agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 796 .



Dilema eroului necunoscut
proză [ ]
fragment din romanul "Nunta șacalilor"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2013-03-16  |     | 



Ascunsă sub pelerină și glugă, cu inima cernită și temătoare că cineva ar putea să o observe, deși a ajuns de nerecunoscut, o văduvă, cândva tare frumoasă și rămasă încă virtuoasă în ciuda păcatelor ce i-au întinat rochea de mireasă, îngenuncheată lângă mauzoleu, cerșește mila Eroului Necunoscut. E Romania care, de mai bine de două decenii, e siluită democratic sub ochii fiilor ei! Cei în care are cea mai mare încredere o vând, fără milă și cu nerușinare, fiecărui străin că, biata de ea, a ajuns de arată ca o prostituată.
Decembrie a răspândit miros de sânge și cadavru… Mai flămânzi ca niciodată s-au întors șacalii! Cu recunoscuta lăcomie își fac plinul, dar habar nu au că ospățul lor e o nouă treaptă pe calea limpezirii conștiinței de sine și a purificării noastre spirituale! E un moment de răscruce, până acum, ascunși printre noi, ne devorau, fără să ne dăm seama, măruntaiele. Acum, în haită, se simt atât de puternici și de siguri pe ei încât au ieșit la suprafață și sfâșie în văzul public! Această despărțire a apelor ne permite să ne dăm seama care suntem noi și care ei. Și când s-o porni vânătoarea… La fiecare patru ani, cu lacrimi de crocodil, noii veniți își clamează devoțiunea filială și se jură că nu au nicio vină, iar apoi îi cer mieros mâna, mințind-o că noul ales e mirele mult așteptat, în fapt un alt aventurier sosit pentru plăcerea sălbatică a violului în haită.
Ca să o scape de orgie e nevoie de un rege, dar poporul, trădat și abandonat de ultimul hohenzollern pentru liniștea Occidentului și o tinichea agățată în piept, încă nu a uitat. Ajuns la o venerabilă vârstă, ca să se elibereze de coșmarul amintirilor, s-a retras în retrocedatul castel de la Săvârșin; dar nici acolo nu e loc de scăpare, fantoma Mareșalului, zăngănindu-și ordinul “Mihai Viteazul” și “Crucea de Fier” germană, îi bântuie și nopțile, și ultimele zile. Haosul și trădarea domnesc, în locul său, dar românii încă divizați în două tabere, deși îi amenință pieirea, continuă să se mai întrebe prostește cine e vinovatul pentru dezastrul din ultimul război: regele sau Mareșalul?
Ca să rezolve dilema, Eroul și-a chemat la sfat oasele care i-au cunoscut pe cei doi și acestea, de acolo unde nu este durere nici întristare, aflând despre ce e vorba s-au grăbit să se împartă în două grămezi. Balanța osuară e neînchipuit de dezechilibrată: urmașii dacilor numără peste două milioane de schelete, iar victimele holocaustului evreiesc se apropie de trei sute de mii. Văzându-i cum își fac loc cu coatele ca să pară mai mulți, o tigvă dacică nu se poate abține să nu mormăie mirată, doar așa pentru sine: “Mincinoșii... numai atâția? Și ați venit și cei care ați emigrat în Palestina, și cei refugiați din Polonia, și cei predați nemților din Ardeal de către Ungaria, și cei care ați luptat în Armata Roșie, și cei avortați...”
Este un fel de judecată de apoi în lipsa împricinaților, pentru că pe scaunul Mareșalului e un pumn de cenușă, iar pe celălalt, coclită, coroana regală. Se dă cuvântul celor două scaune să se prezinte.
- M-am născut monarh și am domnit încă din copilărie, dar nu am fost niciodată, cu adevărat, rege. După moartea bunicului, regența îmi spunea ce să fac, apoi tata s-a răzgândit și m-a dat la o parte. Mareșalul mă informa că eu sunt rezerva pentru vremuri neprevăzute și mă lăsa cu mașinuțele mele, nici nu mă băga în seamă, habar nu am avut că armatele noastre trecuseră Prutul. Apoi au venit comisarii sovietici și mi-au bătut cu pumnul în masă că m-am speriat așa de tare încât, atunci când mi-au cerut să abdic, n-am mai stat pe gânduri. Am întrebat-o pe mama ce să fac doar așa de formă. Mă săturasem, numai dictatori au fost peste domnia mea! Noroc cu mișcările alea studențești care mi-au oferit pretextul pentru a ieși onorabil din scenă, declarând că am făcut-o pentru a-i salva pe ei. Am revenit, Þara are nevoie de un rege, dar nu mai am loc de președinți!
