agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1651 .



Cu trenul
proză [ ]

Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2015-11-02  |     | 



CU TRENUL

Cu o smucitură zgomotoasă, rapidul se puse în mișcare. Așa cum se întȃmplă de obicei, călătorii care nu erau ocupați cu fluturatul din mȃini și batiste își aruncară privirea spre ceas.
- Hai, domne, că a plecat destul de bine, ha, ha, constată bătrȃnul. Doar … hai să zicem un minut după ora din mers.
- Pfff! făcu fata blondă de lȃngă fereastră, trăgȃndu-se de fustă.
- Bine pe mă-sa! își vărsă năduful bărbatul în uniformă cenușie. Pariu că pȃnă la București bagă o oră de întȃrziere! Că dacă i-aș prinde eu pe-ăștia de la chefereu … le-aș rupe picioarele!
Domnul cu pulover roșu clătină, disprețuitor, din cap, cu aerul unuia căruia nu-i pasă ce se întȃmplă pe lume. Avea cartea lui, iar în diplomatul ținut pe genunchi ceilalți apucaseră să zărească, fără să vrea, un teanc de reviste și un sandvici împachetat în staniol.
În timp ce trenul sărea peste macaze, ieșind din păienjenișul de linii ale stației, bătrȃnul își scoase pălăria neagră, cu boruri late, o plasă pe suportul pentru bagaje și se așeză, cu grijă, pe banchetă, mȃngȃindu-și barba. Își fixă privirea spre peisajul exterior, agățȃndu-și mȃinile de fularul lui alb.
- Ha, ha, mai spuse el, și se cufundă în visare.
Blonda, după o privire scurtă spre cei din jur, se mai trase o dată de fustă, apoi își înfundă în urechi căștile telefonului. După mișcarea abia ghicită a degetelor se putea deduce că asculta o muzică foarte ritmată. Privind-o cu un ochi critic, bătrȃnul își scoase și el telefonul din buzunar, îi montă căștile și le puse în urechi.
- Ai dreptate, domnișoară, ha, ha, spuse el mȃngȃindu-și barba. O să ascult muzică simfonică ca să treacă timpul mai ușor. Și rămase nemișcat, cu mȃinile pe genunchi.
Parcă stingher, bărbatul în uniformă se ridică pentru a căuta, îndelung, în punga de plastic pe care o atȃrnase de cȃrligul de deasupra locului său, scoase un bidonaș de o jumătate de litru și bău o dușcă. Mirosul de țuică o făcu pe blondă să strȃmbe din nas.
- Ha, ha, făcu bătrȃnul, în timp ce domnul cu pulover roșu se așeză și mai bine pe banchetă, fără să ridice privirea din carte.
- Am trecut de Lugoj, ha, ha, constată, la un moment dat, bătrȃnul.
Ceilalți ridicară, mirați, privirile. De mai bine de o oră nimeni nu deschisese gura și nici nu simțise nevoia să vorbească. Dar, din respect pentru barba albă a tovarășului lor de călătorie, fiecare se gȃndi să răspundă cu gest sau o vorbă. Fata, trăgȃndu-se de fustă, aruncă o privire pe fereastră, dădu, aprobator, din cap și se retrase, din nou, în intimitatea căștilor. Domnul cu pulover roșu ridică, parcă cu regret, ochii din carte, catadicsind să emită un:
- A, da? E bine ...
După care întoarse pagina și uită de cei din jur. Mirosul de țuică emanat de sticluța bărbatului în uniformă provocă o nouă strȃmbătură a blondei.
- Ba nu-i bine deloc! Are dejă șapte minute întȃrziere, anunță cetățeanul. V-am zis eu că bagă întȃrziere, adăugă el, parcă cu satisfacție.
- Să fie ei ai dracu’! se burzului bătrȃnul, făcȃndu-i pe toți să tresară. Acum doi ani tot așa a făcut, strigă el, dar apoi, luȃndu-și seama, se opri și, mȃngȃdu-și barbă, se lăsă pe spătarul banchetei.
- Dacă vă zic! comentă bărbatul în uniforma. Nu merge nimic ca lumea la ăștia cu trenurile lor. Dar, nu vă supărați, insistă el, mergeți departe?
