agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 590 .



Până unde se întinde pielea (6)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [abcdefghi ]

2014-07-24  |     | 



♫ Mă plimb cu capu-n jos
Să nu spui nimănuuui
Văd norii întor… ♫
- Dă mai încet boxele alea și nu mai cânta nici tu. Mă doare capu’ și simt că îmi explodează. Păi ce dracu, îți bați joc de mine?
- Da’ fără să țipi nu poți ?
- Păi dacă nu înțelegi.
Claudia se mută în camera cealaltă. Își deschide telefonul și o întâmpină un mesaj de la Andrei : “Edi a murit.” Destul de scurt mesajul ; trei cuvinte ce par să îi tragă șuturi Claudiei în stomac, ce o trag de păr și o izbesc de toți pereții.
Andrei își revine puțin și continuă cu un al doilea mesaj : “suntem lângă cimitir”.
- Mamă, vezi că plec.
Tot ce poartă e un tricou negru și niște pantaloni scurți galbeni. Părul e ud și încearcă să îl prindă în coadă în timp ce fuge. Abia mai poate să respire.Pieptul ei se aglomerează. Tot aerul se înghesuie. Ploaia se oprește. Asfaltul e umed și ochii ei mult mai uzi.
Andrei își înfige mâinile în corpul mort și încearcă să-l ridice.
- Ridică-te!Termină cu joaca!Hai să mergem la o bere!Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Ridică-te!Ridică-te!Ridică-te! Îți fac cinste! Putem să stăm la masa aia de lângă geam, unde poți tu să faci gluma aia cu „geam avut și geam pierdut”. Nu muri!Mai stai puțin!Ridică-t..
Se pune lângă el pe asfalt. Eduard e mort și de asemenea și o parte din Andrei.
- Nu!Nu!Nu!Nu!Nu!N…
Claudia își ascunde fața în mâini. Și-o pitește de tot răul ce are loc în momentul ăsta, în lumea asta. Cezar o ia de gât și se așează lângă mort pe asfalt. Nimeni nu mai zice nimic. Ochii lor se usucă de parcă toată umiditatea s-a teleportat printre stele. Spiritul lui Edi se dezbracă. Își dă pielea jos și rămâne o amintire goală. Începe să coboare scările spre casa mea. Am vrut să îl iau de acum o oră, dar l-am mai lăsat puțin cu ei.
Andrei vede ieșind din buzunarul de la tricou un bilețel. Îl scoate și îl bagă în buzunarul lui. Acum nu poate să citească. Are ochii prea grei și mintea i se împrăștie prin tot capul. Andrei își caută telefonul. Se ridică, îl ia de pe marginea drumului și sună acasă la Eduard. Îi sună pe bunici. Nu răspunde nimeni.Ajutat de Cezar, cară cadavrul spre casă. Un vânt subțire mușcă ușor din fețele lor pierdute. Merg ca niște roboți. Nu se mai gândesc ce fac, pe unde merg sau dacă corpul pe care îl cară e greu. Ajung acasă la Eduard. Bunicii sunt în curte pe o canapea.Văzându-și nepotul, se pun în genunchi în fața morții. Își pregătesc o ultimă rugăciune. Îl strigă disperați pe Dumnezeu să vină să îl salveze. Dar Dumnezeu nu apare. Îl strigă din nou, dar tot nimic. Toate astea se petrec în gândul lor. Gurile sunt cusute cu o ață groasă ce se rupe odată cu strigătele. Îi pun cadavrul jos, lângă sufletele zgâriate și se îndreaptă spre poartă.
- Ia stați.Dar ce s-a întâmplat?
Cezar întoarce capul.
- A alunecat, bre. A alunecat pe strada aia cu cimitirul. Și-a spart capul. A picat pe un bolovan sau nu știu ce dracu era ăla.
Andrei își dă seama că Cezar nu văzuse creatura din întuneric. Se întreabă de ce.
- Bă, tu chiar nu ai văzut acel monstru ce îl ținea pe Edi în brațe?
- Trebuie să te odihnești.
Cei trei pornesc spre casele lor ținând strâns în pumni un gol ce începe să se mărească. Andrei se pune în pat și scoate bilețelul.