- Eu, am fost chemat de Carol să salvez țara într-o situație disperată. Nimeni dintre cei care ne duseseră în prăpastie, din calcule politicianiste, nu au vrut să-și asume răspunderea lângă mine. Numai legionarii au făcut-o, pe ei îi voia poporul! Visul meu a fost să reîntregesc Romania și toate faptele mele s-au circumscris acestui ideal. Ca soldat mi-am servit onest țara și poporul în patru războaie. Conducător al statului, am pus ordine în țară, i-am îmbogățit finanțele, am întărit armata și am fost alături de ea pe front, împingând granița până la Bug, mi-am respectat aliatul și m-am jertfit când a fost nevoie. Poate au fost și erori, dar dacă ar fi să reîncep în aceleași condiții aș proceda la fel. Mulțumesc poporului român pentru susținere și sacrificiul său și îi cer iertare că doar atât am putut să fac pentru el!
- Doamne, un român adevărat! Un erou martir și un militar desăvârșit. În 1913, împreună cu divizia lui de cavalerie, a trecut Dunărea și le-a mai dat un pic peste bot bulgarilor, altfel poate acum bolboroseam în păsăreasca aia a lor, băgam castraveți la murat și nu mai făceam plajă la Marea Neagră. A fost ultima dată când, noi românii, am mai făcut ceva pentru frații noștri vlahi din Balcani, păcat însă că politicienii au trădat și abandonat atunci Macedonia...
- Și mai târziu, când țara, inclusiv capitala, ne era ocupată de toată liota aia de turci, bulgari, unguri și nemți, după planurile cui l-am snopit pe Mackenzen, cel supranumit „spărgătorul de fronturi”, la Mărăști, Mărășești și Oituz? Tot el a conceput și operațiunea aia strălucită prin care armata română i-a înecat pe unguri în Tisa și s-a dus până la Budapesta de l-a luat de gât pe Bella Kun și a dat cu comuniștii lui de pământ.
- Așa e, și în timp ce Carol al doilea mânca banii țării cu jidanca lui, cu Malaxa și ceilalți, lăsând armata neechipată și neinstruită fiindcă îi promiseseră evreii din loja aia a Orientului că ne apără Franța și Anglia nu tot el s-a dus la rege și a protestat? Ca să-i pună pumnul în gură l-a numit șeful Marelui Stat Major, vezi doamne, după atâta furăciune să repare el stricăciunile. După aia, la îndemnul Lupeascăi, l-a chemat la masă ca să-l cumpere. I s-a făcut onoarea de a fi așezat chiar lăngă jidancă da’ el s-a întors cu spatele la ea și nu i-a aruncat măcar o vorbuliță. În viața ei nu mai trăise metresa asemenea umilință! Dar a doua zi era destituit și trimis cu domiciliu forțat la mânăstirea Bistrița.
- Și când n-a mai avut pe unde scoate cămașa, după ce a dus țara la dezastru, când s-a văzut fără Transilvania, fără Basarabia, Bucovina și jumătate din Dobrogea nu tot Carol l-a chemat să-l scoată iar din rahat? De două ori a refuzat, da’ pentru că nu se mai găsea nimeni să ne salveze a acceptat el să-și pună lațul de gât.
- Mda... Și a doua zi dumnealui, drept mulțumire că îl unsese prim ministru și îi dăduse toate puterile, în loc să se ducă la rege și să-i pupe mâna, îi cere demisia imediată. Asta i-a fost onoarea despre care faceți atâta caz!
- Și nu numai atât, îl cheamă pe Horia Sima cu criminalii lui și întemeiază împreună statul național legionar! Ce mândru mai era, îmbrăcat în cămașă verde cu diagonală, la mitingul ăla în care îi punea pe legionari să jure că vor face o Românie ca soarele de pe cer!
- Și din momentul ăla a început nenorocirea: le-a dat cele mai importante funcții în stat, a lăsat să se înființeze poliția legionară, a inventat Patronatul ăla pentru opera caritablă, unde șefă era nevastă-sa, și a început să ne jumulească pe noi evreii. Pentru că nu era destul a mai înființat și comisia ăla de românizare…
- Adică vreți să spuneți că el, cel care fusese însurat cu o evreică cu care avea și un copil, iar mama vitregă era tot evreică, avea ceva cu voi evreii… Tot așa ați rămas buricul pământului, păi la câte probleme erau în țară atunci numai la voi nu-i ședea lui gândul. Sau poate cine știe, voi erați cea mai mare problemă! Și atunci, pe bună dreptate, a făcut ceeace ziceți că a făcut…
- Poame bune ce-ați mai fost… Vă credeți șmecheri, ca și când lumea nu ar fi aflat de cahalele alea ale voastre! Fiecare comunitate, grupați în jurul rabinului vostru șef, formați stat în stat și nu respectați nicio lege în afara făcăturii ăleia de îi ziceți Talmud! Ați scos la vedere Alianța aia Israelită și vă adunați în fiecare an într-un sinod ori congres al evreimii unde vă văicăriți unii la alții cât de asupriți sunteți, vă numărați banii furați și puneți lumea la cale. Sunteți un stat deasupra statelor și nu scoateți o vorbuliță despre celelalte centre secrete ale voastre. Chiar dacă între timp v-ați făcut și casa după care atâta tânjați, nimeni nu știe cine vă este adevăratul conducător. După cele câte ziceți că vi le-a făcut Hitler, măcar de vă veți mai fi linștit…
- Da de unde… Fac, la fel, pe mielușeii blânzi până sunt acceptați ca cetățeni cu drepturi depline, dar apoi complotează în toate modurile, mai ales prin revoluții împotriva popoarelor care îi găzduiesc! Cine i-a instigat pe tăranii noștri, în 1907, împotriva boierilor, nu evreii?
