agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1249 .



Dulceață de trandafiri
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2016-06-06  |     | 



Când vântul scărmăna neliniștit tufele înflorite, parfumul trandafirilor învăluia terasa pe care era fixat balansoarul. Umăr lângă umăr, legănându-se ca în copilărie, cele două tinere găseau că acela era cel mai bun loc în care să își împărtășească secretele una alteia. Lavinia, fiică de colonel, crescută în normele stricte ale unei familii cu greutate în oraș, fină, inteligentă și de o frumusețe eterică, își punea capul pe umerii zdraveni ai Letiției, fiică de țăran sărac, care își trimisese copilul în casă de domni să slujească și să învețe, înșirându-i fără umbră de reținere taine pe care nu le-ar fi putut dezvălui familiei sale. Între ele se legase cu mult timp în urmă o prietenie trainică. Lavinia nu avea frați sau surori, așa că Letiția luase repede locul unei surori, fiind învățată să profite din plin de fiecare semn de bunătate, de afecțiune și chiar de mai mult. Deveniseră inseparabile. S-ar fi crezut că între ele nu aveau cum și când să apară taine. Cu toate acestea, existau momente peste zi în care nu se vedeau. Lavinia studia, iar Letiția își îndeplinea obligațiile pe care le avea în casa prietenei sale, pentru că tatăl ei, colonelul, se aștepta să își plătească în continuare casa și masa, închizând în mod voit ochii la atașamentul dintre fete.
Probabil că așa scăpase Letiția din vedere momentul în care Lavinia îl cunoscuse pe căpitanul Gherman. Mai mult ca sigur că așa scăpase și vizitele în care prietena ei îl primise pe acesta de una singură. Fu cât pe ce să cadă de pe balansoar când Lavinia îi mărturisi că se îndrăgostise până peste cap de acel ofițer. În înserarea parfumată și caldă, Letiției i se păru straniu că prietena ei își putea muta atașamentul asupra altei persoane, excluzând-o pe ea.
- Am să ți-l prezint, o bătu Lavinia ușor pe mână. Vreau să știu ce părere ai tu despre el.
Asta suna bine și fu suficient pentru moment să o liniștească pe Letiția. Trase mai aproape farfurioarele cu dulceața de trandafiri pe care Lavinia o îndrăgea și lăsă ca aromele să-i alinte cerul gurii. Liniștea îi dispăru însă când îl cunoscu pe căpitanul Gherman, un tânăr serios, scump la zâmbete, cu o statură frumoasă, un păr ca mătasea porumbului și niște ochi verzi ca smaraldele, care se luminau când priveau spre Lavinia. Frumos era puțin spus, dar Lavinia nu merita nimic mai puțin. Se potriveau atât de bine, încât îți venea să îi așezi pe amândoi într-un tablou cu o grădină de trandafiri roz pe fundal.
- Îmi place, recunoscu în fața Laviniei, balansându-se încet, cu ochii fixați pe trandafirii îmbobociți în vârful tufelor.
Prietena ei râse ușor, cu râsul acela delicat și reținut, pe care Letiția nu i-l putuse imita niciosdată, după care își alese cu vârful linguriței de argint din dulceața de trandafiri, o cantitate cât un bob de fasole și îi inspiră adânc aroma înainte de a o duce la buze. Când înghiți, închise ochii cu o plăcere copilărească. Letiția își aminti de ziua în care, copile fiind, Lavinia îi oferise pentru prima dată prețioasa ei dulceață de trandafiri. Atunci, o scuipase între tufe, hotărând că petalele de trandafiri au gust de hârtie. Rafinamentul aromelor nu-i mai era acum străin, dar era clar că nu se dădea în vânt după el. Începu să se dea în vânt, însă, după căpitanul Gherman. Îi urmărea de la mansardă venirea, ca nu cumva să mai scape vreo vizită și o însoțea pe Lavinia la toate întâlnirile, spre mulțumirea colonelului, tatăl Laviniei. Era în al nouălea cer când căpitanul o privea și schița o urmă de zâmbet în direcția ei. Poate că nu-i era chiar indiferentă. Era mai înaltă decât Lavinia, obrajii îi erau mai rumeni, mai proaspeți, își purta părul despletit pe spate știind că are un păr frumos care îi ajungea până la coapsele generoase, iar viața fusese mereu plină de imprevizibil.
