agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 807 .



Madlen
proză [ ]
Roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2014-08-21  |     | 



Picătura de sânge căzu pe marmura albă. Madlen își băgă imediat degetul în gură furioasă, uitându-se în toate părțile, neștiind ce să facă. Lama cu care vroia să deschidă plicul, căzu de asemenea pe pardoseala lustruită de meșteri renumiți. Madlen se îndepărtă de lângă măsuța; împletită, vopsită într-o culoare neobișnuită, dar frumoasă, gri. Crenguțele stăteau chinuite în pătrățele mici susținând un serviciu de tărie, cu pahare din sticlă de calitate, groase, cu tăieturi aproape diamantate.
Madlen turnă din sticla imensă, pătrată, lichidul maroniu blond, într-un pahar, băgându-și degetul în el. Sângele lăsa fumuri roșii în lichid. Blonda luă plicul nervoasă și-l puse în lumină, pentru a vedea mai bine prin el, dar era imposibil de data aceasta, pentru că era unul din plicurile acelea vechi, cu căptușeală de culoare închisă înăuntru. Nu se putea distinge decât mărimea scrisorii vag. Madlen era furioasă de acuma, ochii parcă împroșcau foc în jur nu mai știa ce să facă. Se auzi un scârțâit de ușă, iar pașii traversau livingul imens către curtea de vară. Bărbatul, bine făcut, îmbrăcat într-un costum frumos, asortat parcă la corpul său atletic, se apropie de măsuța cu băutură și turnă un pahar de coniac înaintând cu el în mână către piscina din curte. Apa transparentă dădea naștere razelor de soare cu micile ei valuri. Bărbatul orbit de lumina puternică se întoarse cu spatele la piscină. Madlen aproape că încremenii în debaraua pentru prosoape și schimburi de plajă. Se uita prin crăpătura ușii, urmărindu-l pe bărbat cum se apropie. La un moment dat distanța era atât de mică, încât a fost nevoită să-și țină respirația. Bărbatul stătea pironit în fața ușilor debaralei, urmărind un păianjen imens. Acesta dispăru urcându-se pe unul din firele sale către etajul casei.
- A, stai că nu-mi scapi tu așa ușor! Bărbatul o luă la fugă prin living.
Madlen era aproape să clacheze, dar n-o făcu, luă paharul cu degetul în interior și bău amestecul de coniac cu sânge pe nerăsuflate. Picături mici și fierbinți de apă își făcu apariția pe tâmple și pe gât, lăsă plicul din cealaltă mână pe un raft și rupse un cearșaf cu dinții făcându-și o fașă, după care scoase cu grijă degetul din pahar pansându-l. Luă paharul mânjit cu sânge și rămânând încă acoperită de balconul de la etaj, se apropie de măsuța cu băutură punând o cantitate considerabilă până ce se diluă întreaga cantitate de sânge din pahar clătind ușor după care îl bău strâmbându-se.
- Așa, din mine ai ieșit, în mine ai să te întorci!
După care mai puse puțin coniac clătind și turnă peste picătura de sânge de pe pardoseală, pe care o șterse cu degetul pansat strâmbându-se de durere.
- Vi și tu cu mine, nu te las aici!
Luă scrisoarea care în tot acest timp rămase pe raft și o băgă în buzunarul pantalonilor la spate, după care șterse paharul cu tricoul de pe ea, apoi sticla, plecând, dar nu făcu decât câțiva pași, întorcându-se înapoi după lama ce stătea liniștită sub măsuță. O luă uitându-se nedumerită neștiind ce să facă cu obiectul plin de sânge, în tot acest timp mai aruncă o privire sub masă și nu observă nimic ciudat, așa că lăsă lama între degete pierzându-se pe lângă casă, prin grădina imensă, plină cu copaci uriași, tufe de verdeață; toate de o frumusețe nedefinită. Ajunse lângă gard, dorii să arunce lama, dar se răzgândi, băgând-o între buze și sării gardul din zid liniștită. Dincolo de gard se simții în siguranță, dorind să zâmbească, dar făcu ochii cât cepele scoțându-și lama din gură, după care respiră ușor.
Drumul până la mașină nu dură mult, se sui în viteză și scoase plicul uitându-se cu atenție la el. Îl duse la nas și mirosul acestuia o duse pe gânduri. Simții mirosul casei sale și mai ales mirosul biroului tatălui ei. Tutunul de bună calitate era impregnat în plic, iar parfumul de iasomie ce domnea de obicei în familie se simțea și în plicul din mâna Madlenei. Dorii să desfacă plicul brutal, dar se răzgândi și-l aruncă pe scaunul din dreapta, pornind mașina în trombă.
Ajunsă acasă luă cu grijă plicul, ducându-se cu el direct în bucătărie, așezându-l pe frigider în așteptare. Luă primul vas care îi căzu în mână și-l umplu cu apă punându-l pe foc, după care căută în dulăpiorul de la baie pansament și dezinfectant. Își spălă bine mâinile, scoțând pansamentul deja ud și spălă cu grijă rana de la degetul tăiat, la contactul cu dezinfectantul se strâmbă puțin, amorțindu-i simțurile pentru a-l pansa în voie. În tot acest timp, apa începu să fiarbă de mama focului, dădu focul mai încet, lăsând aburul să mângâie plicul în dreptul lipiturii, nu dură mult și plicul cedă până la ultimul milimetru. Hârtia era moale de acuma, așa că îl așeză pe un prosop uscat, cu toate că nu mai putea de nerăbdare să vadă interiorul.
Lăsă plicul pe masă și se duse în dormitor să-și schimbe hainele, dezbrăcându-se calmă cu gândul la conținutul plicului. Liniștea nu dură mult, totul se rupse când la ușa garsonierei se auzi soneria. Madlen rămasă doar în lenjeria intimă, o secundă se panică, dar își revenii repede sărind peste patul din dormitor pășindu-l, ajunse din câțiva pași în bucătărie, luă plicul, îl puse în primul dulap din apropiere, ducându-se glonț la ușă să se uite pe vizor, soneria își făcea datoria în continuare de zor. Afară nu era decât un poștaș ce căuta în tolbă cu o mână, iar cu cealaltă rămăsese blocat pe butonul soneriei.
- Da, imediat! Vă rog!
- Poșta, doamnă!
Madlen luă primul tricou găsit la îndemână, pantalonii de trening de pe scaun, în cea mai mare fugă, deschizând ușa.
- Tocmai mă odihneam, domnule!
- Mă scuzați! Nu este un plic obișnuit, dacă era, vi-l lăsam la cutia poștală, nu mai urcam până aici. Vă rog să-mi semnați aici pentru primire.
- Da, imediat domnule.