- Fraților, ia ascultați la mine ce gândesc ăștia despre noi goimea! Mai păstrez și acum notița asta cu discursul unuia dintre dumnezeii lor pământeni: “Împrăștiați în mijlocul unor popoare, dușmane drepturilor și intereselor noastre, vom rămâne jidovi, membrii ai poporului ales. Naționalitatea noastră e religia părinților noștri și nu recunoaștem alta.Trăim în țări străine și nu ne putem interesa de interesele vremelnice ale acestor țări, întrucât interesele noastre sunt în primejdie. Religia jidovenească trebuie să cuprindă într-o zi pământul întreg. Creștinismul, dușmanul nostru secular, zdrobit în luptă, e pe cale să îngenuncheze. Pe zi ce trece, rețeaua pe care o aruncăm asupra pământului se întinde și mărețele profeții ale cărților noastre sfinte se vor împlini. Nu e departe ziua în care toate bogățiile pământului vor aparține numai jidanilor. O nouă împărăție mesianică, un nou Ierusalim se va ridica în locul cetății împăraților și a papilor”.
- Nu e adevărat, e o făcătură…
- Vreți numai pentru voi toate bogățiile pământului… Vă plângeți pentru pricini mai mult sau mai puțin adevărate, dar Romania vă e țară străină și cu cât îi era ei mai rău vă era vouă mai bine! De aia vă ura toată lumea! Mareșalul v-a salvat când v-a internat în lagărele alea că vă mâncau românii de vii pentru câte le-ați făcut!
- Când noi legionarii am început să vă judecăm cum meritați, pe voi și pe slugile voastre, pentru crimele comise împotriva noastră și a țării nu el a intervenit?
- Ca să vă scape pe voi a stricat prietenia cu noi și, poate, din cauza asta a luat-o țara pe un alt drum.
- Da, da… Să vă scape a dat decretul ăla pentru stoparea violenței, v-a ajutat să emigrați, nu v-a predat nemților să vă aplice soluția finală și s-a dus la Hitler să îi ceară acordul pentru înăbușirea rebeliunii legionare. Dar, până la urmă, tot de la voi i s-a tras… Numai trei luni dacă ne mai lăsa curățam țara de voi!
- Mai lăsați-ne în pace pe noi! Ați răgușit vorbind despre virtuțile Mareșalului… Despre deportările în Transnistria și nenorocirile de acolo nu scoateți o vorbă! Apropos de onoarea și caracterul lui, înlăturarea de la putere a aliatului și arestarea camarazilor cum se cheamă, nu trădare?
- Tot nu v-ați lecuit, și acuma umblați cu vrajba și încercați să băgați strâmbe și zâzanie…
- Vorbești de salvarea noastră… După ce și-a făcut noul guvern nu a început și el prigoana împotriva evreilor?
- Se pregătea omul să pornească un război… Și era firesc să își asigure spatele, să curețe terenul de inamici; pentru că pe timpul retragerii din Basarabia întocmai ca niște inamici v-ați purtat . Peste patruzeci și cinci de mii de români au pierit atunci din vina alor voștri! Ca agenți ai Moscovei, voi controlați organizația aia antinațională a comuniștilor, formată aproape numai din evrei și alți venetici! Mareșalul v-a scos, în 1924, în afara legii? Spuneați că suntem stat multinațional și complotați, din interior, pentru destrămarea lui.
- Nu pentru că erați evrei s-a ocupat Antonescu de voi, ci pentru că erați agenți în serviciul rușilor! De aia nici nu a avut încredere să vă bage în armată, să vă lase în funcții înalte și v-a cerut să contribuiți la efortul de eliberare a teritoriilor cucerite prin mijloace financiare și prin prestarea de munci și servicii.
- N-ați văzut ce s-a întâmplat la Iași? La nici o săptămână după ce trecuserăm Prutul au început să tragă cu armele în militarii noștri și în cei germani. Terorism curat!
