poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1153 .



Meandre 3-Florentina
proză [ ]
acasă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viorel-dona ]

2015-04-10  |     | 



MEANDRE 3- Florentina

Mașina a virat lent și a pătruns în grupul de străzi liniștite din apropierea Fabricii de timbre. La un moment dat pe strada Ion Scorțaru se putea vedea restul unui zid care separa, pe vremuri, o zonă rezidențială.
Mihai a oprit în fața unei case vechi,cu un etaj, în fața căreia se afla o curticică cochetă. A urcat cele patru trepte de mozaic și a ciocănit discret la o ușă maro cu geamuri înguste. Din spatele ușii s-a auzit o vagă mișcare însoțită de un sunet de foșnet de mătase. Ușa s-a deschis și în prag a apărut soacra, o femeie destul de tânără ce lăsa niște priviri jucăușe să promită, să interzică, să amâne.
-Sărutmâna, mamă, i-a spus el, cu ton moale, soacrei.
-Să trăiești. Ai venit după fată? E pe-afară, la joacă. O cafea bei?
Cafeaua o avea gata. Cu privirea unei văduve care nu s-a recăsătorit ca să nu piardă pensia de urmaș, a cerut o țigare și s-a așezat în fața lui punându-și picior peste picior. Rochia, galben-pai, din țesătură ușoară, acoperea, cu greu, formele încă proaspete, ale femeii care-i era soacră și era mai mare ca el cu doisprezece ani. Mihai a zâmbit amintindu-și vorbele lui Lovinescu, după ce a văzut-o prima dată pe soacră:
-Băi, dacă vrei să ai casă bună cu nevasta, pe soacra asta a ta, ori o bați, ori te culci cu ea.
A zâmbit încă o dată la gândul acesta și ea, observându-i zâmbetul, l-a întrebat:
-Ce ai?
-Nu știu ce-i cu Mariana, a eschivat el, încercând să-și alunge gândul fugar.
-A, păi aseară a fost la mine și nu te-am sunat ca să nu te scol din somn.
„Cum adică a fost la ea? Mi-a spus că se duce la soră-sa și când am căutat-o la serviciu, după ce a venit de la doctor, nu mi-a spus că a fost la mama ei...” Gândurile acestea se mișcau cu repeziciune ca niște porumbei prinși într-un spațiu prea mic.
-Te pup, tati!-a izbucnit Florentina, intrând pe ușă.
Creață, îmbrăcată cu o rochiță ecoseze, cu șosetuțe albe, cu volănașe, în săndăluțe, era o dulceață de fetiță.
-Mergem la noi acasă, da?
Și-a luat bocceluța cu lucruri și l-a prins, strâns, de mână.
Din cauza unei mișcări bruște și necontrolate, borseta lui Mihai a căzut de pe masă și Marcela, soacra lui, s-a aplecat s-o ridice, arătându-și, în toată splendoarea, o pereche de sâni apetisanți. Tânărul tată a luat borseta, a sărutat mâna Marcelei și a luat-o pe Florentina de mână. Abia a convins-o să stea pe bancheta din spate. Avea atâtea gânduri: neuropsihiatria, Mariana, soacra , Florentina... Nu prea era atent la drum și era să lovească o mașină care a frânat brusc, în fața lui. S-a sustras gândurilor, s-a concentrat asupra condusului și a ajuns cu bine acasă.
Copiii de la bloc au ieșit în întâmpinarea Florentinei:
-Flori, ce faci? Nu mai stai pe afară?
-Tati, mai stau cu copiii, te rog!
Mihai a luat lucrurile fetei și a urcat în casă. Mariana vorbea cu mama ei la telefon. Când l-a văzut, a închis telefonul, și, cu voce răstită, l-a luat la întrebări:
-Ce, acum mă controlezi? Am fost la mama!
Din dorința de a nu provoca neînțelegeri sau poate ne dorind să afle un adevăr pe care-l intuia, nu știa ce reacție ar putea avea. A tăcut pentru că nu avea chef de scandal. A strigat-o pe Florentina să vină de la copii și apoi a mâncat în tăcere. La ora 19 era telejurnalul de seară. Și ce avea să facă la bloc? A deschis televizorul în speranța că va vedea un film de la ora 20. A desfăcut o sticlă cu vin și s-a așezat în fotoliu, cu paharul plin. Mariana i-a făcut baie Florentinei și au plecat la culcare. Nici nu a apucat să-i spună Maranei despre spital și despre chestia cu psihiatria. Avea emoții și simțea în stomac, ca o gheară care se înfige și se strânge. O gastrită veche îl tot supăra. Învățase mai demult trucul cu oul crud așa că a spart un ou și l-a înghițit așa crud, pe nerăsuflate. Aciditatea s-a atenuat și durerile l-au mai lăsat. A renunțat la vin, a pus sticla înapoi în frigider, a trecut și a sărutat-o pe Florentina, care dormea cu palmele unite sub obraz și a intrat în dormitor. După cum respira, Mariana nu dormea. Dintr-un sentiment de însingurare, de slăbiciune, de teamă care nu permite speranței să se manifeste, Mihai s-a băgat în pat și a încercat să o ia în brațe pe mama fiicei sale. Ea a mormăit ceva ca și când ar fi fost adormită. Bărbatul respins s-a întins pe spate, a închis ochii și, în cele din urmă, a adormit.
