agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 802 .



al naibii a fost și Voltaire...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dasy ]

2014-06-11  |     | 



Mereu am căutat să știu ce-i omul. În afara faptului că judecă, bine sau prost, că este capabil să facă un anume lucru, că-și pune întrebări căutând răspunsuri în altă parte, totuși ce-i omul? În afara faptului că simte, afirmă, înțelege, dar totuși având o perlă în mâini, mă întreb așa-n mintea mea, de ce o aruncă? Ei bine, puteți spune, ei bine astea-s chestiuni fumate de noi toți și chiar nu mai are importanță acum sau mâine sau cândva...
Esența? Esența cui? Oh, da, parfumul vieții suntem, deci să-l tragem pe nas, de parfum zic, să trăim viața tonți și proști fără să privim la frumusețea lucrului care conferă cugetarea. Nu este asta o altă ipoteză? Păi este! Așadar să mergem mai departe: cum numim lucrul care se află în afara cugetării? Mulți ar spune: ”un nimic”. Este o alegere sau o alternativă? Hm, de ce mi-o bate capul cu asta? Nu-i așa, cititorule, că o știai de mult? Nimic nou, nimic șocant, nimic care să definească nimicul. Nu există răspuns corect. Există lucruri. Când acest lucru se duce spre cugetare devine lucrul obiect. Cartea Genezei ne spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul și asemănarea Lui și a folosit ca materie pământul (res extensa). Apoi a suflat asupra lui Adam Spirit (res cogitans), așa că omul este și substanță întinsă și substanță cugetătoare. Corpul este divizibil din firea sa, pe când sufletul e indivizibil. Nu ne putem întinde sufletul, ci doar putem cugeta. Să mă depărtez totuși de lucrurile serioase pentru că ele, totdeauna, sunt și periculoase.
Să vorbim de timpul liber. E o ironie aici, mai degrabă un fals. Păi care timp liber? Nu este timpul stăpân pe timp? Este! Prin urmare, timpul nu este liber, deci nici tu și nici eu nu suntem liberi. Suntem slugile lui. Da domnule, dar suntem niște slugi fericite. De ce fericite? Avem o viață, nu? O trăim, nu? Ce mai contează restul? Avem picioare? Avem. Păi să călcăm pământul ăsta în picioare și să lăsăm dracului filosofia.
Stând în parc. Pe o bancă. Stau și privesc aiurea doar câteva minute. Cine sunt? De ce judec pe Homo faber? Iar mă apucă complicațiile existențiale. Nu că-s proastă, al naibii a fost și Voltaire. De ce să-mi bat capul cu Voltaire? Vorbeam parcă de timpul liber? Îți pasă cititorule? De ce? Uite ce-ți spun acum, dar tu mă poți contrazice dacă vrei că de-aia ne-am adunat aici, zic așa: timpul liber permite o asociere a calității și continuității. Am zis ceva deștept? Sigur că nu! Ha!
Mă folosesc de intuiție să clasific ori să clarific un lucru atât de dificil și complex, dar care are și substanță? Ar trebui să mă ridic și să-mi uit teoria, să trec peste mine cu privirea. Privirea se oprește pe vârful pantofului meu. Natura a otrăvit ideile mele aiurite. De unde și către unde se îndreaptă toți oamenii din parc? Eu sunt omul care acționez sub impulsul imperativului ipotetic? Rămâne o întrebare din perspectivă kantiană să-mi contrazică acțiunea lipsită de morală. Recunosc, … sunt o naivă! Fac parte dintre oamenii care nu știu unde se află. Acest text e o apologie a staticii? Ei na, este o apologie a apologisticii din zona crepusculară. Hai că asta sună bine!
Aud muzică. Mă îndepărtez. Epicur spunea că plăcerea este absența durerii, a suferinței. Aderă și tu, dragă cititorule, aderă la calitatea fericirii anulând durerea. Nu-ți cade bine fericirea când sângele-ți curge? Trăiesc în parfumul unei femei îndrăgostite. Las ținuta și forța. O las omului. Las frustrarea lui Simone Weil, mereu invidioasă pe locul meu din parc.

Dansez și cânt atunci când sunt singură, dar zâmbesc la oameni încruntați și las în urmă parfum de femeie îndrăgostită.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!