- Așa, acum poftiți recomndata dumneavoastră și vă rog să mă scuzați pentru deranj!
- Sper să fie o veste bună, vă mulțumesc domnule! La revedere!
- Doamnă! Toată stima! Sărutări de mâini!
Ușa se închise după poștaș, iar Madlen căzu pe primul scaun care îi ieșii în cale, uitându-se la plic citii numele expeditorului "Bramus Matei", care nu era altcineva decât avocatul tatălui ei. Deschise înfrigurată scrisoarea.
"Scumpă și prea distinsă domnișoară, Namec Madlen. Întrucât s-au scurs cele 60 de zile de la moartea tatălui dumneavoastră, termen până la care am avut contract cu dumnealui și la care de asemenea am fost instruit să vă convoc, pentru a citi testamentul.
Așadar, vă rog cu respect să binevoiți a venii miercuri 10 iunie, la trezoreria statului, din dorința tatălui dumneavoastră, ora 10 dimineața, pentru a dezbate actul.
Cu mulțumiri, al dumneavoastră loial prieten, Matei."
- Acum c-ai rămas fără muncă, îmi ești loial! Zise Madlen, vorbind singură.
Se sculă îngrozită amintindu-și de plicul ei din dulap, dar nu avu timp să-l vadă că soneria își făcu iar de cap. Zbură înapoi la ușă, recunoscându-l pe domnul Bramus, avocatul tatălui, mai bine zis fostul, de acum. Rămase un pic pe gânduri, după care deschise ușa.
- Bună ziua, scumpa mea Madlen! Sper că nu deranjez?!
- Domnule Bramus, chiar îmi face o deosebită plăcere să vă primesc în cocioaba în care m-ați aruncat dumneata și fratele meu, ce și-a însușit toată averea pe abuz de putere.
- Tocmai de aceea, dacă-mi dai voie... avocatul făcu un mic pas în față dând să intre.
- Hai acuma, dacă tot ați urcat până aici!
- Nu vă răpesc decât, câteva minuțele! Știți foarte bine că am încheiat testamentul tatălui dumneavoastră.
- Și ce-i cu asta?
- Ajungem noi și la aceasta! Cu toate că ceea ce conține actul este confidențial și nu poate fi aflat decât de către semnatari în ziua citirii lui, m-am gândit că poate un act de prudență, pentru ambele părți, n-ar strica.
- Să înțeleg că a-ți vrea să facem o mică ghidușie!?
- Am putea să-i spunem și așa, asta bineînțeles, dacă... pot să mă exprim așa, formula ne va ajuta pe amândoi, firește!
- Să zicem că aș fi de acord! Care este propunerea dumneavoastră?
- Având în vedere că eu știu deja conținutul testamentului, să zicem că am putea înclina balanța un pic în favoarea dumneavoastră, scumpă Madlen.
- Și ce a-ți avea de câștigat domnule, Bramus? Pentru că presupun, nu faceți nimic gratis!
- Gratuitățile sunt pentru mulțime Madlen, dar cum voi rămâne șomer începând de miercuri, m-am gândit că nu ar strica să facem un pact de prietenie și coaliție totodată, pentru cucerirea redutei, draga mea!
- Bănuiesc că ai cam fost tras pe sfoară de iubitul meu frate, Matei.
- Am mâncat și eu o pâine... de, ce să-i faci, meseria!
- Și acum te-ai gândit să muți tabăra!?
- Asta dacă te interesează să stoarcem ceva mai mult de la viață, ca să zic așa, pentru a nu-mi face dușmani!
- Să-nțeleg că animalul este în lesă!
- Și cu botnița pusă, dacă mă-nțelegeți!
- Adică vi cu gânduri, într-adevăr pașnice la mine?
- Dacă-mi permiteți, sunt doar avocat!
- Dar cum rămâne cu dreptatea, pentru care ar trebui să luptați, voi avocații?!
- Uneori și "ea" trece prin stomac!
- Furia pe care o văd în dumneata, nu-mi aduce a nimic bun. Sunt dezamăgită întrutotul.
- Dar nu vreau decât să muncesc în continuare pe vastele domenii de activitate ale tatălui dumneavoastră!
- A vrea nu înseamnă nimic, dar având în vedere că dumneata cunoști toate dedesubturile averii tatălui meu, dă-mi voie să mă gândesc.
- Bineînțeles, Madlen. Dar asta, nu uita, trebuie s-o faci până miercuri la ora 10!
- Sper că testamentul rămâne întreg până atunci!
- Trezoreria statului, îl are în grijă, nu poate fi deschis decât în prezența distinsului director de acolo.
- Să-nțeleg că însuși tata, nu prea avea încredere în tine, dragul meu, Matei!
- Nu uitați de propunere, scumpă domnișoară, trebuie să mă retrag. Munca mă obligă la luptă!
- Da, bine! La revedere!
- Termenul este cam scurt, dar sper că veți lua o hotărâre benefică pentru ambele părți.
- Da, da... la revedere, domnule!
Ușa se închise în spatele avocatului, iar Madlen răsuflă ușurată, în sfârșit singură. "Ce măgar!" Zise, vorbind de una singură. "Credeam că nu mai scap de el! Ãsta, chiar că este un animal de pradă, fără scrupule!" Madlen uită cu totul de plicul din bucătărie, nervii o duse la exasperare. Își luă repede alte haine pe ea și ieșii în cea mai mare grabă, mașina zbură ca nebuna. Birourile tatălui, erau undeva într-o zonă cu mai multe fabrici, care au fost proprietatea lui, acum a descendenților lui, de bună seamă. Madlen alesese birourile acestea și nu cele din plin centrul orașului, pentru că aici în primul rând erau mai multe informații despre Concern și în al doilea rând în centru, acolo unde îi place fratelui să se expună, e greu de crezut că ar putea scotoci prin acte, de față cu el.
Situația era disperată și nu i-ar fi părut rău dacă averea ar fi încăput pe mâini bune. Știa foarte bine că nu are nici o șansă în fața fratelui, favoritul tatălui.
Parcă mașina în locurile special amenajate pentru cei din familie. La poartă, domnea liniștea. Galet, unul din portăreii care deschideau și închideau clădirea aceea imensă, ce părea a fi mai mult din sticlă, se sculă în picioare pentru a primi cum se cuvine pe probabil noua stăpână, așa că luă aerul de supus lingușitor.
- Bună ziua, domnișoară Madlen!
- Bună să fie, Galet!
- Vă aduc aminte că mai sunt doar 2 ore, până ce ușile se închid.
- Și ce-i cu asta?
- Tatălui dumneavoastră îi plăcea să aibă grijă de toate acestea, după terminarea programului, dumnealui folosea întotdeauna cheile personale, atunci când depășea programul.
