agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1288 .



Dialoguri cu Anne - plecarea mea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sophia.c ]

2014-08-04  |     | 



Vara pândea de după copacii bogat înfrunziți ai sfârșitului de mai, iar eu și Anne ne pregăteam de o nouă vacanță de vară în care sa colindăm străzile încinse ale orașului cu ținta sau fără, după cum ne descurcam acasă. Pretexte se găseau; mergeam, ba la biblioteca, ba la cercul de pictură sau inventam dureri de dinți imaginare și dădeam fuga la dispensar.
Toate aceste strategii nu aveau alt scop decât să ne facă să simțim starea aceea de libertate de-a râde de toate nimicurile, de-a intra în magazine doar ca să ne amestecam cu mulțimea aceea de oameni și cel mai mult ne plăcea centrul orașului, acolo unde erau încă, prăvălioarele foștilor negustori- acum magazine de stat, pline cu standuri încărcate cu rochii înflorate (câte cinci-sase la fel, asa încât pe strada vedeai din loc în loc același model de rochie pe diferite doamne), fuste vaporoase sau bluzițe chimono.
Ne urcam de la capăt de linie în autobuzul 22, cumpăram de la taxatoare câte un bilet de 50 de bani și ne simțeam ca niște amazoane puternice în căutarea cine știe căror aventuri nemaivăzute.
Intram, uneori la plăcintarie unde cumpăram câte o porție de plăcinta fierbinte cu brânză aurie înecată de stafide dodoloațe, sau ne cumpăram bilet la Cinema și intram de multe ori a doua oară sa vedem câte un film care ne plăcuse mai mult, cum pățisem eu care o târâsem pe Anne după mine să văd de trei ori Zorro, că mă lua cu leșin de dragul lui Alain Delon.
Escapadele noastre aveau loc cam odată pe saptămână, în rest ședeam în cartierul nostru de blocuri plin de copii și adolescenți unde seara începeau să se țeasă povești de dragoste frumoase care se terminau sau nu cu câte o nuntă sau cu câte o dramă. Cu un an înainte pusesem și eu ochii pe un băiat cu vreo șase ani mai mare ca mine –( o puștoaică de cincisprezece ani) , despre care credeam că n-o să se uite nici măcar in treacăt la mine. Toate fetele umblau după el, dar băiatul nu părea să fie vreun Don Juan, cu toate că îmi rupea inima când ieșea seara să joace volei intr-un cerc de vreo douăzeci de fete și băieți mai mari ca mine și-l vedeam cum râdea și glumea cu celelalte. Mă culcam plângând cu sufletul făcut țăndări și-mi juram că mâine o să fac eu ceva să-i atrag atenția.
Anne, singura care știa totul despre mine, îmi spusese că nu merită să mă dau de ceasu morții, cartierul și orașul, fiind plin de băieți chiar mai frumoși, dar eu îi spusesem că putea să mă curteze și Alain Delon, eu îl vroiam de prieten pe Șerban, punct!
Soarta m-a ajutat, în felul în care conform proverbului “Dumnezeu te pocnește cu o mână și te mângâie cu cealaltă “, mă cățăram zilnic câte o oră pe bara de covoare și făceam fel de fel de giumbușlucuri (Nadia Comăneci fiind în perioada ei de maximă glorie, ne înnebunise pe toate) căpătând chiar o anume admirație din partea fetelor din bloc pentru complexitatea miscărilor. Numai că în ziua aceea, în timp ce mă tot agitam eu pe bară l-am văzut pe Șerban traversând cu un casetofon în mână, moment în care mi-a alunecat mâna și-am căzut secerată în genunchi pe betonul zgrunțuros de dedesubt. Am simțit că leșin de durere și-am dat să mă ridic repede sperând că n-a văzut…. Dar văzuse că alerga fix în direcția mea care aveam genunchiul stâng, carne vie cu sângele șiroind. Sentimentele mele erau un adevărat tsunami; îmi era rușine că mă vede în halul acela, mă durea piciorul dar și coasta de-mi venea să urlu, dar n-am mai avut timp să procesez toate cele ce-mi treceau prin minte că el era lângă mine și mă ridica încetișor în brațele lui puternice. Oceane de fericire mă învăluiau din toate părțile, mă uitam la distanță de vreo câțiva centimetri în ochii aceia de un verde clar, limpede și-I simțeam mirosul proaspăt, curat amestecat cu o unda de tutun.
- Hai să te duc acasă! se oferi Șerban.
- Nu! nu vreau să mă vadă mama așa! … da de unde! nu voiam să se termine momentul acela, parcă niciodată.
- Păi și ce facem că ești rănită! Nu te pot lăsa aici!