- Te vede Dumnezeu… Păi acolo a fost cea mai cumplită crimă împotriva noastră, adevărat pogrom! Au fost uciși cu bună știință atâția oameni nevinovați…
- Pe mine vă rog să mă iertați… Îmi mențin părerea despre evrei în general, dar în tragedia de acolo mă solidarizez cu ei! E important numărul victimelor, or fi fost patru mii ori paisprezece mii, dar la fel de condamnabil rămâne modul inuman, pătimaș, de-a dreptul barbar și exagerat de a reacționa împotriva restului populației pașnice și a nevinovaților! Chiar dacă, așa cum se zice, rușii or fi parașutat niște agenți care au vrut să creeze dezordini în spatele frontului, chiar dacă s-a întâmplat în zona de operații germană responsabilitatea autorităților locale rămâne.
- Aici are dreptate… Oricât i-ai urî pe evrei pentru firea și comportamentul lor, ca om, nu poți să nu condamni crima de a înghesui niște semeni în vagoane, laolaltă bătrâni, femei și copii, și a-i plimba pe calea ferată fără hrană, apă și aer până au murit. E clar că acolo a fost un act de reprimare din partea germanilor, dar autoritățile române sunt, în egală măsură, vinovate.
- Mulțumesc, însă pe copiii din pântecul mamei ori pe ăștia care, nici oase nu mai sunt și nu au mai apucat să afle ce e viața, nu-i mai încălzește cu nimic. Dacă ce spuneți e sincer, cred că sunteți singurii români care gândesc așa!
- Numai pentru asta, și Antonescu rămâne un criminal!
- Pot să vă înțeleg furia, dar mi se pare că gândiți la fel de extremist ca cei care au pus la cale și au înfăptuit masacrul ăla. Conducătorul statului are vina lui, dar să nu se exagereze! Până la urmă acolo a fost o problemă de administrație locală… Printre cei de la Iași trebuiau căutați și pedepsiți vinovații; mai erau și nemții față de care trebuia să te porți cu mănuși… Să nu lăsăm însă umbrele să întunece strălucirea faptelor Mareșalului.
- Da’ cu țiganii cum rămâne?
- Vă prefaceți că nu știți, deși mulți dintre voi ați fost jefuiți de ei. Se organizaseră în bande, furaseră arme și cum se stingeau luminile și se aplicau măsurile de camuflare în oraș porneau ei, ocupau străzile, spărgau prăvălii și magazine, intrau în casele oamenilor și furau, ucideau. Trebuiau oprite aceste dezordini!
- Mă rog... Cu sectele și cultele religioase ce a mai avut?
- E plină Romania de sinagogi și cimitire evreiești, da’ nimeni nu s-a atins de ele. Probabil te referi la sectele alea care interziceau membrilor să pună mâna pe armă și să își apere țara. Păi, tu ce-ai face dacă bărbații, în loc să se prezinte la încorporare și să-și facă datoria, refuză asta în numele libertății de conștiință? În vreme de război fiecare bărbat era important!
- Nu știu de ce ne lăsăm atrași în hărțuiala asta pe tema evreiască și țigănească prin care se încearcă murdărirea chipului Mareșalului și să fie acoperită, ca într-o perdea de fum, fapta lui cea măreață. Aceea că a ordonat trecerea Prutului și a realipit, chiar și numai vremelnic, la trupul țării teritoriile furate.
- De o asemenea faptă, cu adevărat bărbătească, nu am mai fost în stare de pe vremea raidurilor dacice în Balcani! Ne fălim cu Mihai Viteazul care a adunat la un loc cele trei Principate, cu Vlad Þepeș că a incendiat raialele turcești de peste Dunăre, dar îndrăzneala lui le depășește pe toate. E autorul celui mai important act de demnitate națională! Pentru prima dată în istorie când, după sute de ani de umilințe și călcări în picioare, în sfârșit ne-am bătut și noi cu rușii; niciun alt roman, până la el, nu li se mai opusese cu arma în mână!.
-Așa e, ca să-i mai tempereze, în loc să folosească spada, domnii noștri puneau la cale tot felul de însurători și măritișuri. Slugărnicia față de ei a început de pe vremea voievodului Gheorghe Ștefan care s-a milogit la țarul Moscovei să ne scape de tătari și de turci. Dimitrie Cantemir, o fi fost el deștept, dar își trecea țara în “supușenie” rusească… De aia , pas cu pas, ne-au împins de la Nipru și ne-au trecut dincoace de Bug, dincoace de Nistru și dincoace de Prut, înghesuindu-ne să ne sufocăm în acest spațiu, unde tot nu am avut pace ba de turci, ba de greci, evrei ori unguri…
- Hai, să zicem că Basarabia și Bucovina erau teritorii românești… Da’ dincolo de Nistru ce ați mai căutat?
- Transnistria e străveci pământ românesc, da’ ne era și teamă să o mai spunem. Din vechime am stăpânit acolo peste opt sute de kilometrii pe Nistrul inferior, șase sute de kilometrii pe Bug și peste o sută cincizeci de kilometrii de litoral la Marea Neagră. Transnistrenii, urmași ai tyrageților, se întindeau în toată Podolia, până la Don, în Crimeea și până în Caucaz; spre nord, pe Bugul superior se afla țara bolohovenilor, strănepoți ai dacilor liberi. În coturile Niprului erau cazacii, cei mai renumiți fiind zaporojenii, ai căror hatmani se considerau fii ai domnitorilor moldoveni și aspirau la tronul părintesc; Dumitru Vișnavietchi se trăgea din sora lui Petru Rareș, iar hatmanul Nicoară Potcoavă a ocupat chiar tronul Moldovei.