“Știu că o să mor. A venit și mi-a zis. Nu știu cât timp mai am. O să vin înspre voi chiar acum. În caz că nu ajung, vreau să vă scriu câteva lucruri. Ok, habar n-am ce să vă scriu./Vreau să știți că/*cuvintele astea sunt tăiate cu o linie strâmbă* De când ne-am cunoscut /am simțit/*și astea sunt tăiate* am știut că sunteți cei mai tari.”
Începe să recitească cu voce tare:
- “A venit și mi-a zis.” “Știu că o să mor. A venit și mi-a zis.”
Andrei e pângărit de întrebarea „cine?”. Mai îngrijorat e de faptul că știe răspunsul.
Somnul nu intră în discuție acum. Se așază pe canapea. E obosit, murdar și nesigur. Își lasă capul pe spate și își amintește o mică glumiță de-a lui Eduard.
„Bă, dacă mor, să îmi puneți unghii cu gel, că am văzut că se poartă la evenimente din astea importante. ”Zâmbește și apoi plânsul îl dărâmă, îl domină. Ochii îi curg fără să se oprească și corpul e ca un burete uriaș pe care se șterge. Deschide cabina dușului și intră cu tot cu haine. Dă drumul la apă, închide ochii și se ghemuiește pe jos.
Cezar desface o sticlă de tărie și caută un pahar. Găsește unul potrivit și îl pune pe masă. Bea direct din sticlă.Ia două guri și iese pe balcon. Privește în casele oamenilor. Privește în casele oamenilor și nu vede nimic.
Claudia se minte că doarme. Ține ochii închiși de peste 30 de minute. Îi forțează să rămână așa. Și așteaptă să adoarmă.
Andrei iese din duș și se schimbă în niște haine uscate. Își trântește două perne în pat și se așează pe ele. Se gândește la Eduard și la cine a venit după el.
.............................................................................................................................................
A trecut o lună de la înmormântarea lui Eduard. Deja rănile încep să se strângă. Un ușor început de vindecare.
Andrei, Claudia și Cezar stau chiar acum în bar, alături de trei beri reci.
Locul de lângă geam au decis să îl lase liber. La radio începe o piesă cântată de Andra. Cezar își bagă degetele pe gât și încep să râdă. Andrei împrăștie niște cuvinte pline de ironie:
- Termină! E o capodoperă. Versurile ei sunt niște metafore
Cezar pleacă la bar și se întoarce cu încă 3 beri. Trec 3 ore. Amețeala s-a decis să locuiască în ei pentru o vreme. Andrei se ridică și pleacă.
- Noi mai stăm?
- Cum vrei.
- Mă duc să mai iau două beri.
- Ia și țigări.
- Mai bine mergem la mine acasă. Ăștia închid acum.
Claudia își ia geanta, o scutură puțin și îl urmează pe Cezar spre ieșire.
- Destul de mișto luna, nu?
- Aha.Când eram mică mă întreb dacă încap în ea. O vedeam așa mică și mă imaginam înghesuită în ea. Eram așa fericită.
Cezar râde puțin și începe să se dezbrace.
- Ce căcat faci?
- Mă simt bine. Luna stă goală în fața mea. Oamenii ăștia stau triști și se ceartă sub becul de la bucătărie. Căldura asta e răcoroasă atât cât trebuie. E unul dintre momentele când pot să zic că sunt liber. Poate e vreun clișeu din nu-știu-ce film amoros-romanticos dar nu-mi pasă deloc.
- Tu crezi că luna asta stă goală doar în fața ta?
Sunt amândoi complet goi .
- Și acum?Ce se întâmplă?
Cezar se apropie de ea și frige ca un foc de tabără. Ia o bucată de cretă de pe jos și îi încercuiește sânii.
- Ce dra..
- Păi luna o să dispară spre dimineață. Încercam să fac și altele.
Cei doi copii ai lunii par să strălucească foarte tare în ochii lui Cezar. Se învelește cu o noapte destul de fină și adoarme pe picioarele Claudiei la capătul podului. Ea își aprinde o țigară și își imaginează cum se ghemuiește în lună.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!