poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1457 .



Atentat la Dama de Cupă
proză [ ]
Cronică de Stână (11)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2012-05-02  |     | 



Am fost victima unui complot. Această frază de început mi-a fost sugerată de Dobre. Același Dobre care, după ce s-a victimizat în direct pe adresa mea de e-mail (că ce se face el, că toată lumea - bună și nebună – îl somează să mergem la Stână), determinându-mă să mă sacrific, săritoare cum mă știu, să las curățenia nefăcută, vasele nespălate, ouăle nevopsite, etc., hotărând că da, niciun sacrificiu nu-i prea mare pentru a merge la stână, așadar, după ce s-a victimizat cu talent, mi-a mărturisit până la urmă (că doar nu era să păcătuiască fix în Vinerea Mare) că, de fapt, a fost o tactică de abordare, întrucât nu știa cum să „atace” subiectul atât de delicat într-un astfel de moment, afirmând, așadar, că am fost victima unui complot. S-o creadă dumnealui! Ceea ce nu știe (poate doar bănuiește) e că eu abia așteptam să mă sacrific, va să zică să las toate alea nefăcute (alea jacta est; nu, asta-i din alt banc, cu alea e pe iaht), că doar nu m-am născut slugă la o casă. Sau la ouă.
Florin abia ne aștepta. E drept că nu cred că suferea și de dispozițiile trasate de noi: de Teoharie – să facă bine să aprindă focul (corpul dumnealui având punctul de congelare pe la 40 de grade plus) și de mine – să-mi prăjească o tonă de semințe, din motive de... și de... Nu cred că am fi găsit cu ușurință altul care să ne suporte nazurile așa cum ni le suportă Florin. E drept că nici nu ne prea bagă în seamă: în loc de foc în sobă, lui Teo, Florin i-a „aprins soarele” (după propria expresie), iar mie, e drept că mi-a prăjit o tonă de semințe, dar atât de mici încât mai că le scăpam printre dinții din ce în ce mai rari, în ultima vreme.
În fine, după bucuria reîntâlnirii, după obișnuitele tabieturi de început – Florin,agitație peste tot, Teo, cafeaua, noi, ceilalți, mângâiat cățeii (asta ca să nu zic vorba-aia cu pisica), ne-am liniștit, într-un final, așezându-ne la masa din curte, printre pomi înfloriți. O vreme splendidă pentru poezie! Doar că timp n-a prea fost, întrucât la ora 19 începea Denia, de unde nu puteam lipsi (cel puțin eu). Așa că am sărit peste de-acum obișnuitele improvizații pe cuvinte impuse, mulțumindu-ne cu a citi. Teo ne-a citit (se pare că doar mie în premieră) poezie de dragoste care ne-a amuțit. Scrisă de el, evident. Poezia de dragoste nu-i la îndemâna oricui. Nu o poți scrie dacă ești o uscăciune de om (Slavă Domnului, nu-i cazul cu niciunul dintre prietenii mei!). Trebuie să iubești oamenii, dacă ești creștin adevărat. Abia apoi poți să scrii poezie de dragoste adevărată. Nu o poți scrie nici dacă te-ai pricopsit, de exemplu, cu o tulburare de personalitate narcisică. Nu întâmplător am adus vorba de asta, ci întrucât Teo aproape că ne-a recitat un rezumat despre această tulbureală, pus la dispoziție de psihiatrul de serviciu de pe net-ul dedicat sfatului medicului, în timp ce Dobre îl fugărea pe Florin prin casă, încercând să-l convingă de ceva ce numai el știe (ei, știm și noi, dar nu-i frumos să zicem!).
Costel a supus atenției noastre versuri scrise pe la anul 1944 de profesorul ialomițean, militarul Petre Duță din Andrășești. Rănit grav în război la vârsta de 22 de ani, unul dintre acei oameni care există și sunt supuși încercărilor parcă anume pentru a ne arăta nouă cât suntem de fericiți și binecuvântați, pentru a ne determina să încetăm odată cu văicărelile ieftine și mofturile existențiale, amintind de proverbul care spune: „Atât m-am văitat că n-am pantofi, până-am întâlnit un om fără picioare”. Petre Duță n-a abandonat lupta cu viața, a continuat să studieze, să fie un model pentru cei din jur.
Am fost uimită de faptul că cineva mai „dezgroapă morții” și l-am întrebat pe Costel cum e posibil. Astfel am aflat că nu este singurul caz asupra căruia s-a oprit, că obișnuia să facă această muncă de cercetare pe vremea când era metodist la Biblioteca Județeană. O activitate absolut remarcabilă nu atât din punct de vedere literar (poate n-a reușit să scoată la iveală cine știe ce geniu), cât, mai ales, din punct de vedere uman. E tonifiant să știi că cineva mai scutură praful de pe amintirea cuiva, că cineva mai pătrunde, pășind atent, în odaia sufletului cuiva care-a trăit demult, care nu s-a mulțumit să treacă oricum, ci a așternut un gând, o frământare, o idee, o suferință pe hârtia îngălbenită de vreme dintr-un pod fără scară.
Să punem scara podului! Să urcăm cu încredere, cu credința că e de datoria noastră să dăm la o parte pânza de păianjen de pe un manuscris, de pe o amintire... Costel a făcut-o, bravo lui! Și mă gândesc ce mare bucurie trebuie să simtă cineva când face asta. Păstrând proporțiile, aș spune că e... ca o mică înviere. La care fiecare dintre noi am putea contribui, cu mijloacele și după posibilitățile noastre. Cred că putem mult. Dar mai ales putem mult împreună.
Pe Florinel l-am mai certat (că așa-i schema: după ce-i mâncăm mâncarea și ficații, după ce-i bem băutura, să-l bombănim) pe teme literare, că nu se ia în serios. Mie îmi revine sarcina să-l conving (canon de la băieți, că nu-mi ajungea cel de la preot!) să-și sistematizeze scriitura, s-o ambaleze frumos și să-i facă vânt în lume. Vânt din pupa, Florine! Tu știi mai bine la ce folosește!
Am mai discutat pe teme literare, de publicări, de întâlniri, de revistă, de una, de alta, până ce timpul, timpul nostru de la stână, acest mare hoț, s-a scurs, că asta știe să facă cel mai bine.
Sunt zile, sunt ore, sunt clipe în care strigătul din versul lui Blaga se strigă singur din inimă: „Oprește trecerea!/ Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire/ Și totuși Te rog, oprește, Doamne, ceasornicul/ cu care ne măsori destrămarea...”

HRISTOS A ÎNVIAT!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!