Mariana s-a sculat devreme și a coborât din pat, pe furiș, ca să nu îl trezească. El a mai stat un timp dar nu mai putea dormi așa că a coborât și el. Pe masă era o cană cu cafea, pentru el, cana cu floare verde, cana ei de cafea era goală, și ea, era în hol și își aranja părul, în oglindă, după ce-și pusese șapca. L-a văzut și în clipa următoare a zbughit-o pe ușă spunându-i:
-Pa! Ne vedem diseară.
Bărbatul a tras aer în piept dorind să spună ceva. Îi era pe limbă să o întrebe dacă se duce din nou la maică-sa dar a renunțat. Tonul acid care ar fi însoțit vorbele s-a tras discret ca un șarpe la pândă. Ceva i se părea că nu este în regulă cu ea, dar avea alte griji, alte priorități. A pregătit hăinuțele pentru Florentina și i-a pus și câteva caiete în ghiozdan. Aveau liber o săptămână de la școală pentru că se făcea dezinsecție. Câțiva copii fuseseră găsiți cu păduchi așa că, spre bucuria celorlalți, au primit o minivacanță cu toții. A trecut pe la soacră să o lase pe cea mică, rugând-o să o controleze cu atenție în păr, ca nu cumva să aibă și ea păduchi și a mai rugat-o să o supravegheze la lecțiile pe care i le lăsase tatăl, să le facă.
A ajuns la muncă. Aceeași „tanti Larisa”, cu ziarul și ochelarii coborâți spre vârful nasului.
În dreptul biroului, care era destinat Profesionalei, era Mina, cu sarafanul mult prea scurt pentru condiția ei de elevă, stând cu picioarele lipite și ținând un caiet cu amândouă mâinile, în față, parcă acoperindu-și sexul.
-Sărutmâinile, a salutat el, impersonal.
-Bună, șefu, a răspuns Larisa, zâmbind mânzește, sunteți căutat...
-Bună ziua, l-a salutat Mina, privindu-l provocator, în ochi.
-Da, domnișoară! Ce dorești?- a păstrat el tonul impersonal.
-Domnul Mihai, la ședința de cenaclu mi-ați făcut niște observații, pe text, așa că, am făcut unele modificări și corecturi și am venit să vă las caietul să le citiți. Aș dori o părere a dumneavoastră și sprijin cu un sfat sau o sugestie.
El a luat caietul pe care i l-a oferit și ea s-a întors spunând un „bunăziua”, pisicit. Apoi a scăpat niște chei pe jos, ca din întâmplare. S-a aplecat, din mijloc, să le ridice, dezvelindu-și niște picioare lungi și cu pulpe frumos arcuite...
Sub privirile amuzate ale Larisei, Mihai a roșit în timp ce-i spunea la revedere, Minei.
Larisa, fără să-și ridice ochii de pe ziar:
-Fetele astea știu ce vor. Pe vremea mea, ce fată îndrăznea să ridice ochii la un bărbat, și însurat, și cu copil, și cu peste douăzeci de ani mai mare ?
-Ei, Larisa, vremurile s-au schimbat, a zis el, dar gândindu-se la doctorul Leașcu, un prieten de-al lui din spitalul militar.
Cu Leașcu mergea, adesea, la pescuit și uneori la vânătoare. Instantaneu în acea clipă și-a dat seama că el este medic șef la „nebuni”, acolo unde urma să se interneze.
A deschis agenda și a pus mâna pe telefon. Aparatul telefonic, făcut din ebonită neagră, țăcănea plăcut când discul revenea pe poziția inițială, după ce formai un număr.
-Alo, vo rog la neuropsihiatrie, la doctorul Leașcu,
Vocea centralistei, a rostit , pe nas, ca mai toate centralistele:
-Aveți legăturaaaa...doctorul Leașcuuu.
În receptor se auzeau sunetele clare ale apelului.
-Maior doctor, Leașcu!
-Să trăiți, sunt locotenent major în rezervă, Mihăilescu.
-Băi, nebune! Ce faci? Când facem o partidă?
-Leașcule, săptămâna viitoare, poate, după ce ies din spital.
-Păi, unde ești, Mihai? Ce ai?
-Băi, nu cred că am nimic, sau sper! Vezi că vin să mă internez la tine în secție.
-Ce, băi, ai înebunit? Ce să cauți aici?
-La voi am trimitere.
-Bine, mă, vorbim când vii aici.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!