agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 969 .



Benzina și noi
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2013-12-09  |     | 



BENZINA ȘI NOI
Motto: Il n’y a pas de temps a perdre
Sinon tout l’quartier va brûler
(Sacha Distel – Incendie à Rio)
Fură deranjați de mirosul de ars.
- Ai uitat ceva pe aragaz? întrebă Jenel.
- Nu cred, că nici nu am făcut nimic azi la bucătărie decȃt sandvișurile alea, fără foc, replică Ioana.
- Miroase urăt, ce naiba e?! … o fi ceva în priză. Sau au dat iar vecinii foc la frunze, că nu se mai termină odată!
Pentru a se convinge, Jenel ridică un colț al perdelei, iar ceea ce văzu îl băgă în sperieți. Din garajul profesorului Mităchescu, aflat la cȃteva zeci de metri de casa lor, se vedea ieșind un nor gros de fum negru.
- Repede, sună 112! Arde la Mităchescu!
- Ei, na, și dacă arde, ce? Ce mă doare pe mine?
- Păi nu te doare, dar dacă se întinde focul? Ce, vrei să luăm foc și noi? strigă Jenel, repezindu-se afară să-și protejeze avutul.

***
- Tăticule, Olimpiadă ăstă vrea să ia pielea de pe noi. Iar mi-a trȃntit un trei azi, deși m-am descurcat la tablă. Să știi că eu la el la meditații nu mă mai duc.
Dialogul se repeta aproape periodic în casa familei Stoian. Emil, fiul cel mai mic al familiei, elev în clasa a zecea, nu reușea deloc să intre în grațiile profesorului său de matematici. La gimnaziu era printre copiii buni, dar de cȃnd venise la liceu, lucrurile se schimbaseră dramatic. Suita de note mici și foarte mici de la începutul clasei a noua a fost întreruptă când domnul Stoian a aflat că metoda sigură de a promova este vizita periodică acasă la profesor, pentru “meditații”, de fapt o sedință de socializare care dura puțin peste 30 de minute, dar era taxată ca două ore de pregătire intensivă. E drept domnul profesor, fair play, nu le cerea tuturor celor șase sau opt copii de diferite vȃrste să platească ora la prețul pieții, se mulțumea și cu mai puțin. Mai ales că în ghiozdanele tinerilor, chiar dacă lipseau culegerile lui Ionescu-Þiu sau Gheba, se puteau găsi alte “chestii țărănești” (“Eu nu sunt adeptul progresului, mă domnule mă, am rămas ca pe vremea bunicii, manȃnc numai de la Þară, nu de fabrică”, spunea Mităchescu cui voia (sau nu voia, nu avea importanță) să-l asculte).
- Păi … și ce să facem? Dacă nu mai mergi la meditații, ăsta ar fi în stare să te lase repetent. Alți copii ce fac?
- Păi unii se mai duc acolo, dar acum a inventat altceva, în loc să-i țină de vorbă o juma de oră îi pune să-i spargă lemnele sau să-i sape grădina.
- Ce?! Eu nu te pun la muncă în curtea noastră și să mergi să slugăreșți la el? Nu accept una ca asta! izbucni tatăl. Sa nu te prind!...
Emil se abținu să mărturisească … deja muncise prin casa profesorului împreună cu colegul lui de bancă, când scosese covoarele să le bată și lustruise parchetul.
- … Și ce ziceai că fac ăia? reveni tatăl?
- Păi … ce să facă … unii duc plocoane, cică deschid ușa cu capul.
- Cum adică? se miră omul. Aaaa, da, cu capul ha, ha, bună asta. Și … cam ce duc?
- Nu prea știu, din alea de nu se prea găsesc sau sunt scumpe: băuturi scumpe, de mâncare de la țară …
- Nu fumează, să-i ducem niște țigări de-alea nasoale?
- Ce țigări, că acum se găsesc și în piață, nu mai e ca pe vremea ta când luai de la vaporeni. Da’ oricum, nu ia țigări, nu fumează și nici nu suportă fumul. Cică s-a întoxicat când era student și de atunci nu mai vrea țigări.
- V-a zis el asta?
- Nu, da’ am auzit și eu …