- Deci, vrei să-mi spui că după ora 17, tu te-ai roit de-aici și ai închis prăvălia!
- Conform ordinelor, domnișoară!
- Cel care le-a dat, ști bine că nu mai este moșulică, așa că...
- Regulamentul este încă în vigoare, așa că dacă nu aveți chei, veți rămâne închisă în clădire, cu tot respectul!
- Cheile tatei unde sunt?
- Nu știu, probabil în birou, acolo obișnuia să le țină. Întotdeauna când întârzia mă suna și-mi amintea că are cheile, iar eu controlam fiecare birou în parte...
- Da, după care plecai acasă!
- Nu... după care închideam clădirea și abia după aceea, plecam acasă!
- Foarte bine! Am să dau o tură prin biroul tatei, sper să termin la timp, Galet. Auzi, chiar așa! De unde și până unde Galet?
- Știți domnișoară, mama s-a chinuit foarte mult pentru a mă aduce pe lume...
- O naștere grea bănuiesc.
- Da, exact! Mama, mărturisindu-i tatei, cât s-a chinuit, i-a zis astfel. "Am tras ca la galere, până a ieșit băiatul acesta frumos din mine!"
- Și de ce nu ți-a pus numele Galer, atunci?
- Ca orice bărbat, care se bucură când are băiat, s-a cherchelit și a ieșit Galet, nume pe care iată, l-am purtat 60 de ani pe muchie.
- Foarte frumos, foarte frumos și mulți înainte! Te-aș ruga totuși, înainte de a închide, să mă anunți, poate mă iau cu treaba și uit să cobor.
- Domnișoară, este datoria mea!
- Atunci, așa rămâne!
Biroul era situat la ultimul etaj, parcă special pentru a domina, de la înălțimea amețitoare. De acolo se vedeau fabricile și micile dughene, ce erau înțesate cu muncitori și materiale, ai fi zis că nici nu apar ateliere de lucru. Un birou imens din lemn brut ocupa cu somptuozitate camera, în spatele lui se afla un șemineu deasupra căruia trona un tablou în ulei cu o figură bărbătească dură, bunicul lui Madlen, îl privi și-i zâmbi, pentru că în realitate nu crede că ar fi avut niciodată atâta duritate sau poate cine știe, nu cu ea. Acesta era singurul perete ce nu se vedea prin el. Plante în ghivece de piatră, sculptate manual, armonizau colțurile covorului de sub birou. Parchetul, ce se mai vedea, era din lemn brut, atât de lucios, încât ai fi zis că este sticlă. Storurile trase, lăsau să intre o lumină confuză, la fel ca situația Madlenei. Tot nu pricepea cum de fratele ei în atât de puțin timp a reușit să pună mâna pe afaceri, fără să fie văzut, scos la iveală, într-o armată de birocrați.
Primul lucru pe care-l făcu Madlen, trase perdelele și făcu lumină, parcă atmosfera era mai veselă. Se așeză cu greu în scaunul tatălui ei, amintirile nu-i dădeau pace, dar era viitorul ei la mijloc și mai presus de toate al companiei. Meticulozitatea unui om se putea vedea de la prima vedere, toate erau așezate în ordine; mapa de scris deschisă, tabloul cu toată familia, undeva într-un colț, așezat astfel încât să nu deranjeze pe nimeni, dar în același timp să fie ușor de văzut. Deschise unul din sertarele din dreapta, dar nu găsii decât trabucuri de bună calitate și diferite instrumente de scris. Trecu la următorul, dar nu era decât hârtie fără valoare. Din toate sertarele nimic nu îi sării în ochi, în special. În unul din sertare avea diferite scrisori, le puse pe toate pe birou, sperând să-i sară vreuna în ochi, dar nimic, toate erau de la diferiți oameni de afaceri. Le luă pe toate și le băgă furioasă la loc. Se sprijini furioasă pe mapa de scris, aceasta alunecă într-o parte fără să vrea, mecanic, dădu să așeze la loc mapa, dar sub ea apăru colțul unei hârtii albe. Se uită straniu la colțul de hârtie, așteptându-se la ceva de valoare, inima începu s-o ia la sănătoasa, obrajii o ardeau și nu avea curajul să se uite la coala de sub mapă, ridică în cele din urmă mapa, scoase coala de hârtie citind cu ochii cât cepele, nu era altceva decât un extras de conturi pe prima față a paginii, ceea ce o bucură extrem de mult. Întoarse fila pe partea cealaltă și aproape se îngrozii văzându-și numele, nu era altceva decât o scrisoare lăsată de tatăl ei pentru ea.
"Madlen, sunt sigur că dacă ai dat peste coala aceasta ai un motiv serios, pișicherul de frate-tu îți face probleme! Tocmai de aceea m-am gândit să-ți vin în ajutor. Ai pe partea cealaltă tot ce ar trebui să vă revină vouă la amândoi, nu trebuie decât să împarți la 2, iar mai jos ai copia testamentului, pe scurt bineînțeles, numai ceea ce te privește pe tine ca împărțire. Îți doresc succes și te sărut, dintre norii albi și pufoși, tata."
Lacrimile îi șiroiau pe obraji, noduri dureroase i se puneau în gât, se uită către tavan și sărută foaia de hârtie. Soneria telefonului o trezi la realitate, se uită la ceas aducându-și aminte de Galet.
- Alo! Da, cobor acum, domnule Galet! O să încui eu biroul! Nu, nu este nevoie să urcați până aici, puteți avea încredere în mine.
Lăsă receptorul în furcă împăturind coala de hârtie, pe care o băgă în buzunar. Luă cheile de pe birou și după ce încuie locul comorii tatălui ei coborî. Ajunsă la parter, constată că panoul cheilor chiar era complet. Așa că le băgă pe ale tatălui ei în buzunar.
- Gata, domnule Galet! Noroc cu dumneavoastră, pentru că uitam să mai cobor de acolo!
- Ehei, domnișoară! Întortocheate și nepătrunse; sunt treburile birocratice! Tocmai când zici că ai terminat, mai apare ceva de făcut, și timpul zboară, că doar nu stă să ne aștepte pe noi! Dacă mai aveți treabă, puteți să mai rămâneți, eu vă aștept, sunt la ordinele dumneavoastră!
- Nu, domnule Galet, putem pleca, dacă nu mai aveți nimic de făcut pe aici?
- Sunteți ultima, celelalte birouri s-au închis demult.
- Da, înțeleg. Pot să vă las undeva cu mașina, ați fost foarte bun cu mine.
- Domnișoară! Nu mi-am făcut decât datoria! Dumneavoastră, sper că nu vă supărați pe mine. Știți; pe noi, ăștia bătrânii, ne mai ia gura pe dinainte!
