l-ar ataca la un semn”, îşi zise domnul Fălescu.” Eşti un fricos, domnule, asta eşti!” se întoarse apoi. “Pulsul ţi-o ia razna când vezi maidanezi, darămite câini înrolaţi. Începi să tremuri ca un zombi, iar ei simt că îţi este frică şi te atacă.”

Zice amicul Nimeni, cu ochii pe fereastră, la ninsoarea viscolită:
- Revolta oamenilor l-a afectat profund pe actorul Emil Hossu. Motiv pentru care s-a alăturat mulţimii de protestatari din Piaţa Universităţii: "Bună seara dragi români, a cuvântat dânsul, am să spun doar câteva vorbe. Mă aflu aici pentru demnitate, demnitatea renăscută a românilor, spre marea mea bucurie şi citez câteva fraze: Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate. Vreau să spun în acelaşi timp că nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni, a încheiat actorul.

“ Mai lasă-mă, îşi zise Radu Fălescu sieşi. Câinii rareori atacă în mod neaşteptat. Mai degrabă devin vigilenţi, îţi urmăresc doar mişcările, până ce se lămuresc de propriile tale intenţii… Nu te speria de ei, încearcă să le vorbeşti, cu blândeţe, nu-i înjura şi nu-i înfrunta din priviri”… Îşi răspunse apoi: “Lasă-mă, sunt asmuţiţi! De Putere!”. După care, tot pentru sine: “Nu, nu, latră şi muşcă numai dacă se simt ameninţaţi!”

- Omul de bun simţ, muncitor, e batjocorit în ultimul hal şi deasupra lui s-au ridicat nulităţile absolute, se aude o voce în Piaţa Universităţii. Semn că Revoluţia a fost confiscată. Securiştii sunt acum şi mai sus puşi, bişniţarii dau lecţii de capitalism, hoţii se calcă pe picioare în Parlament, iar lumea scandează în stradă : Ole, ole, noi urâm partidele!”

Ajuns în clădirea fără uşi şi fără ferestre, Radu Fălescu simţi că părăseşte terenul nesigur, alunecos, şi inima începu să-i revină la loc, încet-încet, căci românul a învăţat bine lecţia că trebuie să-şi salveze singur pielea, până ce un mârâit îl făcu să privească în urmă: un câine bătrân şi răpciugos îl fixa cu ochii larg deschişi, iar buzele trase înapoi îi expuneau dinţii gălbejiţi dar încă puternici, ceea ce-l făcu pe om să se suie cu repeziciune pe o grămadă de cărămizi. Era obosit psihic de la asaltul cu pietrele şi stătea încordat ca să nu rişte un nou atac prin surprindere din partea „forţelor de ordine”.
De acolo, de sus, urlă cât îl ţinură plămânii:
- Marş, afară!... Marş afară, javră ordinară!

„Tare aş vrea să văd Piaţa Universităţii plină cu o sută de mii de oameni, care să nu spună nimic! Să tacă patru ore! Atunci or să se sperie toţi şi vor fugi! Pentru că le este teamă ca după această tăcere să nu izbucnească focul pe interior”, afirma maestrul Tudor Gheorghe.

Vorbele ce-i păreau familiare domnului Fălescu începură să-i reverbereze în urechi: “Ieşi afară, javră ordinară!”, ceea ce îi aminti de lozinca celor care scandau în Piaţa Universităţii împotriva preşedintelui ţării.

Chiar şi primul ministru găseşte de cuviinţă să dea satisfacţie viermilor şi ciumpalacilor din Piaţa Universităţii: "Regret derapajele şi stângăciile verbale ale unor colegi de-ai mei la adresa protestatarilor din stradă şi prezint aici scuze publice pentru aceste stângăcii vebale. Acesta este şi motivul pentru care am cerut revocarea din funcţie a ministrului Afacerilor Externe", anunţă premierul, spre finalul discursului susţinut în Parlament.

Cocoţat pe cărămizi, privindu-l de sus, de la înălţimea sa, Radu Fălescu constituia pentru bătrânul câine o reală ameninţare, astfel că animalul se menţinu în cadrul uşii cu aceeaşi atitudine ameninţătoare, cu urechile apropiate de cap şi îndreptate spre înainte.
“Nu există câini răi, ci numai oameni răi”, filozofă Fălescu, holbat peste măsură la înspăimântătorul patruped. Îşi trădă astfel latura sa rea, pornită din sentimentul său de răutate şi apucă o bucată de cărămidă cu care azvârli în geamul de deasupra uşii, care se făcu cioburi în capul câinelui, astfel că răpciugosul patruped se retrase în fugă cu un scheunat prelung, ca ultimul jandarm, prost instruit şi pe deasupra obosit. Omul se felicită pentru curajul său. Când dai cu pietre în câini, o faci din frică, însă din afară se vede ca un act de curaj.

