poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1751 .



Cirese coapte
proză [ ]
Cronică de Stână (13)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2012-06-30  |     | 



Această cronică se vrea o combinație 2 în 1. Am lăsat să treacă timpul, am uitat, dar – cum, necum – va trebui să scriu ceva (din realitate, din imaginație, nu contează), dacă vreau să n-o încasez de la Dobre. Mai ales că i-a intrat în cap că trebuie să-l ascult (și are dreptate!) după ce cronica anterioară (imaginară, după cum, probabil, ați înțeles) am scris-o instigată de dumnealui. Că ce să facă omul, se plictisea mergând pe stradă și ce și-a zis? Să-i mai dea o temă Loredanei. Ea, obișnuită să-și facă temele (uite-așa ne deformează școala!), a executat. Ce-a ieșit, a ieșit...
Duminică, 27 mai a.c, am mers la stână cu Dobre, Costel, Teo(harie) și Vasile Aionesei. Sâmbătă, 02 iunie, cu familia (aproape reîntregită, mai puțin Georgi) Buzu:
Sașa, Creola și Vitalie. Sașa e un pitic de vreo trei ani care, în urma drumului la Maltezi, am aflat că cere mereu să mai meargă la plimbare cu „fata cu mașina roșie”.
La „ieșirea” din mai, am citit, am conversat, am și scris ceva. La cea din iunie, ne-am jucat, că doar trebuia să dăm în mintea lui Sașa. La ambele – am cules cireșe coapte. Prima dată, când ne-am dus în livadă, Florin ne-a spus că e primul an în care mănâncă și el cireșe din recolta proprie, asta datorită sistemului sofisticat anti-graur pe care și-l instalase: câte-o cioară moartă atârnată de creanga fiecărui pom. Sinistră imagine, un fel de pădure a spânzuraților. Ecologista din mine, grijulie cu fauna patriei, s-a indignat, însă degeaba. Florin susține sus și tare că numai astfel ne putem bucura de recolta de cireșe. Eh, stomacul cere sacrificii! De artă, nu mai vorbim!
Vasile ne-a tot desenat la portrete. Cu mine nu știu ce-o fi avut, de m-a făcut urâtă și bătrână. Așa zice mama care, văzând portretele lăsate undeva pe o masă, a amenințat că pune ea mâna pe domnul Aionesei, că ea n-a făcut așa arătare. „Asta a fost viziunea artistului, mamă.” „Ce viziune?! O să-și schimbe viziunea când o da ochii cu mine!” Păzea, dom’ Vasile! Să nu te pui niciodată c-o mamă, care, la fel ca și cioara – că tot suntem la capitolul cu pricina – își vede puii frumoși (și deștepți, se-nțelege). Ori, dacă te pui, îți asumi riscul. Cum spuneam, arta cere sacrificii. Ca s-o consolez pe mama, i-am spus să zică mersi că pictorul nu e adeptul artei cubiste. Atunci să fi văzut arătare!
Când merg cu băieții, nu prea mă simt răsfățată. În schimb, Creola, ca o mămică grijulie, obișnuită să-i dădăcească pe toți, m-a luat și pe mine de suflet (chiar dacă vârsta m-ar îndreptăți, mai degrabă, pe mine să-i fiu mamă) și m-a lăsat să mă odihnesc în timp ce ei împușcau la ciori și mi-a cules cireșe, mușețel, pelin, coada șoricelului.
Sașa plimba o cioară de aripă, de colo-colo. L-am întrebat dacă e vie sau moartă. Răspunsul a fost magistral: „E și vie, e și moartă”. Era vie, întrucât mai mișca, dar moartă pentru că fusese împușcată și era în curs de a-și da duhul. M-am răstit la Florin, să-i mai tragă o alice, să n-o mai lase să se chinuie. Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Și vii și moarte, cel mai adesea așa lăsăm cele din viața noastră. Iubirile, pasiunile... nici nu le lăsăm în viață, nici nu le omorâm. Le dăm în cap, apoi așteptăm cu lașitate să-și dea singure duhul. N-avem curajul să dărâmăm până la capăt. Apoi le târâm de-o aripă, așa, vii și moarte în același timp, de-a lungul existenței noastre. Odată cu ele, și noi, jumătate trăim, jumătate murim. Doar că nu ne mai dăm seama. Viața și moartea conviețuiesc la-nțelegere printr-un pact tacit. Dacă întrebi un adult despre ceva – indiferent ce – dacă e viu sau mort, îți va răspunde ori, ori. Copiii au darul de-a surpinde mai fidel realitatea, exprimând-o fie și prin acest paradox – E și vie, și moartă – paradox care în mintea lor încape.
Privindu-l pe Sașa, copil de oraș, cât de fericit era să se tăvălească prin țărână, să se lase lins de Rex și ceilalți câini, să zburde în voie printre bălării, uitând de foame, de sete, de părinți, mi s-a confirmat încă o dată teoria că omul încă mai simte dorul primordial de comuniune cu natura și toată suflarea. Orașul ne schingiuiește între betoane.
Iată de ce, Florine, de noi n-ai să scapi așa curând. Decât dacă ai de gând să folosești pușca aia cu alice, cu care te dai mare la ciori.


Publicat în "Helis", iunie 2012

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!