- Nu doar atât, în vremea domnitorului Gheorghe Duca, teritoriile dintre fluvii erau sub administrație moldovenească, orașele fiind conduse de șoltuzi și pârgari; mai înainte, domnitorul Petru Schiopul trimitea peste cinșpe mii de salahori și trei mii de care la vărsarea Bugului în estuarul Niprului pentru construirea cetății Oceacovului.
- Pe care o va stăpâni și Mihai Viteazul…
- Așa e! Pe la 1792, rușii trec Bugul, ocupă pământurile noastre până la Nistru și, la cererea împărătesei Ecaterina a doua, intenționau mutarea întregii populații a Moldovei actuale aici pentru întemeierea unei Noi Moldove. Mai târziu, bolșevicii vor împlini parțial această intenție, prin acea Republică Autonomă Moldovenească cu capitala la Balta, mutată ulterior la Tiraspol!
- Însăși denumirea noii organizări statale atestă predominanța elementului românesc, de peste șaptezeci la sută, în acest spațiu.
- Exact, și după aia au trecut și dincoace de Nistru. În tratatul de la Tilist, din 1807, Napoleon îl obligă pe țarul Alexandru să se retragă din Principate. Ca să nu fie aruncați înapoi peste fluviu, rușii îi păcălesc pe francezi, botezând teritoriul pe care îl furaseră Basarabia, denumire ce viza inițial doar ținutul de la sud, dinspre Dunăre.
- Niște bandiți… În 1812, pe baza unui troc cu turcii care nu aveau niciun drept să-l facă, o vor alipi samavolnic.
- Văd că ați dat-o pe istorie… Principala acuzație la proces a fost aceea că l-a ajutat pe Hitler, cu regimul său criminal, în războiul împotriva Uniunii Sovietice și a Aliaților.
- Așa se scrie istoria, vai de cei învinși! Dar dacă câștigau nemții războiul… Oare cine pe cine ar fi judecat și care ar fi fost criminalii?
- Atunci nu ar mai fi existat nici “masacrul” de la Odesa cu cifrele alea scoase din burtă, prin care acuzatorii s-au făcut de râs că au fost nevoiți să le retracteze… Ar fi rămas simple represalii de război!
- Dar despre Majestatea Sa se pare că nu are nimeni nimic de zis…
- Să facem ceva pe norocul nostru! Ne-a fost dat să poarte coroana, în acele vremuri de cumpănă, un tinerel imatur, priceput la mecanică, dar care habar nu avea de politică. A fost veriga slabă pe care rușii, evreii și cei aflați în cârdășia lor au exploatat-o, din nou, în detrimentul țării.
- Nu vreți să recunoașteți adevărul… O fi fost el, Mareșalul, un militar destoinic, dar ca om politic prestația sa a lăsat mult de dorit.
- Numai tu știi ce vrei să spui… Relațiile cu Germania au fost clare și s-au bazat pe tratatul încheiat mai înainte, în iunie 1940, de către guvernul Giugurtu și acordul de aderare la Pactul Tripartit. A avut douăzeci de întâlniri cu Hitler în cadrul cărora a discutat de la egal la egal, pledând cauza românismului și susținând interesele economice ale țării; a cerut garantarea frontierei de est, dar și protecția românilor din teritoriile cedate, precum și a celor din Macedonia sârbească. Și-a afirmat deschis hotărârea că Romania va lupta cu arma în mână pentru eliberarea pământurilor sale aflate sub ocupație și nu va renunța niciodată la nordul Ardealului pe care, dacă nu-l va redobândi la masa verde, va ști să-l cucerească prin sabie.
- Așa o fi fost… Dar după intrarea SUA alături de Aliați și mai ales după dezastrul de la Stalingrad și Cotul Donului nu a înțeles că Germania pierdea războiul. A fost ezitant, nehotărât în purtarea tratativelor cu Aliații pentru scoaterea țării din război, determinându-l pe rege să preia inițiativa și chiar să îl aresteze.
- Nu știu dacă e vorba de necunoaștere ori rea credință. Încă din 1942, la întoarcerea din Germania, chiar în tren, Mareșalul mărtrisește apropiaților că nemții au pierdut războiul și să avem grijă să nu îl pierdem și noi pe al nostru. Drept urmare, la Lisabona, a început testarea englezilor, ulterior și prin intermediul papei, în legătură cu încheierea armistițiului; i se propune și lui Musolinii ieșirea împreună a celor două țări din război.
