agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1930 .



Cumpăna
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2015-09-10  |     | 



Cumpăna. De parcă satul ăsta și-ar fi revărsat semnificația onomastică și asupra vieții lui. Ca o cumpănă-i fusese, până acum, destinul. Stătuse mereu în cumpănă, să facă aia sau ailaltă, să plece și el, să rămână… Tot neputând să ia o decizie, rămăsese. Singurul locuitor din sat. Cum ajunsese la asta? Ce plin de viață era locul acesta cândva!
Simion era încă tânăr, sau așa cel puțin se simțea, la cei cincizeci de ani de-abia împliniți. Ce să faci și cu tinerețea? Când ai cu cine te bucura, mai merge, dar așa? Și totuși, parcă n-ar fi bine nici să nu te poți da jos din pat, să nu poți căra apa de la aproape un kilometru, să nu poți cosi în jur.
Arșița era-n toi și-l alungase mai sus în deal, la umbra gutuiului. Încovoiat, bătrân, părăsit și el de roadă, dar tot mai făcea umbră pământului. Și nu degeaba. De-aici, de mai sus, vedea mult și departe de jur împrejur. Și locul în care, cândva, se ținea hora, de unde are doar amintiri de copil. Au venit comuniștii și s-a terminat cu horele. Locul acestora fusese luat de ședințele de partid, acolo, pe locul fostului CAP. Tot un fel de hore și alea, dar cu alți lăutari. Trebuia să joci după cum îți cântă. Secretara cu propaganda, una, Corina, bătea cu pumnul în masă de parcă-o făcuse mă-sa bătător de covoare. „Să îndeplinim planul, tovarăși!” I-a arătat el plan și mai ales cum se îndeplinește. Se tot lua de el, că era tânăr, frumușel și oacheș. Chit că era mai bătrână ca el cu vreo 10 ani, a pândit-o o dată pe drumul morii, pe unde știa că trece singură cu șareta, i-a ieșit înainte, i-a-mpiedicat calul, a trântit-o jos și i-a dat o mostră de abnegație în întrecerea socialistă. Părea că atât așteaptă, codoașa. Dar, prefăcută, după ce oftase de mama focului sub el, l-a amenințat că-l spune lui bărbatu-său. I-a tăiat elanul cu vreo două dosuri de palmă, a scuipat în lături, în timp ce-și încheia șlițul și dus a fost. Nu-l iertase niciodată. Nu pentru că se înscrisese la sol în întrecerea socialistă, nici că-i șterpelise palmele alea două cu năduf, da’ fiindcă nu mai recidivase, de parc-ar fi murit în el simțul patriotic. Simion își savura mărunta victorie asupra comunismului. Simțea cum tovarășa se perpelește când îl vede, cum o arde căutătura lui neagră și privirea șireată, cu zâmbetul abia ghicit pe sub mustața care-l făcea să pară și mai frumos, și mai bărbat, cum se bâlbâia și-și pierdea cuvintele-alea de lemn pe care o-nvățaseră partidul ca pe un papagal, după ce, mai întâi, îi spălase creierul, chit că n-avusese ce să spele prea mult. Da’ el nimic. Atât fusese, cât să crape fierea-n organul de partid și de stat. În rest, sila aceea de după nu-l părăsise nici acum.
Altfel, o iubea pe Graziella, fiica învățătorului. Știa că nu-i de nasul lui, el, un țăran sadea, fără mare pricepere la carte, greoi, ea ușoară ca fulgul, frumoasă, educată. Ce taine să fi avut cu unul ca el? Da’ ce, parcă iubirea alege? Știe asta de diferențe de vârstă, de statut social sau marital, de frumusețe, de urâțenie? Graziellei nici măcar n-avea curaj să i-o spună. O singură dată-i dăduse de-nțeles, dar nu era sigur că ea pricepuse. Fusese atunci când veniseră ăia de la județ și-l umiliseră pe domnu’ învățător la el în curte, cu tot felul de injurii și amenințări. Nu prea pricepuse el despre ce-i vorba, ceva cu un manuscris care strica imaginea noii orânduiri. Dar parcă ce conta? Sărise gardul fără să-l atingă și ștersese cu ăia bătătura pe jos, așa la grămadă, făcuți mănunchi. Avusese timp s-arunce doar o privire spre Graziella, cât să-i dea curaj și cât să nu și-o mai scoată din amintiri cum tremura speriată, înfășurată în șalul ei roșu. Și-ar fi dat Simion pentru asta și viața, că și-așa, la ce mare lucru-i folosea? Dar nu știe nici în ziua de azi dacă ea pricepuse atunci că el Simion, care nu era chiar prost și mai știa să-și păzească și pielea, nu și-ar fi riscat securitatea pentru nimic în lume dacă nu era ea. Se măritase la oraș Graziella, ajunsese preoteasă, protopopeasă, cum s-o fi zicând. O mai văzuse o dată de-atunci, grasă, în rând cu alte femei, cu lumina stinsă sub genele negre, cu părul tăiat, îmbrăcată-n culori cenușii. Închisese ochii în fața imaginii, să n-o mai vadă așa, s-o aibă în ochi așa cum o știa, firavă, înfășurată în șalul roșu, cu părul lung, negru, bătându-i mijlocul, cu ochii mirați, de-un albastru limpede ca floarea de cicoare. Așa o voia, așa o purtase pe brațe-n imaginație de-atâtea ori și o iubise cum numai el știe. Ce folos?
Atunci când îl salvase pe învățător, atunci ar fi fost momentul să prindă curaj să i-o ceară. N-a-ndrăznit. Cam mare-ar fi fost îndrăzneala. Tot așa, stătuse în cumpănă, cum stătuse el toată viața, cum stă și-acum. Mura, cățelușa roșcată, i se gudura la picioare și începu să-l lingă pe față. Ce spui, fetiță, poate-ar trebui să plecăm și noi? E grea singurătate-asta, e-un iad să nu vezi țipenie de om cu lunile și-atunci când îi vezi să nu-i mai recunoști. Am rămas singuri în satul ăsta, nimeni nu mai vrea să locuiască aici. Dar cum să pleci, cum să pleci, când nu te lasă amintirile?
Îl prinse seara încurcat între amintiri. Mâine va fi o altă zi, la fel ca și asta, care-l va enerva cu monotonia ei, cu repetitivitatea ei; să plece? Și unde să se ducă? De parcă în alte părți zilele nu s-ar repeta, viața n-ar fi la fel de fără culoare când e să nu fie… Și-apoi, cui să lase toate astea? În valea dintre dealuri era rostul lui, tinerețea lui, bucuria și suferința, copilăria… Și Graziella, de-ar fi fost vreodată să-l caute, așa, cine știe din ce motiv, unde avea să-l găsească? Cum să pleci așa și să nu lași în urmă nimic, nici măcar o adresă?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!