“ Nu mă lăsa, niciodată! ține-mă mereu așa în brațe! “ îmi ziceam în gândul meu, prinsă cu totul în vraja aceea. M-am gândit mereu, anii de după, câte de frumos și inimitabil e momentul în care te îndrăgostești prima oară! Cât de fragil e sufletul care nu cunoaște nici minciună, nici trădare, nici durere atunci când se lasă cu totul în grija acestui panaceu universal din ale cărui ingredinte suntem făcuți chiar noi.
- Uite, eu stau chiar aici vis-à-vis, la etajul trei! Dacă vrei, eu te pot spăla și pansa că am făcut armata la sanitari, mă pricep!
“ Dacă vreau! M-aș duce cu tine și în Siberia“ îmi spuneam în gând, gândurile acelea de primă dragoste, care nu cunoaște nici frică, nici rușine sau prevedere și cel mai mult; nu-I poate sta nimeni împotrivă. Așa că am acceptat și m-am dus cu el în apartamentul lor unde nu era nimeni acasă la ora aceea, decât eu și cu el. M-a lăsat pe o canapea micuță din hol și s-a dus la dulapul din baie de unde a venit cu pansamente, ceva apă oxigenata și leucoplast. În tot acest timp începuse să-mi revină o brumă de rațiune și-mi era rușine că acceptasem atât de ușor să mă duc în casa lui… oare ce o fi crezând despre mine?... avea o casă plină de flori și de cărți, mobilată cam la fel cu noi toți din perioada aceea comunistă, unde totul era uniformizat; case, mobile, haine, convingeri, opinii!
L-am privit din nou în ochi și mi-am găsit vocea să-I spun;
- Îmi cer scuze că am venit! Poate era mai bine să mă duc la dispensar… și m-am ridicat să plec.
- Unde să te duci? acuma ești la mine, nu-ți fie teamă că nu-ți fac nimic rău, doar îți spăl și pansez rana și, dacă vrei, te conduc acasă!
Asta s-a întâmplat; mi-a spălat și mi-a pansat genunchiul și jur până în clipa când o să mor că nu știu cine a început… poate eu, poate el, dar ne-am pomenit sărutându-ne în neștire. Eu, bineînțeles că nu mai judecam, dar Șerban a avut un moment de luciditate și s-a oprit la timp. S-a dus mi-a facut un suc de portocale după care m-a condus până în fața scării mele, promițându-ne să ne vedem spre seară.
Așa a început prima dragoste din viața mea, care durat un an. Un an în care am început să cunosc pas cu pas toată frumusețea unei dragoste curate dintre un băiat și o fată care își juraseră să se căsătorească imediat ce viața va permite. Ne întâlneam pe ascuns din cauza alor mei, dar fetele mai mari din vecini știau că e îndrăgostit lulea de mine și începuseră chiar să scoată vorbe urâte despre faptul că ne întâlneam la el! Pe vremea aceea era cumplit de grav, numai că noi știam că nu făcusem nimic “rău “ și asta doar din frica de-a nu avea alte surprize, anticoncepționalele fiind total necunoscute de noi în acele vremuri. Privind retrospectiv, cred că aceea era dragoste adevărată care dădea dovadă de răbdare, de sacrificiu și de loialitate. Cât despre loialitate, el a avut-o față de mine până la sfârșit… numai că eu nu i-am răspuns cu aceeași monedă. Așa să face că in vara următoare, fiind în vizită la niște rude cu părinții mei am cunoscut, întâmplător, pe cel care avea să-mi fie dragostea dar și durerea mea, soțul, prietenul, uneori dușmanul meu… tovarășul meu de viață pentru totdeauna. Dacă vreau să fiu ipocrită spun că n-am înșelat… era doar o dragoste platonică, dar aș minți! Nu era o dragoste platonică, era una desăvârșit de frumoasă care i-a sfâșiat sufletul lui Șerban, omul care avea să mă urască pentru tot restul vieții.
Pe Toma l-am cunoscut chiar în ziua când ne întorceam acasă. Nu l-am remarcat și vrut eu cum făcusem cu Șerban, ci a fost exact invers. Mi-a scris câteva scrisori și m-am pomenit cu el la poarta școlii într-o seară. Era mai mare ca mine cu zece ani – un băiat frumos, înalt cu niște ochi albaștri ca cerul senin de vară. A știut cum și ce să-mi spună că am fugit cu el chiar în seara aceea, fără să fi știut cineva de mine și fără să-mi fi trecut vreo clipă prin minte că acolo și atunci se termina și adolescent și copilăria mea și avea să înceapă drumul greu și plin de durere deopotrivă cu împlinire al vieții mele. Odiseea mea cum spune Anne.
Anne, după care am plans toate cele șase luni cât am stat fugari, poate mai mult ca după mama.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!