- După întâlnirea de la Cairo, Aliații parașutează grupul colonelului Castelaine pentru a negocia cu opoziția română; aceștia sunt prinși, dar, în loc să fie tratați ca prizonieri, sunt folosiți drept element de legătură cu adversarul. Este trimis, în secret, sub numele de Bond, cu pașaport oficial, la Cairo, Barbu Știrbei, dar la Istambul e desconspirat chiar de către englezi care îi informează pe nemți. Churchill pregătea o debarcare în Balcani și nu dorea ieșirea Romaniei din Axă pentru a întârzia înaintarea rușilor în Europa; de aceea condiționau negocierile de capitularea necondiționată, ofertă de neacceptat atât pentru Mareșal cât și pentru Opoziție.
- Da, da… Delegația militară americană era de acord cu statutul de cobeligeranță pentru Romania, având în vedere cele patruzeci și cinci de vagoane cu aur ale tezaurului, cerealele, petrolul și milionul de soldați înarmați cu care Mareșalul ar fi sprijinit efortul de război.
- Aflând asta, Antonescu chiar își exprimă intenția, față de Maniu și Brătianu, de a le preda puterea dacă vor putea obține condiții mai favorabile!
- Roosvelt, însă, pleda și el pentru capitulare necondiționată deoarece era interesat să fie întârziați rușii pentru a avea timp să elibereze Franța și a stabili o politică în patru prin care urmărea îngrădirea Imperiului Britanic.
- Un mare obstacol l-a constituit negocierea situației Transilvaniei de Nord, față de care Aliații nu își luau niciun angajament, susținând că problema va fi soluționată la sfârșitul războiului.
- Întocmai… Și acest refuz a dus la prelungirea conflictului cu peste un an. În octombrie, la conferința miniștrilor de externe de la Moscova, Molotov declara că singurul om care poate produce o schimbare de front în România e mareșalul Antonescu. Încurajat, acesta avea să înceapă negocierile cu rușii prin intermediul ambasadelor de la Stockholm.
- Așa e, Mareșalul obține condiții precise de armistițiu și nu de capitulare necondiționată: Rusia considera Dictatul de la Viena neavenit, Transilvania urmând să revină Romaniei; trupele noastre urmau să se predea ori să întoarcă armele; armatei germane i se da un ultimatum de cincisprezece zile pentru a se retrage, înainte de întoarcerea armelor ori declararea neutralității; rușii păstrau un culoar de trecere în nordul țării; noi recunoșteam anexarea de către Rusia a Basarabiei și Bucovinei de nord.
- Și ca să vedeți cum e lumea… În timpul ăsta, regale ducea și el negocieri secrete, prin intermediul lui Bodnăraș, parașutat în țară, și al comuniștilor, direct cu Moscova…
- Iar pe de altă parte încerca să saboteze și întârzie aranjamentele din capitala suedeză.
- Așa e, și, pentru a se face cât mai credibil, împreună cu grupul de militari din preajma lui, comite cel mai înalt act de trădare în vreme de război. Prin generalul Aldea îi ordonă generalului Mihai Racoviță, comandantul Armatei a patra, aflate în dispozitiv de luptă în zona Iașului, să se retragă în noaptea de 20 august, lăsând un culoar de circa treizeci de kilometrii în cadrul frontului de armate “Ucraina Sud”. De remarcat, că frontul fusese stabilizat din aprilie 1944 și rezistase tuturor încercărilor de ofensivă ale armatei ruse pe aliniamentul de la est Carpați – Siret –nord Iași – Nistru – sud Dubăsari – Marea Neagră. În spate, la vreo două sute de kilometrii, se afla linia fortificată Focșani – Nămoloasa – Galați, argument important pe care Mareșalul îl folosea în negocierile sale pentru a obține condiții cât mai avantajoase de armistițiu.
- Antonescu, după unele ezitări, e de acord cu semnarea armistițiului în condițiile oferite de ruși. Dar ca om de onoare, nu voia să-și trădeze aliatul parafând înțelegerea cu propria semnătură. Îi mărturisește acest lucru generalului Titus Gârbea, șeful Misiunii Militare Române pe lângă Wehrmachtul German, căruia îi spune: “Eu mă duc la grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la București să raportez regelui și să-i predau puterea.”
- Era pe frontul din Moldova în dimineața de 20 august și asista, fără să aibă habar de trădarea regelui, la degringolada provocată de pătrunderea rușilor prin “Poarta Iașilor”, lăsată liberă de generalul Racoviță. Ce a urmat se cunoaște foarte bine, Mareșalul revine în București hotărât să predea puterea. În seara zilei de 22 august îl convoacă pe ambasadorul german, Clodius și îl încunoștințează că Romania a cerut armistițiul. În dimineața de 23 august sosește și telegrama de la Stockholm, pe care Mareșalul o aștepta, prin care rușii îl anunțau că au acceptat ultimele propuneri românești. Aceasta este predată, însă, de către ministrul de externe, care era membru al conjurației, direct regelui.
