agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1138 .



Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop - 17
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-11-25  |     | 



Berzele sunt cele care aduc viață. Cucuvelele, în schimb, sunt cele care aduc moartea. Dacă o barză își face cuib la tine pe acoperiș, înseamnă că în casa aia va mai veni un suflet. Dacă, însă, o cucuvea se așază pe streașină și cântă, din casa aia urmează să plece un suflet. Păsările sunt cele care aduc viața și moartea, deopotrivă.
Berzele nu trăiesc decât până la asfințit. Cum se lasă întunericul, ele fug direct la răscruci și încremenesc pentru totdeauna. Rămân într-un singur picior și se transformă în cumpene. Stau cu ciocul coborât până la buza fântânilor. Dacă fântâna bolborosește, înseamnă că are apă vie. Dacă tace, înseamnă că doar se pregătește să nască. Fântânile, după ce rămân gravide, nasc tumuli. Nopțile, în schimb, nasc năluciri. Vrăjitoarele, însă, nasc copii cu două capete. Copiii cu două capete sunt cele mai ciudate făpturi: pot plânge cu patru ochi deodată.
De regulă, berzele aduc suflete, din țările calde. Sufletele au forma unor copii mici-mici de tot. Nici nu îți dai seama cum poate încăpea un suflet în ceva atât de puțin. Cum în țările alea de unde aduc berzele suflete e tot timpul dogoare, copiii vin pe lume fără nimic pe ei. Dar niciodată nu sunt bucuroși că ajung să trăiască. Așa că strigă și ei cât îi țin puterile: Barză, barză / Ce-ai in cioc? / Un boboc. / Dar în gușă? / Doar cenușă.
Iepuroaicele rămân și ele gravide. Iar ele rămân gravide tot din cauza berzelor. De câte ori văd câte o barză, iepuroaicele se ascund prin smârcuri. Iepuroaicelor le e frică de berze. Când le vine vremea, iepuroaicele nasc niște ghemotoace albe, pufoase. Dacă le storci, din ele țâșnește o lungă fâșie de teamă. Teama care țâșnește din puii iepuroaicelor abia are puterea să strige. E mai mult o spaimă care face să înghețe tot, de jur-împrejur. Până și aerul.
Fetele-mari, însă, fug de berze de parcă ar urma să se îndrăgostească. Dragostea asta e o boală pe care o faci doar dacă începi să vorbești cu salcâmii. Salcâmii au în ei atâta dragoste că ajunge pînă la sfârșitul lumii. Ea se răspândește printre oameni doar când aceștia înfloresc. Salcâmii înfloriți luminează, cu dragostea lor, toată câmpia.Când berzele ajung la fetele-mari, acestea urmează să plece la oraș. Fug acolo de teamă să nu vină cucuvelele și să le cânte pe streașină. Căci nu există streșini la oraș. Acolo sunt doar case puse unele în cârca altora, până la cer.
La noi, berzele dau roată pe la marginea satului.Asta fac prima dată. Apoi ochesc acoperișurile. Care casă are o singură vatră, acolo barza va aduce câți copii poate căra ea în cioc. Dacă are două vetre, barza doar aruncă cu sare peste acoperiș. Dacă barza e chioară, înseamnă că a lovit-o tata cu un retevei. A aruncat după ea: Pleacă, barză, / Focul să te arză! Căci și tatei îi e frică de berze.
De vină că tot vine barza la noi pe acoperiș e numai mama. Ea o tot cheamă, știe ea un descântec de chemat berzele. Iar mama nu e altceva decât o iepuroaică. Degeaba se ascunde ea prin smârcuri, barza tot o găsește. O prinde din urmă și-i spune: Femeie, mai ia un suflet! Iar mamei îi plac sufletele. Ea spune că vin direct de la Dumnezeu și că rostul ei e să le ocrotească până când o să vină și pe streașina noastră o cucuvea și-o s-o ia și pe ea. Definitiv.
Când nu mai vin berzele, înseamnă că nici salcâmii nu au mai înflorit. Dacă nu înfloresc salcâmii, nu mai răsar nici stelele, deși e întuneric mereu. Atunci, oamenii luminează ulițele cu candele. Lumina de la candele se oglindește în ochii cucuvelelor. Iar cucuvelele vin din ce în ce mai multe. Și ele se uită la acoperișuri. Și vin tot acolo unde există o singură vatră. Unde sunt două vetre, văd sarea aruncată de berze. Apoi se așază și cântă pe limba morții. Iar ochii lor sunt o apă sălcie. Din ea se adapă sufletele care urmează să plece și să plângă de dorul salcâmilor rămași ne-nfloriți.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!