- Nu! Stați liniștit domnule! Dar totuși, dacă-mi permiteți; vă rog, suiți-vă în mașină!
În cele din urmă se hotărî și se sui în mașină, dar cum limba omului se dezleagă greu, se hotărî la o strategie care să o avantajeze pentru a-i mai pune câteva întrebări. Pe drum, trecu pe lângă o Cafenea, și-i venii imediat ideea salvatoare.
- Domnule Galet, nu beți o cafea cu mine?
- Dar nu se cade! Eu nu sunt decât un biet portar!
- Stați liniștit!
- Și-apoi, noi 'ăștia mai bătrâni, după o anumită vârstă, nu mai bem cafea seara, periclitează somnul, și la vârsta asta, n-am de ce să mai stau treaz noaptea!
- Ha, ha, ha!
- Am stat când eram mai tânăr, da' acum... n-am de ce!
- Atunci îți fac cinste cu o tărie, ca să-ți faci poftă de somn, ce zici?
- Tata, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că seara e bun un pahar de vin înainte de culcare și dormi... ca un copil!
- Păi mă, nea' Galet, da, nu mai mănânci, te culci așa, pe burta goală!?
- A, ba da! Povesteam și eu așa!
- Atunci, merge o tărie?
Mașina se opri în dreptul unui bar. Galet se dădu aproape buimac jos din mașină.
- Pot să spun că anul acesta e prima dată când intru într-o cârciumă, domnișoară.
- Deci, care va să zică, sunteți un băiat cuminte!
- Foarte cuminte domnișoară, dar cu acordul dumneavoastră, am să intru!
Barul era puțin mai aranjat ca o bombă, tot ce-l deosebea era lumea un pic mai domestică. Madlen găsii repede o masă cu două scaune și se așeză tăcută. O barmaniță; cu un șorțuleț mov, o fustă albă, bonetă în cele două culori de pe ea, care îi ținea părul strâns, se prezentă imediat la masă.
- Da, vă rog!
- Am vrea o cafea și un coniac vă rugăm!
- Da, imediat! Se întoarse mestecând din fundul boboneț și lipăind din papucii ce stăteau largi peste șosetele albe.
Madlen stătu un pic pe gânduri, neștiind cum să atace o vulpe atât de bătrână. Galet era un bărbat bine făcut, deși avea 60 de ani, nu-i dădeai, iar hotărârea de pe fața sa, arăta că a trecut prin multe. În cele din urmă luă hotărârea să înceapă cu cea mai veche metodă, ușor cu periuța.
- Domnule Galet, sunteți de mult în serviciul firmei, nu?
- Domnișoară, păi cum să vă spun eu, tot acest concern a crescut sub privirile mele. Mi-aduc aminte că odată, când eram tineri, eu și tatăl dumneavoastră, mi s-a făcut o propunere, pe atunci nu existau decât câteva ateliere cu câțiva muncitori, iar tatăl dumneavoastră a dorit să mă ia ca asociat al dumnealui, dar n-am putut să accept în ruptul capului, deșii propunerea era destul de tangibilă pe atunci.
- Și care a fost motivul, în cele din urmă?
- În primul rând mândria mea, care acum, la drept vorbind, îmi dau seama că a fost prostească.
- Dar nu cred că tata v-ar fi atins acea parte a sufletului dumneavoastră, domnule!
- Da, numai că pe atunci lucram în contabilitate...
- Cu atât mai mult trebuia să acceptați oferta tatălui meu, domnule Galet. Având în vederea că erați la curent cu toate afacerile desfășurate.
- Tocmai aici era problema domnișoară, tatăl dumneavoastră, dacă îmi permiteți, era deosebit față de mine. Eu eram conservator din fire, iar dumnealui era expansionist. Avea în sânge megalomania, se dezvolta mult mai mult decât îi trebuia. Pentru mine, strictul necesar e suficient.
- Înclin să cred că tata a fost un om tenace, nu alta!
- Și încă cum, domnișoară, avea afacerile în sânge, însă formula lui preferată era riscul, și aici eu nu eram de acord, pentru mine, viața nu este o loterie.
- Și cum de ați rămas împreună, sub același acoperiș, după toate acestea?
- Domnișoara Madlen, am fost pentru tatăl dumneavoastră un bun sfătuitor, mai ales în ultima vreme.
- Să înțeleg că modestia nu v-a lăsat să înaintați într-o altă funcție, decât cea la care ați rămas și acum.
Madlen își mușcă limba dându-și seama că a fost un pic cam dură, de frică să nu se închidă în carapacea sa, intervenii imediat în speranța că v-a putea să repare ceva.
- Ați fost mai degrabă moderatorul din umbră, domnule Galet.
Cu fața un pic schimonosită, Galet încercă să răspundă ros de o mică furie interioară, dar ultimele cuvinte îl mai domoli un pic.
- Se poate spune și așa, forma mea de viață conservatoare, după cum am mai spus, a rupt relațiile cu domnul Namec pentru scurtă vreme. Eu ducându-mă la birou numai la cererea tatălui dumneavoastră și numai pentru a da niște sfaturi la unele afaceri riscante.
- Probabil că natura dumneavoastră conservatore îi dădea putere, pentru că știa foarte bine, nu vă plăcea să riscați.
- Da, într-un fel eram un fel de asigurator al afacerii însăși, spiritual dacă pot să mă exprim așa. Postul de consilier oricum nu m-ar fi avantajat de nici un fel, așa că am ales să fiu portar. Asta când în una din seri Namec, „Dumnezeu să-l ierte!”, a anunțat în una din ședințe că are nevoie de un portar, cel care a fost în acest serviciu a ieșit la pensie.
- Și cum a primit vestea când i-ați spus că vreți să preluați dumneavoastră postul? Zise Madlen luându-i vorba din gură, nelăsându-l să vorbească.
- A, nu i-am zis imediat, asta s-a întâmplat a doua sau a trei-a zi, pe când stăteam comozi în antecameră, cu un pahar de tărie în mână. Ha, ha, ha,! Începu Galet a râde ușor, sub mustățile albe.
- Îmi închipui că a fost într-adevăr cel puțin nostim, ca cel mai bun om al său, mai ales de încredere, să se ceară…
- Da, mi-aduc aminte că a sărit ca ars, fără să discute, înroșindu-se ca un rac, abia într-un târziu mi-a zis că mi-am pierdut mințile.
- Și cum l-ați convins până la urmă să vă dea postul acesta?
- Primul argument, cel mai convingător a fost acela că la poartă se opresc toate informațiile, fiind un dute, vino; continuu. Era imposibil să se întâmple ceva fără ca eu să nu știu.
- Și a acceptat?
- Prima remarcă a fost aceea de acceptarea consiliului de administrație ca un om atât de important să lucreze în postul de portar.
