agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1377 .



Oameni și iepuri - 3
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2015-05-01  |     | 



Matincă

- Îmi place vagonul tau, singur, singur...
- Mă bucur pentru vagon.
- Vrei să ne mutăm în el?
- E pentru unul singur. Doar unul încape. Mă gândeam să te întreb de timp, dar asta ar însemna că nu avem ce vorbi.
- E frumos aici. Am avut o Lună superbă. Doar că aparatul meu foto ori nu e bun, ori sunt eu neîndemânatic. E mai credibilă a doua variantă. Vrei să ne suim pe vagon?
- Trebuie să-l întreb.
- Mi se pare corect. Poate vrea ceva la schimb.
- Eu îl știu mai bine, deci o să vorbesc cu el.
- Dar tu vorbești limba vagoanelor?
- Păi ce, tu nu știi?
- Eu vorbesc mai mult cu salcâmii.
- Când sunt înfloriți?
- Tot timpul.
- Am vorbit cu vagonul. Azi nu ne dă voie. Spune că e vânt. Dar o să ne permită, cândva.
- Mă lasă în el?
- Nu, numai pe acoperiș.
- Și dacă plouă?
- Păi să ne plouă.
- Aa, nu voi fi singur.
- Nu. Dar tu ce vorbești cu salcâmii?
- Mă lasă să mă ascund la ei în scorburi, atunci când îmi e frică.
- Doar când îți este frică?
- Da, numai că mie îmi este frică tot timpul.
- De cine?
- De vagoane.

Îți explică: setează un aparat care proporționează cantitățile de metal topit, pentru aliaje. Cât la sută fier, cât la sută strat adipos, asta auzi, lucrează 9 ore pe zi și tot timpul ăsta nu se ridică de pe scaun, are biroul ei și trebuie să fie atentă la cifre. Spune că e o muncă de mare responsabilitate. Dar că asta face zi de zi. Și se plictisește de moarte. Dar nu are soluții. Salariul e bun și, pe deasupra, primește și bonuri de masă. Tu nu realizezi nici acum: e laborantă sau e ingineră? În plus, în sertar, are tot timpul dulciuri. Da-da, o să-mi explodeze glicemia... Privești în tavan. Și mama, săraca, tot așa e, se chinuie cu diabetul. Tavanul e văruit în alb. Nu găsești nici un punct, nici un reper pe el, să rămâi suspendat, agățat. Nici un fel de suport. O fisură, să te poți strecura în ea, să te ascunzi acolo și să zaci. Să plângi. Toate astea îți trec prin minte, ca o scuturare excesivă, rapidă, a celulelor nervoase din cortex, parcă ai o criză epileptică. Vorbește și îți trage pumni direct în cap. Și nu vin aici decât rar. Am stat peste iarnă, că e mai cald. În rest, stau la mama. Păi spune și tu, ce să fac aici? Asta de alături, dimineața, când pleacă, aud cum încheie ușa cu cheia. Apoi se împinge în ea, să se asigure că e închisă. Și îmi strică tot somnul. Iar eu aș dormi continuu. Dar tu, chiar așa, de ce nu dormi? Ridici din umeri. Nu știu. Adormi devreme, nu? Te gândești: în ultimul timp, ai adormit undeva pe la miezul nopții, dar tot degeaba. După câteva ore, ești gata de drum, ai restartul făcut, privești ceasul de pe telefonul mobil, o faci din reflex, 3:58:00, ea, din cealaltă realitate, nu ți-a lasat nici un mesaj de noapte bună, nici nu avea cum, a adormit cu multă vreme înaintea ta, ai verificat telefonul până să te întorci pe burtă, nu aveai mesaje sau erau cele uzuale, accident DN3, în dreptul localității Dragoș Vodă, două victime neîncarcerate, să îți pui capul pe partea dreaptă a pernei, îți flexezi și piciorul, tot pe dreptul, și să te prăbușești într-un somn fără vise. Ca moartea. Așa adormi. Și adormi brusc. Te trezești la fel, brusc. Ești un bec iar cineva apasă pe întrerupător cum are el chef. Apasă în jos, ai adormit. Apasă în sus, gata cu somnul. Țac-țac. Și realizezi că visezi din ce în ce mai rar. Sau visezi și nu-ți mai aduci tu aminte, nu-ți dai seama. Dacă ți s-a schimbat centrul de greutate, e normal să ți se întâmple asta. Ce mai e de visat, te întrebi, în timp ce ridici bărbia și-ți treci aparatul de ras prin spuma groasă. Hârș-hârș. Apoi te sui pe cântar. Câteodată arată 85, dar sunt dimineți în care te ia în râs: 3:58:00. Într-un astfel de început de zi ai stat mai mult în pat. Ai fost uluit. Tii, ți-ai spus, de data asta am visat. Chiar am visat! Și te-a bucurat visul ăla. Erai într-un magazin de cartier, marfa era așezată alandala, pe vitrină, lângă vitrină, în rafturi, lângă rafturi, abia te puteai mișca în el. Și voiai să iei pâine. Una singură. Și era cald în magazin. Era cald ca sub pilotă, când stai cu ea ridicată până la gât. Chiar mai sus. Până în creștet. I-ai spus vânzătoarei să-ți dea pâinea. În spatele tău, era o fată. Poate avea 21 de ani. Așa ai estimat, fără să o vezi, era visul tău și numai tu puteai face astfel de evaluări. Avea bocanci de piele întoarsă. Era îmbrăcată într-un fel de palton care se strângea, la mijloc, cu un cordon. Cădea, astfel, ca un clopot. Și era de culoare neagră. Pe cap, avea trasă și glugă. Nu vedeai nimic de ea. Doar știai că e o fată, poate de 21 de ani. Cum era în spate, te lovea cu vârful bocancului în tocul de la pantofi. Măă, măă, dă și mie o bucată de pâine. Și așa de câteva ori, până te-ai hotărât s-o bagi în seamă. Te-ai întors. Ce e, măă, vrei să te pup? Și chiar asta a făcut. Țoc, te-a pupat, scurt, pe obraz. Când a făcut asta, și-a dat și gluga jos. Și te-a bucurat. Te-a bucurat nespus. Nu era moartea. Era Odile, a lui Andre Maurois. Veselă, frivolă, cu un obraz fosforescent. Cu buze umede, parfumate, Fresh Air, Apple Delight. 3:58:00. Și tot nu găsești nimic pe tavan, nici o fisură. Seara, când vin, cad aproape frântă. Îți spune că nu a greșit niciodată proporția metalelor din aliaje. Are o muncă de mare responsabilitate! Și, după ce pleci tu, își va face ciorbă de perișoare, mmm, o să fac să-mi ajungă toată săptămâna. Te hotărăști să scoți și tu câteva vorbe. Da, e bună ciorba de perișoare. Și nu ai făcut bine: "da" e pe tavan, "bună" e pe un perete, "perișoare" pe un altul, fraza s-a deșirat și se plimbă prin cameră. Cum stai gol, în mijlocul patului, cu privirea fixând pereții, îți dai seama că ești penibil. Norocul tău că ea nu e atât de inteligentă încât să-și dea seama de asta. Și nu știi cine vine, poc, apasă pe întrerupător. În sus. Gata cu somnul. 3:58:00. Centrul tău de greutate e undeva jos, extrem de jos. În fosa Marianelor. E chiar pe tavan, ai reușit, în sfârșit, s-o descoperi. E fisura de care aveai atâta nevoie... Te faci mic, tot mai mic, tot mai plat, cât să te poți strecura în inima ei. Măcar ăsta e un loc care te acceptă, te suportă și te împlinește.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!