- Și fără să știe de telegramă, Antonescu merge la palat unde, din ordinul regelui, e arestat, predat mai târziu comuniștilor și trimis în Rusia într-o captivitate de aproape doi ani. E adus în țară, împreună cu grupul său, și, din ordinul Moscovei, i se înscenează procesul prin care e condamnat la moarte.
- Asta spune totul despre tăria de caracter, rezistența sa și comportamentul demn pe care l-a avut în fața anchetatorilor sovietici!
- În seara dinaintea execuției își exprimă regretul pentru ceeace le făcuse legionarilor și dintr-un semn de carte de rugăciuni cu tricolorul pe el taie bucăți pe care le prinde în pieptul camarazilor condamnați. Refuză să fie legat la ochi și își comandă singur execuția, adresându-se soldaților: „Domnilor suntem gata! Ochiți cum trebuie! Trăiască Romania! Foc!”
- În acea fatidică zi, la ora 22.00, trădarea e completată cu cea mai cumplită gafă politică, majestatea sa, fără să aibă vreun act semnat, transmite comunicatul către țară prin care ordonă încetarea focului. Militarii români, lipsiți de orice protecție juridică, sunt puși în cea mai cumplită situație, rămânând singuri pe un front unde sunt atacați și de către nemți și de ruși.
- Pe 12 septembrie, la semnarea armistițiului, Pătrășcanu îl întreabă pe Molotov de ce condițiile impuse sunt mult mai grele decât cele oferite Mareșalului. Răspunsul este stupefiant: „Antonescu reprezenta Romania, iar voi nu reprezentați pe nimeni! “ Asta spune totul despre legitimitatea clicii de trădători care au făcut cadou țara rușilor, predând-o necondiționat. Cu trupele rusești mărșeluind pe teritoriul ei, o armată care capitulase la ordin și era dusă în prizonierat, lipsită de orice mijloace juridice și morale România nu mai avea nicio posibilitate să-și apere drepturile.
- Pentru isprava sa regele a fost decorat de către guvernul sovietic cu ordinul „Pobeda”, dar România rămânea, în continuare, crucificată.
- Cu milionul său de soldați înarmați și o linie de apărare puternic fortificată, care le-ar fi întârziat cu încă un an înaintarea către Balcani și Berlin, Mareșalul avea șanse reale de a negocia un statut de cobeligeranță, care ar fi însemnat enorm pentru Romania în cadrul tratativelor de pace. S-ar fi putut evita intrarea în sfera de influență sovietică și împărțeala făcută de Churchill cu Stalin ar fi rămas un petic de hârtie. Am fi obținut măcar un statut similar Austriei și Finlandei. Gândind optimist se putea chiar pune în discuție anularea, pentru Romania, a consecințelor pactului Molotov – Ribbentrop.
- Urmare a acestui act nesăbuit, deși a fost a patra putere militară care a contribuit la victoria asupra Germaniei, am fost considerați țară învinsă și supuși unui tratament umilitor. Au luat drumul Siberiei aproape o sută optzeci de mii de ostași, căzuți prizonieri în propria țară, pentru că au capitulat executând nenorocitul ăla de ordin al regelui. Dintre aceștia, patruzeci de mii au fost internați în lagărul de la Bălți, în Basarabia, unde au murit de frig, foame și boli ori împușcați de comisari evreo-sovietici!
- Printre ei s-a aflat și Alexandru Bârlădeanu, viitor lider în conducerea Partidului Comunist Român și mare emanat al noii trădări din ’89, ajuns chiar șef al Parlamentului.
- Și nu a fost doar atât! Alți peste o sută de mii de români și etnici germani au fost deportați în Rusia Sovietică, dintre ei foarte puțini mai revenind acasă. În loc de trei sute de milioane dolari despăgubiri, cât erau prevăzute în “armistițiu”, țara a fost jefuită de peste trei miliarde de dolari. Armata română intra în subordinea celei sovietice, fiind împrăștiată pe la diverse grupuri de armate unde a fost, deseori, folosită drept carne de tun în sectoarele cele mai grele de front și în misiuni de sacrificiu. Glorioasa Marină Română era practic desființată, echipajele noastre fiind debarcate și înlocuite cu altele rusești.
- La toate astea se mai adaugă jertfa celor circa opt sute de mii de ostași români, căzuți pe câmpurile de luptă ale Rusiei și Europei ori dispăruți, răniți și prizonieri în ambele campanii, pe care, decizia politică criminală a majestății sale, înhăitate cu evreimea comunistă, a făcut-o total inutilă. Urmare a instaurarării dictaturii comunisto-evreiești în țară, în perioada 1948 – 1964, a fost exterminată întreaga elită națională, peste două milioane de români au fost întemnițați în lagăre și pușcării, mai mult de două sute de mii dintre ei fiind uciși.