- Și, și?...
- După aceea văzându-mă atât de hotărât să nu mai particip la afacerile sale cu prea mare lucru, a cedat, dar cu mare greutate, după mai multe rugăminți pentru a renunța la această idee.
- Bănuiesc că după aceea lucrul acesta i-a prins foarte bine.
- Domnișoara Madlen, nu numai că i-a prins bine, l-a ajutat enorm pentru că afacerile începeau pe hol la intrare și cum nimeni nu ar băga în seamă un portar că s-ar pricepe la așa ceva, la o mică dezbatere înainte de intrare la marele bos, eu eram primul care aflam cifrele de afaceri reale.
- Și le vindeați imediat tatălui meu, înainte de confruntare, formidabil!
- Exact!
- Bănuiesc că ați fost renumerat cum se cuvine pentru toate acestea.
- Nici nu încape îndoială, însăși beneficiarul firmei a recunoscut, valoarea aproape că s-a triplat și poate că mai creștea... vorbele se opriră undeva în gât și o lacrimă îi curse pe obraz.
Madlen văzu supărarea și interveni imediat, spre a mai înviora un pic tonul discuției.
- Deci până la urmă s-a dovedit a fi benefic postul dumneavoastră de "agent secret".
- Putem spune că da. Spuse Galet cu fața un pic înviorată.
- Acum că știu atât de multe despre dumneavoastră, ca să nu mai vorbim de faptul că mă cunoașteți de când eram copil, vă încurcam jucându-mă printre picioarele dumneavoastră, v-aș întreba un singur lucru; cum vedeți dumneavoastră situația acum, privind problema prin ochii meseriei dumneavoastră adevărate, de bază?
Galet trase aer în piept și o fixă cu ochii lui pătrunzători, de un albastru aprins, dorind parcă să vadă și descopere în același timp dacă are încredere deplină în Madlen.
- Așchia nu sare departe, domnișoara Madlen. Semănați atât de mult cu tatăl dumneavoastră. Se vede acea flacără în ochii dumneavoastră, care seamănă leit cu a tatălui dumneavoastră. Doriți atât de mult ca toată această muncă să nu se irosească într-un mod penibil. Am dreptate?
- Foarte mare dreptate.
De data aceasta fu rândul lui Madlen să verse o lacrimă în amintirea tatălui ei.
- Stați liniștită, sunt de partea dumneavoastră.
Între Galet și Madlen se așternu tăcerea, se uitau unul la celălalt fără să se vadă, privirea trecea ca printr-o fereastră, ducându-se undeva departe. Visau la vremurile de altă dată. Madlen se gândea la vremea când încă mai trăia tatăl ei, atunci când totul era ca de vis, grijile ei prezente nici măcar nu existau, viața era atât de frumoasă. Galet în schimb, ducea lipsă de acțiune, totul devenise atât de monoton pentru el, serviciul de portar adevărat a cam început să-l enerveze, abia acum a văzut de ce nu vroia Namec să-l lase să muncească ca portar, postul acesta acum, era atât de plictisitor. Toate afacerile mari și mai ales tranzacțiile, se desfășurau în centru, acolo unde a ales Namec junior să-și facă simțită prezența. Galet care era marele "păpușar", a ajuns acum să taie frunză la câini, aplecându-se toată ziua în fața tuturor mucoșilor ce se vântură pe ușă. E drept că și informațiile lor sunt utile, mai ales că Galet le strânge cu meticulozitate pentru vremuri grele.
Primul care s-a trezit a fost Galet, căruia nu-i venea să creadă că a căzut într-un moment ca acesta. O privii pe Madlen și zâmbii ușurat la gândul că nu era singurul. Abia acum își dădea seama cu adevărat, de trăsăturile ferme ale fiicei patronului său. Madlen ieșii de asemenea din visare, simțindu-se privită, zâmbii ștrengărește, precum pe vremurile bune când era copil și făcea câte o boacănă pe holurile largi ale Firmei.
- Totuși, nu pot să-mi dau seama, cum de a putut Sergiu să pună mâna pe afaceri atât de importante?
- Madlen, fratele tău nu e chiar atât de prost, poate că și eu aș fi început la fel.
- Da, însă nu ruinându-le! Nu cred că ai fi putut ruina nici măcar un segment de afacere, mai ales că ai contribuit din plin la întreținerea lor. Ca să nu mai vorbim, că dacă la noi e vorba de sentiment în cazul meu și de muncă în cazul dumitale, la Sergiu ar fi trebuit să fie vorba de legătura între tată și fiu, până la urmă prin venele lui Sergiu curge același sânge cu al tatălui meu, al lui în același timp.
- Madlen, s-ar părea că mirosul banilor acționează altfel în cazul lui Sergiu.
- Sunt de acord cu tine, dar de ce nu vrem și noi același lucru, în fond și la urm urmei!
- Pentru explicația foarte simplă și la mintea oricărei găini, că degetele de la o mână nu seamănă niciodată între ele, deși sunt cinci draga mea.
- Totuși, prin orice metodă, trebuie oprit!
- Aparent, dacă luăm lucrurile prin prisma formulei de afacere, totul pare cât se poate de corect.
- Nu poți să dai falimentară o afacere care avea un profit de sută la sută.
- Să pornim de la faptul că nu se pricepe la afaceri și trebuie să se ocupe cineva de ele până la urmă, că erai tu sau că eram eu, poate că ăsta era cursul.
- Trebuie să fie altceva; orice om de afaceri știu că are ceva pus deoparte, pentru a-și asigura spatele, mai bine ne-am gândi la piața neagră, ansamblele căpușă care sug până la epuizare.
- Madlen, este adevărat că Namec avea niște firme fantomă, care erau destinate pentru retrageri rușinoase în caz de eșec, dar nu știau de ele decât trei oameni.
- Și care este al 3-lea pentru că al 2-lea este aici de față, dacă nu mă înșel.
- Nu știu dacă este prudent să dezvălui numele său înainte de citirea testamentului.
- Galet, las-o încolo de treabă! Chiar crezi că ai în fața ta un copil. Ai promis că mă ajuți. Luptă alături de mine, fă-o în amintirea tatălui meu, omul căruia i-ai deschis atâtea și atâtea căi de acces, pentru tot ceea ce este acum acest Concern.
- Þi-am promis că te ajut, dar nu cred că este corect față de persoana implicată, mai ales dacă nu a făcut nimic rău. Știm amândoi că după citirea testamentului acesta își va lua mâna de pe tot, revenindu-vă vouă tot.
- Dar dacă fratele meu Sergiu a mutat unele afaceri grase care mergeau bine sub perdeaua unei fantome căpușă, ascunzând astfel venitul, ca fiind pierdere.
- E posibil, dar nu cred că...
