agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 713 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 43
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-02-15  |     | 



Pe vârfuri s-ar putea ridica salcâmii, cat sa cuprindă răsăritul cu o clipă mai devreme, când zorii, ca un câine ud, uitat într-o arie străină, se scutură de visuri și porți. E o dimineață înaltă și schimonosită ca o fereastră, după ce a fost limpezită cu lumină de opaiț desferecată în grabă, precum comorile și fântânile abia săpate.
Și satului ar putea să-i crească, direct din țigle, fâșii de răcoare, albe precum palmele sfinților și la fel de neliniștite ca grădinile, când sperietorile, palide și sfâșiate de dor, încep să-și caute culcușuri prin mărăcinișuri și praf.
E un timp al pioșeniei, când mâna mea tot caută, frenetic și clar, un loc unde să se-alinte, precum pisicii de lapte.
Numai zorii, numai zorii ar putea aduce cu ei o liniște nouă și grea ca o pâine de casă.
Această dimineață, cu genunchii juliți, ar putea primeni îndoielile, aducând cu ea o altă singurătate, mult mai apoasă decât streșinile și ceva mai moale decât un uger.
Poate c-ar trebui ca gândului să-i punem lanțuri groase la mâini și la picioare, cât s-arate precum un ocnaș asudat și neras, urcând și tăind munți de sare; numai așa l-am putea determina să se-nfiripe doar în locuri netăinuite.
Ce hoț de reverie este acest timp cu gura strâmbă, când realitatea, cu ochii vineți, urlă nebună pe uliți, strigând că îndoiala urmează să ne cuprindă, încet și pe nesimțite, direct de la fluierul picioarelor.
Draga mea, draga mea, uite cât de sfios se scutură zorii, ca un zarzăr abia înflorit, după ce a fost lovit de ploi grabnice! Și uite cât de sfios rătăcesc pe acest drum la capătul căruia sunt doar uși închise cu ivăre grele și ruginite, ca apele din câmpie, când se furișează întunecarea.
E dimineața dinaintea altei dimineți, când ochii pot privi numai în interior, ca-n puțurile secate și care au învățat că nu strigătul este cel care doare mai tare, ci numai tăcerea, când se așterne-n fiecare colț, precum tusea și umbrele.
Această nesiguranță pe care o ghicești e doar un semn că un altul, care ar vrea să respire numai vocale și colți, tot se-alungește, ca un șarpe de casă, în aștepatarea ta.
Se-anunță o nouă zi, tot la fel de încleștată ca un paralitic și ot la fel de răvășită precum lăstărișurile, după ce-a căzut grindina.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!