agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2035 .



Titularul
proză [ ]

Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2013-12-02  |     | 



(După o întâmplare reală)

Domnișoara Zizi, angajată a Băncii, cu contract pe perioadă nedeterminată, ea fiind, totuși, o persoană cât se poate de determinată altfel, tocmai ieșise din biroul directorului, unde avusese niște treburi... mă rog, niște treburi. Treburile băncilor sunt cât se poate de secrete, iar ale domnișoarelor naive prin birourile directorilor – cu atât mai mult. Domnișoara Zizi n-avea timp de pierdut, că viața-i scurtă și fusta la fel, trebuie să profiți la maximum de-amândouă. În drum spre biroul său (vorba vine birou; o masă plasată în hol, cum e moda mai nou pe la Bănci; uf! Că n-avansează și ea mai repede în fund! Pardon! În back-office, cum se zice, că doar n-o să te exprimi vulgar, românește: în biroul din dos.) – așadar în drum spre masa din hol, trecu pe la baie să-și aranjeze fățăul (pardon! Look-ul), că cine știe ce dezastre produsese șeful cu barba lui țepoasă. Mulțumită de imaginea din oglindă, îi trimise o bezea, își aranjă un zuluf, apoi porni cu pas hotărât către post. Te pomenești c-o așteptau o grămadă de clienți. Chiar dacă, de vreo trei ani, clienții băncilor au devenit mai rari decât firele de păr din chelia șefului.