- Gata, știu cine este! Astăzi... a venit la mine avocatul tatălui meu, cerându-mi să fac o ghidușie cu el, cu condiția să-l angajez după citirea testamentului, dar sunt sigură mai degrabă, că i-a vândut un pont lui Sergiu, pregătindu-mi o groapă să cad. Ei, ce zici moșulică?!
- Pare cât se poate de verosimilă povestea ta, numai că are un chichiț, poate că Sergiu chiar ruinează cu adevărat o parte din avere, iar Bramus vrea să mai salveze ceva, ajutându-te să mai le ascunzi după colț, contra unui mic beneficiu, bineînțeles.
- Și eu care credeam că Bramus este de partea cealaltă! Zise Madlen, aproape supărată.
- Matei nu este chiar ușă de Biserică, din moment ce a participat activ la astfel de afaceri, dar pentru Dumnezeu, trebuie să înțelegi că fără avocat, nu se poate, oriunde este o afacere, trebuie să fie implicat și un avocat.
- Bun, am înțeles! Și acum ce facem! Cum desfășurăm problema? Pentru că suntem obligați să salvăm Concernul!
- Ai zis bine obligați, pentru că avem o datorie de onoare față de tatăl tău.
- Dar ai muncit pentru toate acestea Galet, așa că luptă să-ți aperi sudoarea consumată, moșulică!
- În cazul acesta singurul care ne poate ajuta este Matei, avocatul.
- Eu pot lua legătura cu el și să-i spun că sunt de acord cu formula de afacere pe care mi-a propus-o.
- Tu chiar crezi că Matei este muritor de foame, așa cum se dă el! Numai eu știu cu adevărat ce poate omul acesta, micuța mea!
- Și cum facem? Zise Madlen.
- Vom pune la cale un plan bun, fără nici un fel de portiță. Îi știu eu pe avocații ăștia, tocmai când zici că ai câștigat, îți găsesc ei o chichiță să te lovească!
- Parcă ziceai că este unul dintre cunoscătorii secretelor de afaceri ale tatei!?
- Nu ziceam, ai dedus tu!
Madlen îl privi cu atenție pe Galet, la rostirea acestor cuvinte avea ceva straniu în privire, o încărcătură ce te făcea să te cutremuri. Forța acelor ochi care se asortau cu fața aceea îmbătrânită, și târâtă prin ani, dădea siguranță pentru cine ar fi ascultat toată discuția, dar și frică în necunoștință de cauză. Tocmai de aceea Madlen, devenii mai puternică, în același timp mai neîncrezătoare, căutând cu atenție în continuare în mintea ei, cu cine să se alieze. Se trezi cu degetul lui Galet pe nas.
- Hei, lasă visurile pentru la noapte domnișoară, ai tot timpul să o faci atunci, acum avem de dus o luptă!
Madlen, năucită, scoasă cu brutalitate din visurile sale, aproape că nu mai știa ce să spună, bâgui un mârâit după care zise doar simplu:
- Da, da... moșulică, trebuie să ne luptăm, dar cu ce arme?
- Ce bine zici, Madlen! Armele sunt la îndemâna noastră, doar trebuie să le folosim, cifrele vor fi gloanțele noastre, așa că, pe ei!
O lacrimă se scurse fără voie pe obrazul Madlenei, de data aceasta problema era atât de serioasă, o luptă între ea și fratele ei, oameni prin a căror vene curgea același sânge, cum v-a putea să înfrunte pe fratele ei, deși Sergiu a stricat foarte mult din munca tatălui lor, abia acum când lupta devenea reală i se părea straniu, să o facă împotriva fratelui ei. Galet citindu-i parcă gândurile, zise cu glas pierdut.
- Poate că nu este vinovat el de toate acestea. Altcineva… ar putea fi în spatele acestei povești.
Madlen cu ochii în lacrimi i se aprinse fața de fericire, vroia să spună ceva, dar nu erau decât silabe neterminate. Totul nu a fost decât o clipă de rătăcire, gândul îi zbură acasă la plicul luat de la fratele său, poate că acolo sunt secrete importante, ce ar putea să ducă la demascarea vinovatului. Gândul acesta o aduse cu picioarele pe pământ, își dădu foarte bine seama că toți pentru ea, erau sau puteau devenii, potențiali dușmani. Cei mai lingușitori, poate știau deja ceva din secretele testamentului, ceea ce îl bagă și pe Galet, în rândul lor. Deși el avea de dus o luptă, care era aceea și de partea cui se ducea? Toate acestea se frământau de zor de acuma în mintea Madlenei. Trebuia cercetat cu atenție, pentru că un dușman ca acesta era greu de acoperit, iar ca prieten, era totuși mult mai bun. Așadar, cu suspiciunile în suflet, numai pentru ea, drumul trebuia parcurs cu prudență.
Noaptea părea a fi un sfetnic bun, o mai domolii. Despărțirea de Galet; îndoielile, incertitudinile cu care acesta o lăsase, îi transformă sufletul într-o piatră de moară. Totul părea de acum mult mai complicat, pornise doar de la mici neînțelegeri și acum deja problema se lățise. Ce simplu ar fi fost să fie doar un singur vinovat pe care să dea vina, era mult mai simplu atunci când era răspunzător pentru toate acestea doar fratele ei.
Ceasul o anunță că trebuia să părăsească patul, își aduse aminte de plicul rămas în bucătărie și se duse direct la el, dar nu deschise bine ușa dulapului, nici nu apucase să-l vadă bine, doar se asigură că încă mai este acolo, pentru că imediat sună telefonul. Închise ușa dulapului la loc și răspunse la telefon.
- Alo!
Iar de la celălalt capăt al firului se auzi încet:
- Bună dimineața! Sunt Fabia la telefon, cred că nu te-am deranjat, atât de dimineață! Madlen se uită la ceas și deja se făcu ora zece, își puse mâna la cap îngrozită.
- A, nu! Tocmai eram la cafea, verișoară! Ce mai este nou? Nu ți-am auzit glasul cam de mult!
- Mă gândeam că poate unchiulețul, având în vedere că m-a iubit atât de mult, mi-a lăsat și mie ceva!
- Fabia dragă, dacă nu te-a căutat avocatul tatălui meu, Bramus; să te invite la deschiderea testamentului, mă îndoiesc de cele spuse de tine.
- Madlen, scumpa mea, poți veni până la mine sau invers, vin eu, dacă te deranjează, să stăm și noi de vorbă un pic, ca fetele.
- Tocmai aveam de făcut... încercă Madlen să scape.
- Draga mea, eu mai știu câte ceva despre bunul tău frate!
- Cu care te mai încurci de altfel! I-o tăie Madlen scurt, doar o scăpa de ea.