Întrebarea păruse a fi adresată tuturior, dar numai bătrȃnul reacționă.
- Pȃnă-aici, la Dorobanți, ha, ha.
- Ce coincidență, și eu tot la Dorobanți cobor. Mă duc să-mi iau atestatul de la liceu, că mi-l cer ăștia la muncă, fir-ar ei ...
- Ai făcut liceul la Dorobanți? se miră bătrȃnul. Ești de-aici? Ãsta, de-acolo, ha, ha, se corectă el imediat, lustruindu-și o unghie pe fularul cel alb.
- Nu chiar din Dorobanți, sunt de la Butia, la vreo 30 de kilometri de oraș. Cunoașteți zona?
- O cunosc, ha, ha, răspunse bătrȃnul. Eu de acolo sunt, chiar din Dorobanți. sunt artist plastic. Am fost și profesor, dar am ieșit la pensie.
- Aha, și acum stați în Arad, constată bărbatul în uniformă, trȃgȃnd un gȃt din sticluța din plastic.
- Nu, tot la Dorobanți, dar am fost într-o tabără de creație la Pecica. Acum merg acasă, că mȃine vine ăla cu pensia, că la noi așa vine, pe străzi, ha, ha.
- Aha! aprobă celalalt, mai trase o dușcă, și, după ce se uită la ceas, își fixă privirea pe fereastră.
Nemulțumit de briscă retragere a interlocutorului său, bătrȃnul își mȃngȃie barba, își potrivi din nou căștile în urechi și se relaxă pe banchetă. Nu pentru mult timp. La o smucitură a vagonului, se ridică dar, după ce constată că bagajele inghesuite pe culoar nu i-ar fi oferit destul loc pentru plimbare, se așeză la loc. Îi venise chef de vorbă.
- Ce asculți, domnișoară? se interesă el. Tot muzică simfonică?
Fata nu-i răspunse imediat. Doar după cȃteva clipe începu, brusc, să vorbească.
- Sarumana, mamaie!
Surpins, bătrȃnul uită să-și mai mȃngȃie barba.
- Poftim?
- Da, mamaie, sigur că da, continuă blonda.
- Eu sunt mamaie? Așa babă mă vezi mata?! bodogăni bătrȃnul.
- Cum să nu, mamaie ... nu, că ascult muzică bună, Queen, mamaie ...
- Ce compozitor e ăsta, fato? Ce dracu a compus?
- Cum să nu-l știi, mamaie ... nu contează, lasă că-ti pun să asculți, e super OK, e de-ăia vechi, o să-ți placă.
- Cine știe ce scȃrnăvie e Chin ăsta, comentă bătrȃnul, vreun d-ăla de n-a auzit nimeni de el. Să-l ia dracu.
- E celebru, domn’ profesor, îi explică bărbatul în uniformă. E un englez, dar a murit demult, săracu.
- Nu, în nici un caz! exclamă blonda.
- Cum să nu ? a murit de peste douăj’ de ani, reacționă bărbatul în uniformă.
- Daaa, păi cum altfel, comentă blonda, dar las’ că discutăm cȃnd ajung. Se uită ăștia din compartiment la mine și mă ascultă ce spun, mamaie, nu pot spune asta la telefon. Da, da ... hai că mai am puțin și ajung, mamaie, te sun eu cȃnd ne apropiem, să vină tataie să mă ia de la gară, mai spuse ea, trăgȃndu-se de fustă.
După cȃteva clipe, degetele blondei își reluară mișcarea, aproape reflexă, dictată de ritmul muzicii, iar ceilalți, nevoiți să accepte faptul că fata vorbise la telefon, încercară să facă uitat penibilul situației create de participarea lor la o discuție privată. Bătrȃnul și bărbatul în uniformă priviră, discret, la ceas, iar mimica lor trădă dezacordul cu “mai am puțin”. Mai era destul de mult, iar brusca încetinire a trenului accentuă nemulțumirea lor.
- Ia uite-al dracu, iar oprește! exclamă omul în uniformă, ridicȃndu-se, nervos, în picioare. Mă duc să văd ce mai e, adăugă el și ieși pe hol, plecȃnd spre coada trenului.