Domnul Stoian rămase pe gânduri. Nu protestă când Emil trânti ușa apartamentului, nici nu-i trecu prin minte că băiatul renunță la învățat în acea seară în favoarea unor ore petrecute în fumul de la Calul Bălanului. Trebuia să găseasca rapid o idee, altfel fiul lui avea să rămână corigent la matematică, ceea ce …
Deci, țigările ieșeau din calcul, proful nu suporta fumul. Alimente de țară … de unde naiba, că și pentru un amărât de vițel trebuia să cunoști jumătate din posesori de vaci din județ și să stai la coadă ca pe vremea lui Ceașcă până taia vreunul. Porc … știa că nu mănâncă ăla, că “cade greu la stomac, mă doamnă mă”, așa cum aflase de la o colegă de serviciu. Curcan? Costa mult, și nu putea să-i ducă doar o bucată, ca la porc sau vițel, la pasăre sau i-o dai toată sau n-o mai dai. Deci, în cazul lui, n-o mai dădea. Cosmetice? Mergeau la o femeie, dar la Olimpiadă … chiar dacă avea nevastă, poate îi dădea cu parfumul în cap.
“Ce să-i duc fraților, ce Doamne iartă-mă să-i duc, că înnebunesc și rămâne băiatul repetent, și-i sparg capul ăluia de intrăm amândoi la pușcărie și ne râde lumea. O să-i duc o bombă atomică, vorba aia, că e scumpă și poate-l satisface!”
Dimineață, când îi sună telefonul deșteptător îi mai veni o idee … “o să-i dau un celular, băga-și-l-ar!...” înjură omul, nedormit și obosit de atâța muncă cu imaginația.
Când își porni Dacia să meargă la lucru, dl. Stoian mai înjură o dată:
- Să te ia naiba de rablă, că nu și eu bani să-mi iau mașină în locul tău! Fiervechiullupește, manânci benzină ca o mașină de formula 1, dar mergi ca o bicicletă cu pană de cauciuc! Că dacă aș avea bani te-aș arunca direct la rampa de gunoi, că nici nu mi-ar mai da bani aia pe atâta rugină!...
Înjurăturile își făcură efectul asupra mașinii produsă la Colibași cu 25 de ani mai devreme, iar motorul vechi și nesegmentat începu să pârâie trist și anemic, destul cât să străbată cei 3,274 km până la firmă. 3,374 în acea dimineată, pentru că trebuia calculat și ocolul prin benzinărie.
- Cum, bă nea Ilie, iar s-a scumpit, fir-ar mama lor a dr… înjură din nou dl Stoian, scotând din buzunar o bancnotă mototolită. Ziceam că-mi ajunge și de țigari, dar cred că azi iar fumez de la alții, ca înainte de leafă. Ptiu, fir-ar a dracu de benzină, nu te mai poți atinge de nimic zilele astea. Pe vremea ălora nu-ți dădea decât 15 litri, acum îți dă cât vrei, da’ iei 5 litri, că n-ai cu ce plăti mai mult …
Ieșind cu Dacia din stație, dl Stoian își dădu o palmă peste frunte. Scoase, febril vechea-i cărămidă Alcatel din servietă și își sună fiul.
- Mă Emile, Olimpiadă ăla al tău are mașină? Are? De care, cu benzină sau pe motorină? Benzină … Dacie ... aha … bine mă, hai, vezi ce faci acolo.
Salvat! Dacă benzina era scumpă pentru el, tot scumpă era și pentru profesorul de matematică, probabil că și el blestema la fel de tare guvernul și își plănuia cu grijă deplasările. Avea să-i cumpere o canistră de benzină, iar dacă nu-i ajungea o să-i mai ia, să-l sature, să înoate în benzină! Dar fiul lui va trece clasa și peste câțiva ani vor râde împreună de felul cum l-au fentat pe proful ciubucar. Iar de bani ... vedea el, renunța și la bere, doar era pentru fiul lui.

***

- Tată, nu găsesc canistra aia, ai vreo idee unde e ?
- La ce-ți trebuie ție canistra ? E în portbagaj, la Dacie, răspunse Mităchescu.
- La Dacie ?! păi ... a venit un domn Stoian, să-ți dea niște benzină, și nu știu unde s-o pun. Dacia e la tine, nu ?
- Ia întreabă-l, mă tată mă, are un copil la clasa a zecea B ? Unu Emil ? Cred că ăla e. Te descurci tu cumva cu benzina, las’ că-i bună, e băiat deștept Stoian ăsta. Ai grija, să nu fie mai puțin de douăj’ de litri, cât ia o canistră, își sfătui profesorul fiica și închise celularul.