- Cu care m-am încurcat dragă! Oricum suntem verișori de cealaltă parte a neamului! Dar văd că nu te interesează, așa că...
- Nu, nu, nu... stai! Poate că ar fi bine să ne vedem. Deodată, Madlen devenii interesată auzind că Fabia nu mai este în combinație cu fratele ei și deci un posibil dușman.
- Deci, vin la tine?
- Nu știu. Ce-ai zice de un prânz pe cinste luat între fete, am o foame, de lup?
- Madlen, dacă vin la tine, precis nu ne vom sătura cu gustările tale, așa că vino te rog la mine, n-o să-ți pară rău! Te rog!
- Fabia, ești o scumpă ca întotdeauna, la ora 12 voi fi la tine, aduc eu vinul, dacă accepți bineînțeles!
- Bine, Madlen. Te aștept!
Discuția se termină frumos și o puse pe gânduri. Madlen de acuma trebuia să trieze toate aceste hiene, ce vroiau spuneau ele, să o ajute, dar cu ce preț. Se uită încă o dată spre dulapul ce conținea plicul, care ar fi putut să-i dea informații bune, dar se gândii imediat la Fabia și la ce ar putea stoarce de la ea. Oricum plicul nu v-a pleca din dulapul acela, așa că se așeză în fața șifonierului cu zâmbetul pe buze, gândindu-se ce să îmbrace spre a o face praf pe Fabia, dar privirea îi alunecă pe fotoliul din apropiere, pe care zăceau blugii cu care fusese îmbrăcată cu o zi în urmă; aducându-și aminte de ciorna testamentului ce i-o lăsase tatăl ei. Scoase hârtia împăturită, o deschise și dorii să citească pentru a-i aduce Fabiei vești bune sau pentru a vedea de ce are speranțe. Ceasul însă o teroriză, așa că luă foaia de hârtie și o duse lângă plic, în același dulap. Aproape că îi veni să râdă uitându-se la dulapul ei și comparându-l cu seiful tatălui.
Casa Fabiei era undeva într-o zonă liniștită, fără agitație multă, se pare că tatăl ei avusese noroc în viață, primise casa în urma disputării unei moșteniri fabuloase și i-o cedase fiicei sale, dintr-un gest nobil, de bună seamă. Era una din casele acelea cu frontispiciu la intrare, în care erau trecute numele celor ce au ridicat acea frumusețe rară. Mai bine de o mie de metri pătrați de teren, așezați într-u patrulater de toată frumusețea, combina spațiile verzi cu clădirea de o frumusețe fără margini. Un alb imaculat ce strălucea la lumina zilei, se combina cu lemnăria vopsită în culoarea lemnului și cu pomii bătrâni ce străjuiau clădirea. Aleea plină de trandafiri de toate culorile te conducea la o scară ce-ți dădea impresia unor valuri înspumate de la mare, marmura de diferite nuanțe se combina perfect cu tencuiala albă. Ferestrele imense, dădeau notă acelei clădiri moderne, ce-ți lua ochii.
Madlen se înființă la Fabia în sfârșit, sună scurt, ușa se deschise repejor, apărând în pragul ușii Fabia, însoțită de mama ei.
- Bună ziua doamnelor! Iată, două dintr-o împunsătură, se pare că tatăl meu a plecat în căutarea unchiului pierdut!
- Bună, Madlen! Zise Fabia, țuguiind buzele către ea.
- Să trăiești, fetițo! Oricum vrei s-o iei, bărbatul meu și tatăl tău acum, sper din tot sufletul, că se vor odihnii și ei în sfârșit, că au muncit, slavă Domnului, destul.
- Aveți dreptate, doamna Olivia.
- Deși nu sunt rudă decât prin alianță, consideră-mă mama ta, dacă poți, având în vedere că tu nu mai ai pe nimeni.
Madlen se uită la chipul Oliviei cu atenție, să vadă cât de cinstită pare așa zis-a "mătușică", un dram de prefăcătorie observă fără să vrea, dar la rândul ei o servi și ea la fel.
- Doamna Olivia, gratitudinea dumneavoastră mă onorează îndeajuns de mult, încât mă face să roșesc.
- De bine sau de rău! Intervenii Fabia, dorind să oprească războiul rece.
- Da, poftiți fetelor în sufragerie, să vă servesc masa! Eu am o mică migrenă ce mă deranjează de dimineață, și-apoi poate vreți să discutați și voi, ca fetele!
- Da bineînțeles mamă, doar ce credeai, că o să ne numeri dumneata dumicații!
Sufrageria era imensă, avea mobilier vechi, sculptat manual, ai fi zis că s-a născut acolo, odată cu camera aceea, atât de bine se contopeau toate, nici prea aglomerat, mici prea lejer. Fetele se așezară la masă, iar Olivia le aduse din toate bunătățile pe masă, așezându-le pe mijloc.
- Acum fetelor, eu mă retrag, poftă bună!
- Mulțumim frumos! Răspunse fetele într-un singur glas.
- Sper că a crăpat cine știu eu! Zise Olivia retrăgându-se.
Cu toate că masa era plină cu de toate bunătățile, pe care un om normal le-ar fi savurat fără să clipească vreun pic, Madlen o fixă pe Fabia, punându-și palmele sub bărbie, rămânând cu acea expresie de întrebare pe față, care nu-ți mai dă loc de întors. Fabia, făcea pe interesanta zâmbind fastuos și îndemân-o pe Madlen la masă, arătându-i cu furculița către platourile cu friptură. În cele din urmă Madlen cedă și se apucă să mănânce cu toate că o rodea să afle ce știe Fabia.
Prânzul se desfășură în liniște, fetele mâncau și se priveau ca la un joc de poker, dorind ca fiecare să citească punctul slab al celeilalte pe față. Prima care deschise cuvântul fu Fabia, așezându-se comod în scaun, semn că a terminat de mâncat.
- Am dorit ca mai întâi să fim cu burțile pline Madlen, cuvântul uneori indispune și lovește, chiar fără voia noastră.
- Sunt întrutotul de acord cu tine Fabia, cuvântul este acela care ne manevrează mințile și uneori o minte ușoară e lesne de atacat.
Fabia simții amenințarea care venii din partea Madlenei, cu zâmbetul pe buze, încercă să se abțină de la a dezvolta.
- Draga mea, mă gândeam, având în vedere că în vinele noastre curge același sânge să facem un mic pact noi fetele. Ce zici?
- Fabia, scumpa mea, dar parcă spuneai că ești departe de sângele nostru, tocmai de aceea ai încercat să te apropii mai tare de el!
- Doar nu ești copil! O mică aventură cu fratele tău, nu cred că ar putea să strice legăturile dintre noi. La urma urmei, avem secretele noastre, nu!