Bătrȃnul, voind și el să scape de privirile, bănuite, ale blondei, deschise fereastra și scoase capul să vadă ce se întȃmplă.
- Arde ceva în față, cred că e un canton sau ceva de-al lor, pe marginea liniei. Așa le trebuie, ca prea merge prost cefereul ăsta, comentă el. Numai că acum o să întȃrzie și mai mult, are un pretext valabil.
Într-adevăr, trenul, ținut în loc de incendiu, staționă îndelung. După minute bune, cȃnd lumina incendiului părea să se fi domolit, garnitura se puse, încet în mișcare. Ocupanții compartimentului se ridicară toți și pȃnă și domnul cu pulover roșu se apropie, curios, de fereastră. Pocniturile flăcărilor se auzeau clar, însoțite de strigătele celor care interveneau pentru stingerea incendiului.
- Mi-e frică, scȃnci blonda, luȃndu-l de braț pe bătrȃn. Acesta, impresionat și el de sinistru, nici nu băgă de seamă și nu reacționă nici cȃnd bărbatul cu pulover roșu exclamă, la rȃndul lui:
- Ce foc mare!
După ce incendiul rămase în urmă, blonda se desprinse, rușinată, de brațul bătrȃnului și, înainte de a-și pune căștile, își ceru, sfioasă, scuze. Bătrȃnul ar fi vrut să comenteze evenimentul, dar vecinii lui de compartiment își reluaseră locurile și ocupațiile, lȃsȃndu-l singur, cu regretul că omul în uniformă nu fusese de față. Cu el se mai putea discuta …
Liniștea fu deodată întreruptă. Geamul ferestrei se prefăcu în cioburi, iar pe podeaua compartimentului ateriză o piatră mare. Blonda țipă, îngrozită, sărind pe banchetă, bătrȃnul scăpă o înjurătură, iar bărbatul cu pulover roșu azvărli cartea, scăpȃnd și diplomatul pe jos.
- Nenorociți oameni, dau cu pietre în tren! comentă el, aplecȃndu-se să-și recupereze lucrurile. Apoi înlătură cioburile ajunse pe locul lui și se așeză, punȃndu-și diplomatul pe genunchi. Blonda se calmă și ea, dar preferă să nu își ocupe locul de lȃngă fereastră.
- Ce curent se face! se plȃnse ea, retrȃgȃndu-se lȃngă ușă.
Parcă de abia atunci ar fi observat curentul puternic produs de viteza trenului, bătrȃnul luă inițiativa :
- Trebuie să schimbăm compartimentul !
Bărbatul cu pulover roșu își ridică privirea. Făcu o mutră prin care își arătă disprețul față de orice curent din lume, dar trebui să recunoască: filele cărții erau fluturate de vȃnt, ceea ce îl punea în imposibilitatea de a-și continua lectura. Se ridică, nemulțumit, de pe banchetă, puse cartea în diplomat și, după ce o ajută, galant, pe blondă să își coboare geanta de voiaj de pe suport, îi urmă pe ceilalți doi în culoar, lăsȃnd în urmă punga de plastic și sticlută cu țuică a bărbatului în uniformă.
Ghinion, compartimentul vecin era plin, iar călătorii dormeau, indiferenți la drama prin care treceau cei trei sinistrați. Nu avură mai mult succes nici cu următoarele compartimente.
- Mergem în vagonul celălalt, hotărî bătrȃnul, urmat de tovarașii săi de drum.
Strecurȃndu-se, cu greu, prin ușa defectă, cei trei reușiră să treacă în alt vagon. Nu se vedea nici un alt călător, dar primul compartiment pe care îl încercară era încuiat.
- Scȃrnăviile dracului! blestemă bătrȃnul, continuȃnd să avanseze pe culoar.