***


Mităchescu își parcă Dacia pe trotuar, în fața porții garajului. Obișnuit cu vechea lui mașină, profesorul se uită cu regret la garaj, în care, de trei săptămâni, își adăpostea noul Opel Astra. « Tu stai la adăpost, în garaj, iar biata Zambilica stă în drum, ca milogii ! » își mustră el noua achiziție. « Oi fi tu mașina de sute de milioane, dar câte n-a văzut Zambilica mea ... și acum o las la copiii străzii, să ruginească, săraca ! Până o să ajungi tu să ... »
Lăsându-și gândul neterminat, Mităchescu mângâie Dacia pe capotă, mai aruncă o privire critică spre garaj și intră în casă.
- Sărut mana, tată, ce faci ? îl întâmpină fiica lui.
- Ce să fac, ma tată mă, sunt frânt ! Unde-i maică-ta, să-mi facă iute un ceai de tei, și dă-mi și mie un whisky de-ăla bun, să ma dreg.
Savurându-și băutura, omul își aduse aminte de Stoian.
- Ce-ai făcut cu ăla cu benzina ? Ai luat două vedre, cum ți-am zis eu? Sper că nu te-a păcălit, că știu cum sunt ăștia, vor să treacă clasa degeaba!
- Am luat-o, cum să nu. Douăzeci de litri fix, îl liniști fetița.
- I-ai oprit și canistra ? I-o trecem în cont pentru nota următoare.
- Păi n-avea canistră, a tras din rezervor și am măsurat-o cu un bidon de doi litri.
- Și în ce ai pus-o ? Știi că nu e bine să păstrezi benzină în plastic, să nu ia foc, dracu.
- Nu, tată, am pus-o in fier, cum scrie la carte. Am luat un lighean din magazie, l-am curățat bine și am pus benzina în el.
- Cum să pui benzină în lighean, mă tată mă, strigă profesorul. Se evaporă degeaba, nu știi că benzina se evaporă repede ? Trebuie acoperită iute! Unde ai pus ligheanul? Nu mai rămâne nimic până mâine și îl las pe ăla micu repetent, mă tată mă!
- Ligheanul? E în garaj, pe bancul ăla din fund, în spate la mașina nouă. E pus bine, să nu calce careva în el, e chiar sub bec, îl vezi imediat.
Grăbindu-se să limiteze paguba, Mităchescu se repezi la garaj. Mirosul de benzină îi izbi nările de cum deschise poarta, iar el rămase o clipă să se bucure de parfum, atât de rar pe vremea comuniștilor. Apoi găsi și apăsă întrerupătorul.
Lumina îl copleși ; în loc să se aprindă, becul explodă, filamentul incandescent aterizând exact în ligheamul de pe bancul cu scule.

***

- Uf ! au reușit să-l stingă, anunță, ușurat, Jeane, intrând în casă. Dar dacă mai stăteam nițel, cred că ardea toată mahalaua, că lui Olimpiadă i s-a făcut rău, iar nevasta-sa si fie-sa nu se gandeau să sune la pompieri.
- Au reușit să salveze ceva ? întrebă Ioana. Am auzit tot felul de bubuituri, parcă spărgeau lemne.
- Au salvat casa, dar garajul și magazia de lemne s-au dus în mă-sa. Avea, cică, în magazie și niște butelii de voiaj, voiau să plece la munte la vară, alea or fi sărit în aer. Plus mașina, cică avea rezervorul plin, dracu a luat-o !
- Care mașină, că am văzut-o pe trotuar, a bubuit-o cu camionul de pompieri s-o dea la o parte din drum.
- Aia da, Dacia au făcut-o praf pompierii, ca să poată intra în garaj. Dar era Opelul cel nou în garaj, ăla argintiu de l-am vazut noi acum trei săptămâni, al lor era. Ei, bine că s-a terminat, la noi nu e nici o problemă, am verificat eu prin toată curtea, doar funingine, de ne-a înnegrit tot, o să avem de spălat geamuri și alte alea. Încolo ...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!