- Sunt de acord cu tine Fabia! Încercă Madlen să mai îndulcească situația. de frică să nu se închidă problema. Așa că, ne întoarcem la oile noastre! Sper că nu-mi ceri prea mult pe informație!?
- Dacă nu-ți place, nu cumperi! Ști foarte bine cum se fac afacerile!
- S-auzim, Fabia.
- Cunosc câteva mișcări pe care le are fratele tău, încă înainte de a muri unchiulețul.
- Cu alte cuvinte... ști firmele respective?
- Da, Madlen. Sergiu a făcut niște firme căpușă sau fantomă, cum naiba le-o fi zicând, în care transfera bani de la tatăl tău, pe care apoi îi scotea ca profit.
- Deci înseamnă că firma nu există decât pe hârtie!
- Exact și ca atare el scotea bani pe diferite tranzacții, pe care le făcea cu firma tatălui vostru.
- Înseamnă că avem de-a face cu o întreagă filieră aici, dragă Fabia, pentru că nimic n-ar fi putut să iasă, fără contabil, fără avocat.
- Da, Madlen, ei sunt cheile. Zise, Fabia.
Gândul Madlenei zbură la Galet, care era de fapt, adevăratul cititor al acestui cifru imens.
- Sper că tot ce mi-ai zis, nu este doar o teorie și vorbești serios.
- Absolut Madlen, tocmai de aceea te-am și chemat.
- Și care este cererea ta pentru o informație completă, Fabia?
- Să zicem că m-ai băga și pe mine... acolo, cu o mică cifră de afaceri, în firma tatălui tău.
- Dar tata, deținea un Concern care era greu de controlat, lucru văzut și de tine! Fără oameni de încredere nu poți face nimic.
- Sunt sigură că unchiulețul mirosea ceva, dar având în vedere că era fiul său la mijloc, a închis ochii, dorind să-i taie craca în momentul maturizării lui Sergiu în afaceri.
- Poate că ai dreptate Fabia, dar de ce nu l-a învățat lucruri bune, nu cred că furtul este o formă de învățământ prea modernă sau cel puțin nu era genul de lucru al tatei.
- Madlen... sunt de acord că unchiulețul era un exemplu de corectitudine rar întâlnit, dar probabil că Sergiu este un om ceva mai aparte, și apoi de ce să nu recunoaștem, era băiatul tatei. Doar nu vrei să-mi spui că tu, te duceai la pescuit cu tatăl tău sau la vânătoare?
- Doamne ferește! Chiar dacă m-ar fi invitat, tot nu m-aș fi dus!
- Vezi, vezi; tocmai despre lucrul acesta vorbeam!
- S-ar putea să ai dreptate, tata era greu de furat, dovada este simplă, ditamai Concernul cu o cifră de afaceri fantastică.
- Acum că am început să vorbim aceeași limbă, ce zici, te bagi?
- Adică... dacă... sau mai bine zis, Madlen se încurcă neștiind ce să scornească mai repede, dacă eu voi câștiga o parte din Concern, să te primesc și pe tine în afacere, iar tu, vei veni cu date concrete, în ceea ce privește situația fratelui meu.
- Aproape perfect, dragă Madlen! Nici nu mă așteptam să înțelegi atât de bine situația!
- Și dacă tata nu mi-a lăsat nimic? Încercă Madlen să încingă un pic situația.
- Demonstrând că fratele tău fură din Firmă, își v-a pierde și din drepturi, deși... nu cred că tatăl tău, nu ți-a lăsat chiar nimic! Mă mulțumesc cu o cotă din partea ta.
- Având în vedere că ai venit la mine cu o astfel de propunere, fratelui meu ce i-ai propus?
Fabia se înroși până în vârful urechilor de furie, "cazanul" era gata să explodeze, dar se abținu frumos și bătu în retragere.
- Draga mea, dacă mă combinam cu Sergiu...
- Da știu, acum pierdeai totul!
- Având în vedere cât de aprigă ești, cât de bine semeni cu răposatul tău tată, cred că da, pierdeam totul.
- Dar poate că ești deja cuplată cu Sergiu, iar acum vrei să schimbi macazul, aliindu-te cu mine, pentru informații.
- Orice scenariu ar putea fi, esențialul este că tu ai de câștigat din toate astea. Așa că Madlen, ascultă-mă cu atenție, dacă te aliezi cu mine v-a trebui să-mi dai ceva și mie.
- Se înțelege, draga mea! Se hotărî Madlen, să devină ceva mai bună. Dar dă-mi un răgaz, să rumeg propunerea ta.
- Sunt de acord cu tine, dar fii atentă, cronometrul e pornit, până la citirea testamentului trebuie să-l demascăm. Timpul zboară, acum se face 10 iunie!
- Asta înseamnă că ai primit și tu invitație la citirea testamentului!?
- Doar sunt fata fratelui său, nu!
- Ai dreptate, probabil că avea vreo datorie tatălui tău și s-a gândit că ar fi bine să o plătească așa, pentru că acolo unde se întâlnesc ei, oricum nu mai are nici o valoare averea.
- Începi să înțelegi! Cam greu, dar asta e!
- Și crezi că partea pe care ți-o lasă v-a fi prea mică și atunci, ce te-ai gândit tu, fată deșteaptă, ia s-o punem de-o mică afacere cu verișoara!
- Sper ca afacerea să meargă Madlen, eu sunt aici pe pământ și consum! Cine știe ce tablou sau serviciu de mama naibii, mi-a lăsat! Ce crezi că sunt eu, o nepoată din partea fratelui și atâta tot! Și apoi, din toată lupta asta a voastră, nu ar fi cazul să-mi dați și mie, măcar un oscior!?
- Dacă v-a fi cazul, scumpa mea Fabia, vei primi osul de rigoare!
- Deci asta înseamnă că mai ai vreo pistă de care eu nu știu?
- Nu una, am mai multe piste, draga mea, dar nu știu încă pe care să o aleg.
- Hai să le discutăm împreună, poate că în felul ăsta vei rămâne la a mea.
- Bună încercare Fabia, n-am ce zice! Crede-mă că dacă v-a fi să te iau ca aliat, o voi face, și asta pentru că pe undeva pe acolo curge și în vinele tale, puțin sânge, Namec.
- Sunt sigură cine-i mama și nu caut mai departe, mai ales că bieții noștri tați, nu mai sunt.
Drumul până acasă, aproape că nici nu-l observă, discuția cu Fabia îi lăsă un gust amar în gură. Avea până acum trei propuneri de aliere, din care doar una singură era dezinteresată, cea a lui Galet. Se gândea, oare câte propuneri avea fratele ei la activ, pentru că până la urmă fiecare vrea să-și atingă scopul în felul său, ce contează sursa, dacă tot sunt bani de luat.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!