Banca răsună de trilurile domnișoarei Zizi care nu știa nici ea, sărmana, ce calități interpretative posedă, într-un registru amplu, de la notele supraacute până la cele în registru grav (și mai mult decât grav, că situația era așișderea).
„A...aaaaaaa....aaajutooooor!” răsunară vocalizele în urechile watch-guard-ului (fi-i-ar meseria de râs! Că nici la toaletă nu putea să stea liniștit), plecat și el cu treburi stringente, dar smuls din acestea de obligațiile din fișa postului, tocmai când dădea să-și încheie șlițul. Evident, fișa postului fiind prioritatea numărul unu, șlițul rămase pe locul doi, adică foarte descheiat, dând la iveală un motiv bine întemeiat și cauzator de alte supraacute țâșnite din gâtlejul deja suferind al bietei domnișoare Zizi. Ba încă, pudică din fire, își mai duse și mâinile la ochi, cu degetele suficient răsfirate, atât numai cât să se asigure că n-a visat. Chiar că nici nu visase, nici în cele mai negre coșmaruri, să se afle singură în Bancă (șeful de bună seamă că plecase), cu watch-guard-ul din tură descheiat la pantaloni și cu ditamai coșciugul pe masă. Rămânea adeseori să facă ore suplimentare, așa o sfătuise și șeful, să nu fie discuții la o adică, atunci când va fi propulsată în funcție cu viteză de supersonic, depășindu-i din mers pe cei care-și făceau stagiul cuvenit înainte de avansare. De obicei, în orele suplimentare, nu prea avea mare lucru de făcut: mai citea o revistă, îl mai vizita pe șeful, mai visa la viitoarea funcție, ... d-astea. Se mai rătăcea câte unul să-ntrebe de unde poate să ia niște covrigi, prilej pentru domnișoara Zizi să-și etaleze cunoștințele geografice de proaspăt absolventă de ASE, colea, peste drum de Bancă, la noi, la IAS.
Þipetele domnișoarei Zizi fură întrerupte de apariția din umbră (ca-n filmele regizate de Hitchcock) a unui personaj despre care domnișoara Zizi credea că e chiar locatarul coșciugului, fugit în mod fraudulos de la „domiciliu”, cum văzuse ea prin filmele horror cu vampiri. Își aminti repede că primul lucru pe care-l învățase când se angajase la Bancă fusese modul de acționare a alarmei, așa că apăsă îndârjit butonul acesteia. Cine mă-sa o dezactivase? De ce nu sună? Nemairezistând presiunii, gardianul o informă solemn că se afla în eroare: „Domnișoară, aceea nu-i alarma. Ați nimerit în... dotările mele.” Ofticată (nu se știe din ce motiv), Zizi abandonă „alarma” și, amintindu-și că e făptură vorbitoare, se hotărî să ia taurul de coarne, mai bine zis vampirul de colți:
- Cine sunteți, domnule? Și ce doriți?
- Vlad Þepeș! Ce mă mai întrebați? De două zile vă stau pe la uși, cerându-mi dreptul. Mă știți ca pe un cal breaz.
- Se prea poate, domnule, dar eu n-am memoria prea bună, când vine vorba de fizicul clienților. Și... acesta de pe masa mea ce e?
- După cum se vede, un coșciug.
- Și ce caută un coșciug gol pe biroul meu, domnule?
- Dar cine-a zis că-i gol, duduie?
- Aaaaaaaaaaaaaa!, veni replica inteligentă a domnișoarei Zizi care nu rată ocazia de-a mai acționa o dată alarma. Tot fără succes! Răcnetele gardianului o readuseră cu picioarele pe pământ și cu ochii pe coșciug.
- Și dacă nu e gol, ce conține acest coșciug, dacă nu sunt indiscretă?
- Nu sunteți indiscretă, sunteți dusă cu pluta. Ce poate să conțină un coșciug, altceva decât un biet răposat?
- Aaaaaa...jutooooor!, se auzi iar strigătul de luptă.
- Domnișoară, nu mai răcniți, să nu-l treziți pe amărâtu-ăsta, lăsați-l să se odihnească în pace! Haideți să rezolvăm odată treaba, că ne-așteaptă lumea să-și ia la revedere de la el.
- Luați-l! Luați-l cât mai repede! Nu-i frumos să lăsați lumea să aștepte.
- Păi cum să-l iau dacă mata ai zis să-l aduc?
- Eeeuuu? Am zis eu s-aduceți decedatul la Bancă?
- Păi n-ați zis „decedatul”, ați zis „titularul”. L-am adus.
- Titularul?
- Da! Titularul! Ãsta-i. Laie C, așa-l cheamă. CNP 1410527... Căutați-i repede contul, că n-am timp de pierdut. Când v-am zis alaltăieri că sunt împuternicit pe contul lui și vreau să scot banii, că pe-ai mei i-am cheltuit cu el prin spitale și l-am lăsat să-și pună pensia deoparte, să aibă de înmormântare, mi-ați zis că trebuie să vină titularul. Ia! A venit!
Domnișoara Zizi încerca zadarnic să-și amintească niște exerciții de yoga, ceva cu respirația, în timp ce luă dintr-un biblioraft regulamentul Băncii și începu să citească din el cu voce tare, doctă, să priceapă și vampirul cum stă treaba:
- „O persoană împuternicită pe contul bancar al unei alte persoane poate face operațiuni pe acest cont atât timp cât titularul de cont este în viață.” Susțineți, cumva, că... titularul care se află întins pe masă este încă în viață?
- Păi, știu și eu? Să ridicăm capacul să ne convingem.
- Nuuu! Vă rog, domnule, sunt sigură că se va găsi o soluție mâine, când va fi și domnul director.
- Cucoană, până mâine titularul se-mpute! Că n-am avut nici cu ce să-l îmbălsămez. Și nu-i mai eliberează nimeni certificat de-nviere. Și-apoi, eu azi am nevoie de bani, că mâine-l îngrop. Ce nu pricepeți?
- Domnule, regulamentul spune clar: „cât timp titularul este în viață”. În viață! Vedeți?
- În viață! Și ăsta unde-i? Că mi se pare că regulamentul nu specifică dacă-i vorba de viața asta sau de ailaltă. E? Hai, căutați mai repede în calculator, 141...
- Domnule, nu pot să dau banii unui mort!
- Dacă nu l-ați văzut, de unde știți că-i mort? Să deschidem capacul...
- Nu! Ce sunt eu, medic legist, să constat decesul sau dimpotrivă? Dacă l-ați pus în coșciug, înseamnă că-i mort.
- Dar n-am putea să ne prefacem că-i viu?
- Nu, domnule! Că nu suntem la Haloween. Și-apoi, cine-a mai văzut mort viu?
- Domnișoară, dumneavoastră nu l-ați citit pe Eminescu? „Un mort frumos cu ochii vii”. De unde știm că poetul nu se referea la mortul nostru?
- Al dumneavoastră, domnule! Al dumneavoastră! Eu nu posed niciun mort. Vă rog frumos, începu să se tânguie Zizi, ce vină am eu, dacă regulamentul...
- Și eu ce vină am că ăsta a-nghițit gutuia fără preaviz? Ce era să fac, când trăgea să moară, să-i zic să se mai țină până dimineață, la ora la care deschide Banca? Hai, zău, domnișoară, închideți și dumneavostră ochii, că nu vă controlează nimeni și ziceți că ăsta încă mai sufla când l-am trecut pragul.
- În coșciug!
- În coșciug, că doar nu era să-l urc pe bicicletă.
- Uitați ce e, programul meu de lucru s-a încheiat. Hai, plimbă mortu’!
- Nu! Aici stau, și eu și adormitul, până vă răzgândiți.
- Nu mă răzgândesc. Gardian!
- Ordonați, domnișoară!
- Dă-l afară!
- Pe care să-l dau, domnișoară, p-ăla viu sau pe răposat?
- Pe-amândoi!
- Nu se poate, domnișoară, nu știți vorba aia: „Morții cu morții, viii cu viii”!
- Atunci dă-l numai pe cel viu.
- Și cu mortul ce fac?
- Joacă table cu el!
- Nu știu să joc table, domnișoară.
- Și crezi că mortul știe??? Lasă-l aici!
- Nu-i bine, asta se cheamă sechestrare de răposat.
- Atunci fă ce vrei. Nu mă mai interesează. Eu n-am învățat la facultate ce se face cu titularii din coșciug. Am plecat!
- Domnișoară, și cu banii mei cum rămâne? Să știți că dacă nu mi-i dați, mâine dimineață tot aici sunt, cu mort cu tot, cu alai, cu popă și cu fanfară dacă e nevoie.
- N-aveți decât s-o aduceți și pe Madona! Poate reușiți să fiți mai convingător. Bună seara!

„Iartă-mă, Laie, că ești îngropat de trei zile. Da’ am zis că dacă mă folosesc de păcăleala asta, o să țină. Acum mai trebuie să plătesc și chiria pentru coșciug. Mă gândeam că dacă mi-or da ăștia banii, o să am de unde...”



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!