Și al doilea și al treilea compartiment erau încuiate, iar în interiorul lor nu se vedea nici un călător. A patra ușă se deschise, însă, cu ușurintă, iar bătrȃnul, politicos, îi oferi întȃietate blondei. Fata făcu un pas în compartiment, apoi reveni, speriată, pe hol. Bătrȃnul renunță la obișnuitele insistențe politicoase și avansăprin ușa deschisă. Neatenți, fata și bărbatul cu pulover roșu fură cȃt pe ce să fie loviți de ușa compartimentului, care se închise, brusc, în fața lui, iar apoi refuză să se mai deschidă. Ridicȃnd din umeri, omul își scoase cartea din diplomat, pe care îl puse pe podea și rezemat de ușa îndărătnică, își reluă lectura, în timp ce fata înaintă pe culoar, în căutarea altui compartiment gol.
Așteptȃndu-se să fie întȃmpinat de vreun călător ciudat, dată fiind reacția de surpriză a fetei, bătrȃnul își pregătise un discurs pentru a obține locul dorit. Dar rămase cu gura deschisa. În fața lui nu era nimeni. Se găsea nu într-un compartiment obișnuit de tren, ci într-o adevărată sufragerie, largă, mobilată cu gust, dar pustie. Avu nevoie de cȃteva clipe lungi pentru a-și reveni. Făcu doi pași ezitanți, apoi se așeză, cu grijă, pe unul dintre fotoliile din încăpere. Uită să își mai pună căști și mirarea îl îndemnă să intre în vorbă.
- Nu știam ca cefereul are astfel de vagoane luxoase, își spuse el.
Fire practic, bătrȃnul începu să se gȃndească la posibilitatea ca o încăpere atȃt de mare să încapă într-un vagon de cale ferată. Studiind, atent, proporțiile, ajunsese la concluzia ca încăperea era mult mai mare decȃt ecartamentul căii ferate. Ridicȃndu-se din fotoliu, el măsură, cu pasul, întinderea sufrageriei. Observȃnd că amicul lor cu pulover roșu nu era de față, el deschise ușa prin care intraseră, pentru a-l pofti înăuntru. Dar dincolo de ușă nu era culoarul, ci un dormitor comod, o camera la fel de mare ca și cea în care se aflau. Nevenindu-i să își creadă ochilor, bătrȃnul închise și deschise din nou ușa, trebuind să accepte realitatea.
- Domnule, suntem într-un apartament în lege, ăsta nu e compartiment de tren cum nu sunt eu popă.
Continuă să viziteze vagonul minune. Găsise încă o ușă, iar dincolo de aceasta era un mic hol, apoi o sală de baie, perfect utilată. Alături era bucătăria, iar frigiderul era plin cu de toate, de la băuturi răcoritoare la alimente. Amator de sucuri, întinse mȃna să ia o sticlă cu Pepsi, dar renunță, aducȃndu-si aminte că e într-un tren, iar prețurile la vagon restaurant sunt mai mari decȃt la non-stopul de la colț. Reveni în sufragerie, se rezemă de un perete și cugetă adȃnc, mȃngȃindu-și barba și privind imaginile de pe ecranul televizorului.
Timpul trecea, iar ora sosirii la Dorobanți se apropia. Bătrȃnul încercase de mai multe ori să iasă pe culoarul vagonului, dar nici una dintre uși nu era cea bună.
Bărbatul cu pulover roșu coborî în gara Dorobanți și se uită în jur. S-ar fi așteptat să-l vada și pe bătrȃn coborând, doar îl auzise spunȃnd că aceea îi era destinația. Dar trenul plecă și singura persoană care mai rămase pe peron era domnul în uniformă. Ușor cherchelit, el părea la fel de nedumerit ca și fostul lui tovarăș de călătorie.
- Unde-i, bre, moșul ăla cu fular alb? deschise, el, discuția.
- Nu știu, cred că a fugit cu fetița aia blondă, care ...


Dorobanți, 15, scpress
Cunoscut și respectat profesor pensionar a fost surprins la furat
Un cunoscut artist plastic, fost profesor, în prezent pensionar, a fost surprins de către proprietar într-un apartement de lux din centrul orașului. Intrusul nu a știut sau nu a vrut să declare cum a pătruns în apartament, deși ușa de la intrare nu părea forțată și nci nu avea asupra sa unelete de spărgător, dar scopul său este evident: jaful.
Vom reveni cu amânunte.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!