- Și să nu fie uitați cei peste un milion și jumătate de români omorâți ori deportați din Basarabia , Bucovina și Þinutul Herța, precum și restul populației autohtone supuse cumplitului regim de exterminare și deznaționalizare forțată pentru a modifica ponderea demografică în regiune.
- Ai auzit, băi Itzic, care ești? Þi-a pierit graiul? I-ai adunat? Ãsta holocaust, nu făcătura aia a voastră în care ați umflat cifrele ca pe balon să ne scoateți tot pe noi, românii, vinovați. Dumnezeu să-i ierte pe cei care au pierit, dar voi ați ajuns să transformați moartea lor în afacere, pretext pentru un mare gheșeft planetar! Mai aveați un pic și scoteați mai mulți morți decât v-ați născut ori ați trăit vreodată pe pământurile noastre...
- Noi nu facem altceva decât să respectăm Legea și să împlinim profețiile...
- Și acolo în legea aia a voastră scrie să înșelați, să mințiți, să furați, să trădați și să ucideți... Cine a inventat comunismul, nu voi? Marx și Troțki, și ceilalți, te pomenești că or fi fost daci! Voi ați făcut revoluția bolșevică, la fel ca pe toate revoluțiile planetei! Consiliul Comisarilor și Comisariatul Războiului erau formate aproape numai din voi, la Afacerile Străine reprezentați optzeci la sută, la Justiție, nouăzeci, Instrucția Publică și Presa vă aparțineau în totalitate și cifrele pot continua. Dacă, după uciderea țarului, voi erați stăpânii Rusiei, atunci voi ne-ați luat Basarabia și împotriva voastră a pornit războiul Mareșalul! Și nu rușii, tot voi l-ați ucis în urma acelei mascarade de proces pentru că a rămas demn, nu și-a trădat țara și crezul.
- Mareșalul era un naționalist și voi, care trăiți ca paraziții pe corpul națiunilor, nu suportați națiunile și vreți să le distrugeți pentru că vi se opun. De aia le puneți să se lupte între ele în războaie ori să se sinucidă prin revoluții instrumentate tot de către voi!
- În primul război mondial, să-i ajutați pe germani ați pus la cale revoluția bolșevică prin care ați distrus Rusia țaristă și ați scos-o din război. Apoi, pentru că Germania victorioasă nu vă oferea mai nimic, ați făcut aranjamentul Balfour prin care englezii vă promiteau Palestina în schimbul determinării SUA să intre în război.
Când Germania înfrântă, datorită trădării evreilor, începe să ia măsuri legitime de securizare internă prin punerea voastră sub control faceți conferința aia evreiască de la Amsterdam, din iunie 1933. De acolo, prin președintele ei, îi dați ultimatum Germaniei.
- Auziți ce mari erați voi, ultimatum Germaniei..
- Da, da așa e... Și chiar mai mult, țipau la posturile de radio americane: “Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajați într-un conflict sacru împotriva germanilor. Îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor… “ Au pus, apoi, la cale sprijinul militar al SUA pentru conaționalii lor comuniști care conduceau URSS, gândind, prin ruși, o altă confruntare militară cu nemții. În 1938 un evreu polonez ucide chiar în sediul ambasadei Germaniei la Paris un diplomat.
- Chiar și numai pe baza acestor câteva elemente, puteți fi întrebați: cine a inventat nazismul și cine i-a forțat pe nemți să-l voteze pe Hitler și să-l aducă la putere? Cine a pus în scenă al doilea război mondial? Cine sunt cei care au provocat holocaustul? Nu cumva tot sioniștii voștri ca să stârnească, prin cele șase milioane de victime, compasiunea omenirii pentru a vi se da Palestina?
- Așa e, de când v-a nimicit împăratul Titus vă jucați cu soarta omenirii, complotând împotriva ei pentru propriile interese. Au murit milioane de oameni și profitorii sunteți, întotdeauna, numai voi!
- Pentru ce ați inventat doctrina aia a statului minimal? Doar ca să-i fie mai ușor să domine lumea Cahalului vostru planetar, un suprastat ocult! N-am văzut minciună și nesimțire mai mare... adică noi, cu un sfert de țară încă furată, închiși și împușcați la noi acasă, deportați cu milioanele suntem călăii, iar voi nu aveți absolut nicio vină, v-ați născut victime. Nu v-ar mai răbda cel de sus, cine naște antisionismul și ura popoarelor împotriva voastră, nu voi?
Necunoscutul ascultă tot zbuciumul său intern și într-un târziu se adresă nefericitei vădane:
- Nu cred că de Rege ori Mareșal ai tu nevoie acum... Ca de fiecare dată, când ai ajuns la disperare, doar eroii te-au salvat. Numai prin jertfă comună se poate reface și consolida Þara. Acum se pare că nu mai e destul, mai apelează și la mila Sfântului! Poate că acea Catedrală a Mântuirii Neamului, pe care tot ezitați să o construiți, e chiar Romania Mare...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!