„După Spania, Statele Unite sau Franţa, România are acum propriii indignaţi. Ţara, afectată de criză şi de planurile de austeritate, trăieşte de zeci de zile ritmul manifestaţiilor din capitală. Sute de persoane ocupă în fiecare seară Piaţa Universităţii din Bucureşti”, explică Le Monde.

Cu picioarele tremurânde de încordare îndelungată şi scăpat de sub imperiul fricii, Radu Fălescu ieşi tiptil din camera de tortură şi se aciui în ultima încăpere, cu uşa într-o ţâţână dar îndeajuns de ţeapănă pentru a-i asigura omului o minimă protecţie împotriva potăilor agresive. După un timp, binefăcător împotriva stresului, realiză că gura îi era uscată de-a binelea iar foamea începuse să-i dea semne clare de nerăbdare. Foamea! Ea, care i-a scos în stradă şi pe protestatari. Foamea care a torturat poporul în ideea de comunism şi încă o mai face în numele unor aspiraţii generoase, intrare în NATO, aderare la UE, costuri pe care acesta nu le poate duce, sau le-ar putea duce dacă politicul ar fura mai puţin... "Sunt nişte hoţi toţi, unu nu e mai bun ca altu’. Dacă îi schimbăm pe cei de acum o să vină alţii care o să fure şi tot aşa săraci vom fi. Avem pensii mici şi e vai de capu’ nostru", a zis cu obidă unul din pensionari.

"Domnul Preşedinte continuă să fie dezinformat. Declaraţiile domniei sale arată frică. A pierdut controlul şi se teme. El să ştie că noi vom fi în continuare în stradă şi vom protesta", declară un alt manifestant, printre scandările ce nu mai contenesc: "Să mergem la vot cu toţii, să ne alegem iară hoţii!"
- Am ieşit pentru că nu mai putem sta în casă. Mi se pare ipocrizie să ne plângem toţi de lucrurile care ni se întâmplă şi să nu ieşim în stradă să le spunem deschis. Mă nemulţumeşte faptul că suntem trataţi ca nişte sclavi, ideea de democraţie a rămas aşa un balon de spumă, nu mai există pur şi simplu, nu ne mai sunt respectate drepturile, soluţiile pe care le iau guvernanţii sunt parcă luate împotriva nostră, ei nu numai că nu ne mai reprezintă ci lucrează împotriva noastră”, spune un altul.

- Oamenii au fost minţiţi, intervine amicul Nimeni. Dar spre binele lor, zice el ironic. E o vorbă mai veche, de la Platon zicere, că pe oameni trebuie să-i păcăleşti ca să le faci un bine...

„Se impune o schimbare”, recunoaşte Radu Fălescu, umezindu-şi buzele cu ultimele rezerve de salivă. Setea tot mai acută şi senzaţia de foame îl făcură să-şi facă un răvăşitor proces de conştiinţă, să-şi recunoască greşelile, vinovăţiile, aviditatea care-l împinsese spre hoţie şi fărădelege. „Libertatea ta se încheie când deranjezi libertatea altuia, i se arătă un alt gând în limpezimea lui. Când intri în curtea fostului siloz pentru că tu vrei să protestezi, le-ai încălcat altora dreptul de a fi liberi în chiar teritoriul marcat de ei”. O schimbare deci se cuvine. Aşa cum marii rechini ar trebui să se reunească la un pahar de whiski cu gheaţă, să-şi facă „mea culpa” şi să hotărască: „Gata cu hoţia! Am furat timp de douăzeci de ani, ne-am îmbogăţit destul, de acum încolo să nu mai furăm. Ăla care o face să plătească, prin ani grei de puşcărie!”

Domnului Fălescu i se dezvălui mai apoi, în faţa ochilor, un adevăr banal, dar venit parcă din alte lumi: viaţa nu este facută doar pentru a strânge averi impresionante, mai ales prin batjoc si prin furt... E necesară deci o schimbare. Care să înceapă de la fiecare, cu sine însuşi. Asta vroia să le spună tuturor. „Începe prin a te schimba tu însuţi şi abia după aceea să le ceri altora să se schimbe”. Asta vroia să le spună protestatarilor din Piaţă şi de pretutindeni. Şi, animat de această nouă idee a sa, escaladă pervazul ferestrei şi se lăsă în curtea din spate a fostului siloz. Şi avu mare noroc, se lăsă cu piciorul în el, în „norocul” proaspăt, de câine. Avu norocul prostului, că javrele nu-l simţiră şi astfel scăpă teafăr, fără zgârâieturi şi fără muşcături, numai cu pantalonul sfâşiat. Simţi că într-un fel soarta i s-a schimbat iar sentimentul că va muri fără niciun folos îi dispăru. „ Nu sunt singur. O ţară întreagă e cu mine”, repetă pentru sine şi porni mai departe cu paşi apăsaţi şi hotărâţi, mulţumind Puterii că-i cruţase viaţa şi jurându-i recunoştinţă veşnică...