Când Lavinia plecă pentru câteva zile la mătușa ei din capitală, Letiția nu mai simți vechiul val de amărăciune care o însoțea de obicei în astfel de ocazii. Din păcate, odată cu plecarea ei se sfârșiră și vizitele tânărului ofițer. Absența acestora o făcu să înțeleagă cât de important devenise Gherman și pentru ea. În mod normal, n-ar fi trebuit să țintească atât de departe dar Lavinia o învățase că dacă nu îți dorești lucruri importante în viață, trebuie să te mulțumești cu mărunțișuri. Acum, își dorea cu cea mai adâncă sete să se întoarcă prietena ei și, odată cu ea, să reînceapă plimbările cu căpitanul.
Trandafirii începuseră să se scuture când Lavinia își făcu apariția pe terasa cu balansoarul lor. Părea schimbată cumva, iar Letiția i-o spuse imediat.
- Sunt fericită, surâse Lavinia, îndreptând cu mișcări mângâietoare gulerașul alb din dantelă, care îi împodobea rochia fină. Mă voi căsători cu Gherman. Azi va veni să îmi ceară mâna de la tata.
- Cum se poate? Ai fost plecată mai bine de o lună!
- Da. Lavinia se așeză senină pe balansoar și își făcu vânt ușor. A fost și el în capitală cu treburi. Ne-am întâlnit, ne-am plimbat, am încercat să ne cunoaștem mai bine.
- Și nu mi-ai spus, ridică tonul cu reproș Letiția.
- Când să-ți spun? Îți spun acum!
Letiția simți cum se sufocă.
- Ești sigură că îți va cere mâna?
Lavinia o privi enigmatică, împreunându-și mâinile în poală.
- Va veni la ceaiul de la ora cinci. Te rog să scoți serviciul de cristal și dulceața de trandafiri de anul trecut. A fost atât de reușită ca aromă, culoare și consistență… un an bun.
Acum era doar o servitoare? Nu mai era prietena ei? Vântul amorțise subit și un val de căldură năvăli de pe terasă prin ușile deschise, direct spre masa pe care Letiția pregătea farfurioarele de cristal, lingurițele de argint și șervetele din mătase. Pe terasă, balansoarul scârțâia ușor, cu o singură persoană în el.
- Ți-am adus să guști puțin.
Lavinia tresări, cu gândurile rupte în mod brutal. Reuși totuși să aibă un surâs blajin pentru prietena ei când prinse între degetele fine farfurioara oferită.
- Cât e ceasul?
- Aproape cinci, se răsuci Letiția spre ceasul masiv ale cărui limbi pendulau cu un clămpănit discret.
- Nu mai e mult! Luă cu vârful linguriței dulceață cât un bob de fasole, îi inspiră aroma, o duse la buze, după care închise ochii și se lăsă legănată.
Într-un târziu, după ce se sătură să o privească, Letiția se retrase în aerul răcoros al sufrageriei. Scoase un mic țipăt de spaimă când dădu de umbra proiectată pe peretele opus terasei. Căpitanul Gherman intrase neauzit, se apropiase de masă și privea încruntat cioburile fine ale termometrului de cameră zdrobit de colțul mesei. O picătură de mercur cât gămălia unui ac, strălucea încă pe lingurița de argint cu care fusese aranjată dulceața de trandafiri pe farfurioare.
Vântul porni din nou să bată, aducând cu el mireasma unică a petalelor de trandafiri care cădeau pe jos ca niște fluturi răniți, în timp ce balansoarul se opri din scârțâit.


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!